Uciderea prorocilor lui Baal și ai Astarteei
1 Și a fost așa : după multe zile cuvântul Domnului a fost către Ilie, în anul al treilea, zicând: Du‐te, arată‐te lui Ahab și voi trimite ploaie pe fața pământului. 2 Și Ilie s‐a dus să se arate lui Ahab. 3 Și era foamete mare în Samaria. Și Ahab a chemat pe Obadia care era peste casa sa. Și Obadia se temea mult de Domnul. 4 Și a fost așa : când Izabela a stârpit pe prorocii Domnului, Obadia a luat o sută de proroci și i‐a ascuns câte cincizeci într‐o peșteră și i‐a hrănit cu pâine și apă. 5 Și Ahab a zis lui Obadia: Cutreieră țara la toate izvoarele de apă și la toate râurile; poate vom afla iarbă ca să păstrăm viața cailor și a catârilor ca să nu ne pierdem dobitoacele. 6 Și și‐au împărțit țara s‐o cutreiere. Ahab a mers pe o cale singur și Obadia a mers pe altă cale singur. 7 Și pe când mergea Obadia pe cale, iată l‐a întâmpinat Ilie, și el l‐a cunoscut și a căzut pe fața sa și a zis: Tu ești cu adevărat domnul meu Ilie? 8 Și el i‐a zis: Eu sunt; du‐te, zi domnului tău: Iată Ilie! 9 Și el a zis: Ce am păcătuit eu ca să dai pe robul tău în mâna lui Ahab să mă omoare? 10 Viu este Domnul Dumnezeul tău, de este neam sau împărăție unde să nu fi trimis domnul meu să te caute. Și când ziceau: Nu este! el punea împărăția sau neamul să jure că nu te‐au aflat. 11 Și acum tu zici: Mergi, zi domnului tău: Iată Ilie! 12 Și va fi așa : eu voi pleca de la tine și Duhul Domnului te va duce nu știu unde și voi veni și voi spune lui Ahab și el nu te va afla și mă va omorî. Și eu, robul tău, mă tem de Domnul din tinerețea mea. 13 Oare nu s‐a spus domnului meu ce am făcut când a ucis Izabela pe prorocii Domnului, cum am ascuns o sută de bărbați din prorocii Domnului, câte cincizeci într‐o peșteră, și i‐am hrănit cu pâine și apă? 14 Și acum zici: Du‐te, spune domnului tău: Iată, Ilie! Și el mă va omorî. 15 Și Ilie a zis: Viu este Domnul oștirilor, înaintea căruia stau, că astăzi mă voi arăta lui, negreșit. 16 Și Obadia a plecat spre întâmpinarea lui Ahab și i‐a spus. Și Ahab a mers spre întâmpinarea lui Ilie. 17 Și a fost așa : Când a văzut Ahab pe Ilie, Ahab i‐a zis: Tu ești tulburătorul lui Israel? 18 Și el a zis: Eu n‐am tulburat pe Israel, ci tu și casa tatălui tău, pentru că ați părăsit poruncile Domnului și ați umblat după Baali. 19 Și acum trimite, adună la mine pe tot Israelul pe muntele Carmel , și pe cei patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal, și pe cei patru sute de proroci ai Astarteelor, care mănâncă la masa Izabelei. 20 Și Ahab a trimis la toți copiii lui Israel și a adunat pe proroci pe muntele Carmel. 21 Și Ilie s‐a apropiat de tot poporul și a zis: Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați‐l pe el; și dacă Baal, urmați‐l pe el. Și poporul nu i‐a răspuns un cuvânt. 22 Și Ilie a zis poporului: Numai eu am rămas proroc al Domnului, și prorocii lui Baal sunt patru sute cincizeci de bărbați. 23 Să ni se dea doi junci și ei să‐și aleagă un junc pentru ei și să‐l taie bucăți și să‐l pună pe lemne și să nu pună foc; și eu voi pregăti celălalt junc și‐l voi pune pe lemne și nu voi pune foc. 24 Și să chemați numele dumnezeilor voștri și eu voi chema numele Domnului, și dumnezeul care v‐a răspunde cu foc , acela să fie Dumnezeu. Și tot poporul a răspuns și a zis: Bun este cuvântul. 25 Și Ilie a zis prorocilor lui Baal: Alegeți‐vă un junc și pregătiți‐l întâi voi, căci sunteți mulți, și chemați numele dumnezeului vostru și să nu puneți foc. 26 Și au luat juncul care li s‐a dat și l‐au pregătit și au chemat numele lui Baal de dimineață până la amiază, zicând: Ascultă‐ne, Baale! Dar n‐a fost nici glas , nici ascultare. Și săreau împrejurul altarului pe care‐l făcuseră. 27 Și a fost așa : la amiază Ilie și‐a bătut joc de ei și a zis: Strigați cu glas tare, căci este dumnezeu, căci cugetă, sau s‐a dus laoparte, sau este în călătorie, poate doarme și se va trezi. 28 Și au strigat cu glas tare și și‐au făcut tăieturi după datina lor cu săbii și sulițe, până a țâșnit sângele peste ei. 29 Și a fost așa : când a trecut miezul zilei, au prorocit până la aducerea darului de mâncare, dar n‐a fost nici glas , nici ascultare, nici luare aminte. 30 Atunci Ilie a zis către tot poporul: Apropiați‐vă de mine. Și tot poporul s‐a apropiat de el. Și a dres altarul Domnului, care era sfărâmat. 31 Și Ilie a luat douăsprezece pietre după numărul semințiilor fiilor lui Iacov, către care a fost cuvântul Domnului, zicând: Israel va fi numele tău. 32 Și cu pietrele a zidit un altar în numele Domnului, și a făcut un șanț în jurul altarului, după lărgimea a două măsuri de sămânță. 33 Și a așezat lemnele și a tăiat în bucăți juncul și l‐a pus pe lemne și a zis: Umpleți patru vedre cu apă și vărsați‐le peste arderea de tot și peste lemne. 34 Și a zis: Faceți a doua oară! Și au făcut a doua oară. Și a zis: Faceți a treia oară. Și au făcut a treia oară. 35 Și apa curgea împrejurul altarului și a umplut și șanțul cu apă. 36 Și a fost așa : când se aducea darul de mâncare, Ilie, prorocul, s‐a apropiat și a zis: Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Israel, să fie știut astăzi că tu ești Dumnezeu în Israel, și eu sunt slujitorul tău și după cuvântul tău am făcut toate aceste lucruri. 37 Răspunde‐mi, Doamne, răspunde‐mi, și să cunoască poporul acesta că tu, Doamne, ești Dumnezeu, și tu le‐ai întors inima înapoi. 38 Și a căzut foc de la Domnul și a mistuit arderea de tot și lemnele și pietrele și țârâna, și a sub apa care era în șunț. 39 Și tot poporul a văzut și au căzut pe fețele lor și au zis : Domnul, el este Dumnezeu! Domnul, el este Dumnezeu! 40 Și Ilie le‐a zis: Prindeți pe prorocii lui Baal; niciunul din ei să nu scape! Și i‐au prins și Ilie i‐a pogorât la pârâul Chison, și i‐a junghiat acolo.
Ploaia
41 Și Ilie a zis lui Ahab: Suie‐te, mănâncă și bea, căci este un vuiet de mare ploaie. 42 Și Ahab s‐a suit să mănânce și să bea. Și Ilie s‐a suit în vârful Carmelului și s‐a plecat la pământ și și‐a pus fața între genunchi. 43 Și a zis tânărului său: Suie‐te, te rog, uită‐te spre mare. Și s‐a suit și s‐a uitat și a zis: Nu este nimic. Și el a zis: Mergi iarăși de șapte ori. 44 Și a fost așa : a șaptea oară a zis: Iată un nor mic ca o mână de om se ridică din mare! Și el a zis: Suie‐te, zi lui Ahab: Înhamă și pogoară‐te, ca să nu te oprească ploaia. 45 Și a fost așa : între acestea cerul s‐a întunecat de nori și vânt și a fost o ploaie mare. Și Ahab s‐a suit în carul său și s‐a dus la Izreel. 46 Și mâna Domnului a fost peste Ilie și și‐a încins coapsele și a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.