Dreptul lucrătorului creștin
1 Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N‐am văzut eu oare pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrarea mea în Domnul? 2 Dacă altora nu sunt apostol, totuși măcar vouă vă sunt; căci voi sunteți pecetea apostoliei mele în Domnul. 3 Aceasta este apărarea mea către cei ce mă iau în cercetare. 4 Nu avem noi oare drept să mâncăm și să bem? 5 Nu avem noi oare drept să ducem încoace și încolo o soră ca nevastă, ca și ceilalți apostoli și frați ai Domnului și Chifa ? 6 Sau numai eu și Barnaba n‐avem drept să nu lucrăm? 7 Cine slujește vreodată ca ostaș cu plată de la sine însuși? Cine sădește o vie și nu mănâncă rodul ei? Sau cine păstorește o turmă și nu mănâncă din laptele turmei? 8 Vorbesc eu oare acestea ca om sau nu cumva spune și legea acestea? 9 Căci în legea lui Moise este scris : Nu lega gura boului care treieră. Oare de boi îi este grijă lui Dumnezeu? 10 Sau zice înadins pentru noi? Da, căci pentru noi s‐a scris că cel ce ară trebuie să are în nădejde și cel ce treieră, să treiere în nădejdea că va avea parte. 11 Dacă noi v‐am semănat cele duhovnicești, mare lucru este dacă vom secera cele firești ale voastre? 12 Dacă alții au parte de acest drept asupra voastră, nu mai degrabă noi? Dar nu ne‐am folosit de dreptul acesta, ci suferim toate ca să nu punem vreo piedică evangheliei lui Hristos. 13 Nu știți că cei ce lucrează cele sfinte mănâncă din cele din Templu? Cei ce stăruiesc la altar își au partea lor cu altarul? 14 Tot așa a rânduit și Domnul pentru cei ce vestesc evanghelia: să trăiască din evanghelie.
Pavel nu s‐a folosit de dreptul lui
15 Dar eu nu m‐am folosit de nimic din acestea. Și n‐am scris acestea ca să se facă așa cu mine: căci este bine pentru mine mai degrabă să mor, decât să‐mi zădărnicească cineva pricina mea de laudă. 16 Căci dacă vestesc evanghelia, n‐am pricină de laudă; căci o neapărată trebuință este asupra mea, și vai de mine dacă nu vestesc evanghelia. 17 Căci dacă fac aceasta de bunăvoie, am o răsplată; dar dacă nu de bunăvoie, o economie îmi este încredințată. 18 Deci care‐mi este răsplata? Ca vestind evanghelia să fac evanghelia lipsită de cheltuială, ca să nu mă folosesc din plin de dreptul meu în evanghelie. 19 Căci deși sunt slobod față de toți, m‐am făcut pe mine însumi rob tuturor , ca să câștig pe mai mulți. 20 Și m‐am făcut iudeilor ca iudeu, ca să câștig pe iudei; celor de sub lege, ca sub lege, nefiind însumi sub lege, ca să câștig pe cei de sub lege; 21 celor ce n‐au legea , ca neavând eu legea (nu că sunt fără lege față de Dumnezeu, ci supus legii lui Hristos) ca să câștig pe cei fără lege. 22 M‐am făcut slab celor slabi, ca să câștig pe cei slabi; m‐am făcut tuturor toate ca oricum să mântuiesc pe unii. 23 Și fac toate pentru evanghelie ca să mă fac împreună părtaș al ei.
Felul de luptă al lui Pavel
24 Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar unul singur ia premiul? Tot așa alergați ca să‐l dobândiți. 25 Însă orice luptător la joc se înfrânează de toate. Ei deci, ca să ia o cunună putrezitoare, dar noi una neputrezitoare . 26 Eu acum alerg așa nu ca pe neștiute; mă lupt cu pumnul așa, nu ca și cum aș bate văzduhul. 27 Ci‐mi învinețesc trupul cu pumnul și mi‐l târăsc ca pe un rob , ca nu cumva, după ce am fost crainic altora, eu însumi să mă fac neprimit.
Drepturile la care a renunțat Pavel
1 Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu L‑am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrarea mea în Domnul? 2 Dacă pentru alții nu sunt apostol, sunt totuși pentru voi; căci voi sunteți pecetea apostoliei mele în Domnul. 3 Răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează este acesta: 4 Oare n‑avem dreptul să mâncăm și să bem? 5 Oare n‑avem dreptul să luăm cu noi o soră, o soție, cum fac ceilalți apostoli și frații Domnului și Chifa? 6 Sau numai eu și Barnaba avem obligația să lucrăm ? 7 Cine merge la oaste pe cheltuiala sa? Cine sădește o vie și nu mănâncă din rodul ei? Sau cine paște o turmă și nu bea din laptele turmei? 8 Oare lucrurile acestea le spun numai după mintea omului? Nu le spune și Legea? 9 În Legea lui Moise este scris: nu legi gura boului când treieră grâul! Oare pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? 10 Nu vorbește El mai cu seamă în folosul nostru? Da, pentru noi a fost scris, căci cine ară trebuie să are cu nădejde și cine treieră grâul trebuie să‑l treiere cu nădejdea că va avea parte de el. 11 Dacă noi am semănat printre voi bunurile duhovnicești, ar fi oare prea mult dacă vom secera bunurile voastre materiale? 12 Dacă alții au acest drept asupra voastră, noi și mai mult, nu‑i așa? Dar noi nu ne‑am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.
13 Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte se hrănesc din lucrurile de la Templu, iar cei ce slujesc altarului își iau partea de la altar? 14 Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie. 15 Eu însă nu m‑am folosit de niciunul din aceste drepturi . Și nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă așa cu mine, căci aș vrea mai bine să mor decât să‑mi ia cineva motivul de laudă. 16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine un motiv de laudă, căci trebuie s‑o vestesc; și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! 17 Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată, dar dacă îl fac fiindcă sunt constrâns, este o isprăvnicie care mi‑a fost încredințată. 18 Așadar, care este răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia și să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.
19 Căci, deși sunt liber față de toți, m‑am făcut robul tuturor ca să‑i câștig pe cât mai mulți. 20 Cu iudeii m‑am făcut ca un iudeu ca să‑i câștig pe iudei, cu cei de sub Lege m‑am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (deși eu unul nu sunt sub Lege) ca să‑i câștig pe cei ce sunt sub Lege, 21 cu cei ce sunt fără lege m‑am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (deși nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos) ca să‑i câștig pe cei fără lege. 22 M‑am făcut slab cu cei slabi ca să‑i câștig pe cei slabi. M‑am făcut tuturor totul ca să‑i mântuiesc măcar pe unii din ei. 23 Fac totul pentru Evanghelie ca să am și eu parte de ea.
24 Nu știți că cei ce aleargă în arenă cu toții aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergați în așa fel, încât să apucați premiul! 25 Toți atleții se supun la înfrânări de tot felul ca să capete o cunună pieritoare; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună nepieritoare ! 26 Eu deci alerg, dar nu ca și când aș fi fără țintă. Lovesc cu pumnii, dar nu ca unul care lovește în vânt. 27 Dimpotrivă , mă port aspru cu trupul meu și îl țin rob ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu respins .