Destoinicia apostolului
1 Începem să vă dăm în grijă iarăși de noi înșine? Afară numai dacă avem trebuință, ca unii, de epistole de dare în grijă către voi sau de la voi? 2 Voi sunteți epistola noastră scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii, 3 căci voi sunteți arătați că sunteți o epistolă a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu duhul Dumnezeului celui viu; nu pe tăblițe de piatră, ci pe tăblițe de carne, pe inimi. 4 Și avem o astfel de încredere prin Hristos către Dumnezeu: 5 nu că prin noi înșine suntem destoinici să socotim ceva ca de la noi înșine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu, 6 care ne‐a și făcut destoinici ca slujitori ai unui nou legământ ; nu ai slovei , ci ai duhului; căci slova omoară, iar Duhul face viu.
Legământul cel nou și cel vechi
7 (Iar dacă slujba morții săpată în slove pe pietre a venit cu slavă, încât copiii lui Israel nu puteau să‐și ațintească privirea pe fața lui Moise din pricina slavei feței lui, care slavă avea să fie desființată, 8 cum nu va fi cu slavă mult mai mult slujba Duhului? 9 Căci dacă slujba osândei a avut slavă, cu cât mai mult prisosește în slavă slujba dreptății. 10 Căci ceea ce a fost făcut slăvit nici n‐a fost făcut slăvit în această privință, din pricina slavei care întrece cu mult. 11 Căci dacă ceea ce este desființat a venit cu slavă, cu mult mai mult ceea ce rămâne este în slavă. 12 Având deci o astfel de nădejde, ne folosim de multă îndrăzneală. 13 Și nu suntem ca Moise, care își punea mahramă pe față, ca să nu‐și ațintească ochii copiii lui Israel la sfârșitul a ceea ce este desființat . 14 Dar gândurile lor au fost învârtoșate. Căci până în ziua de astăzi aceeași mahramă rămâne nedescoperită la citirea Vechiului Testament, fiindcă în Hristos, mahrama este desființată. 15 Ci până astăzi când este citit Moise, este o mahramă pe inima lor. 16 Dar când vreunul se va întoarce la Domnul, mahrama este luată la o parte.) 17 Iar Domnul este Duhul și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenie. 18 Dar noi toți, privind ca într‐o oglindă, cu fața descoperită slava Domnului, suntem schimbați în același chip din slavă în slavă ca prin Domnul Duhul.
Slujitori ai noului legământ
1 Începem iarăși să ne vorbim singuri de bine ? Avem cumva trebuință, ca unii, de scrisori de recomandare către voi sau de la voi? 2 Scrisoarea noastră sunteți voi , scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii. 3 Este limpede că sunteți o scrisoare a lui Hristos, trimisă de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe niște table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.
4 Avem încredințarea aceasta în Dumnezeu, prin Hristos. 5 Nu că noi, prin noi înșine, suntem destoinici să socotim ceva ca venind de la noi. Dimpotrivă, destoinicia noastră vine de la Dumnezeu, 6 care ne‑a și învrednicit să fim slujitori ai unui legământ nou, care nu este al literei , ci al Duhului, căci litera omoară, dar Duhul dă viață.
7 Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă cu litere săpate în piatră, era însoțită de slavă, încât fiii lui Israel nu‑și puteau aținti privirea asupra feței lui Moise din pricina strălucirii chipului său, deși era o strălucire trecătoare, 8 cu cât mai mult slujba Duhului va fi însoțită de slavă? 9 Dacă slujba aducătoare de osândă a fost însoțită de slavă, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de dreptate? 10 În acest caz, prima , deși a fost însoțită de slavă, pălește în comparație cu a doua , a cărei slavă o întrece cu mult. 11 Dacă ceea ce este trecător a fost însoțit de slavă, cu atât mai mult este însoțit de slavă ceea ce dăinuie!
12 Fiindcă avem deci o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală 13 și nu facem ca Moise, care își punea un văl pe față pentru ca fiii lui Israel să nu‑și ațintească privirea asupra sfârșitului slavei trecătoare. 14 Dar mintea lor s‑a împietrit , căci, până în ziua de astăzi, la citirea vechiului legământ rămâne același văl, neridicat, fiindcă vălul este dat la o parte în Hristos. 15 Da, până astăzi, când se citește din Moise, peste inimile lor se află un văl. 16 Dar când vreunul se întoarce la Domnul, vălul este luat . 17 Or, acest Domn este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. 18 Noi toți privim cu fața descoperită, ca într‑o oglindă, slava Domnului și suntem transformați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Domnul, adică prin Duhul.