Petru își îndreptățește purtarea
1 Și apostolii și frații care erau prin Iudeea au auzit că și Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu. 2 Și când s‐a suit Petru la Ierusalim, cei din tăierea împrejur se întrebau între ei împotriva lui, 3 zicând: Ai intrat la bărbați care n‐au tăierea împrejur și ai mâncat cu ei. 4 Dar Petru a început și le‐a înșiruit toate pe rând zicând: 5 Eu mă rugam în cetatea Iope și am văzut o vedenie într‐o răpire sufletească: un vas pogorându‐se ca o pânză mare, lăsată jos din cer de patru capete și a venit până la mine; 6 în care, când m‐am uitat țintă, deosebeam cu mintea și vedeam cele cu patru picioare ale pământului și fiare și târâtoare și păsările cerului. 7 Și am auzit și un glas zicându‐mi: Scoală‐te, Petre, înjunghie și mănâncă. 8 Dar am zis: Cu niciun chip, Doamne, pentru că n‐a intrat niciodată în gura mea ceva spurcat sau necurat. 9 Dar un glas a răspuns a doua oară din cer: Ce a curățit Dumnezeu, nu spurca tu. 10 Și aceasta s‐a făcut până de trei ori și toate au fost trase iarăși sus în cer. 11 Și iată, deodată trei bărbați s‐au înfățișat la casa în care eram noi, fiind trimiși de la Cesarea la mine. 12 Și Duhul mi‐a zis să mă duc cu ei neîndoindu‐mă de nimic. Și acești șase frați au venit și ei cu mine și am intrat în casa bărbatului. 13 Și ne‐a spus cum a văzut pe înger stând în casa sa și zicând: Trimite la Iope și adu pe Simon care se numește și Petru, 14 care îți va vorbi cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată casa ta. 15 Și când am început eu să vorbesc, Duhul Sfânt a căzut peste ei ca și peste noi la început. 16 Și mi‐am adus aminte de Cuvântul Domnului, cum zicea: Ioan a botezat cu apă dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt. 17 Dacă deci Dumnezeu le‐a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu ca să pot opri pe Dumnezeu? 18 Și când au auzit acestea, s‐au liniștit și au slăvit pe Dumnezeu zicând: Așadar și Neamurilor a dat Dumnezeu pocăință spre viață.
Barnaba și Saul la Antiohia
19 Deci cei împrăștiați din pricina necazului făcut în privința lui Ștefan au străbătut până la Fenicia și Cipru și Antiohia, nevorbind nimănui cuvântul decât numai iudeilor. 20 Și unii dintre ei erau bărbați din Cipru și din Cirene, care când au venit în Antiohia, vorbeau și către greci , binevestind pe Domnul Isus. 21 Și mâna Domnului era cu ei și un mare număr au crezut și s‐au întors la Domnul. 22 Și s‐a auzit vorba despre ei la urechile bisericii care este în Ierusalim și au trimis pe Barnaba până la Antiohia, 23 care când a venit și a văzut harul lui Dumnezeu, s‐a bucurat și îndemna pe toți să stăruiască cu hotărâre de inimă în Domnul. 24 Pentru că el era un bărbat bun și plin de Duhul Sfânt și de credință. Și destulă gloată a fost adăugată la Domnul. 25 Și a ieșit la Tars ca să caute pe Saul. 26 Și după ce l‐a găsit, l‐a adus la Antiohia. Și a fost așa: un an întreg ei s‐au adunat împreună cu biserica și au învățat gloată destulă și ucenicii au fost numiți creștini pentru întâia oară în Antiohia.
O foamete prorocită de Agab
27 Și în acele zile s‐au pogorât niște proroci de la Ierusalim la Antiohia. 28 Și unul dintre ei cu numele Agab s‐a sculat și a însemnat prin Duhul că are să fie o foamete mare peste tot pământul locuit, care s‐a și făcut sub Claudiu. 29 Și ucenicii, fiecare după cum se înlesnea, au hotărât să trimită un ajutor fraților care locuiesc în Iudeea, 30 ceea ce au și făcut, trimițându‐l bătrânilor prin mâna lui Barnaba și Saul.
Petru dă socoteală în fața bisericii din Ierusalim
1 Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că și neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu. 2 Când a urcat Petru la Ierusalim, cei circumciși au început să‑l critice, 3 zicând: „Ai intrat în casa unor oameni necircumciși și ai mâncat cu ei!” 4 Petru a început să le istorisească pe rând cele întâmplate și a zis: 5 „Eram în cetatea Iope și, pe când mă rugam, fiind în extaz, am avut o vedenie: ceva ca o pânză mare, ținută de cele patru colțuri, se cobora din cer și a venit până la mine. 6 M‑am uitat în ea cu luare aminte și am văzut vietăți cu patru picioare de pe pământ, fiare, târâtoare și păsările cerului. 7 Și am auzit un glas, care mi‑a zis: «Petre, ridică‑te, taie și mănâncă!» 8 Dar eu am răspuns: «Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n‑a intrat vreodată în gura mea!» 9 Și glasul mi‑a zis a doua oară, din cer: «Ce a curățit Dumnezeu să nu consideri spurcat!» 10 Aceasta s‑a petrecut de trei ori, apoi toate au fost ridicate înapoi la cer. 11 Și iată, îndată, trei oameni trimiși din Cezareea la mine s‑au oprit în fața casei în care eram. 12 Duhul mi‑a spus să merg cu ei fără șovăire. Au venit cu mine și acești șase frați și am intrat în casa omului. 13 El ne‑a istorisit cum a văzut în casa lui un înger ce i s‑a înfățișat și i‑a zis: «Trimite la Iope și cheamă‑l pe Simon, numit și Petru, 14 care‑ți va spune cuvinte prin care veți fi mântuiți tu și toată casa ta!» 15 Când am început să vorbesc, Duhul Sfânt S‑a coborât peste ei ca și peste noi la început. 16 Atunci mi‑am amintit de cuvintele Domnului, când a zis: «Ioan a botezat în apă, dar voi veți fi botezați în Duhul Sfânt.» 17 Deci , dacă Dumnezeu le‑a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?” 18 După ce au auzit aceste lucruri , s‑au liniștit și L‑au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Așadar , Dumnezeu le‑a dat și neamurilor pocăința care duce la viață.”
Întemeierea bisericii din Antiohia
19 Cei ce se împrăștiaseră din pricina prigoanei dezlănțuite pe vremea lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, Cipru și Antiohia și le propovăduiau Cuvântul doar iudeilor. 20 Totuși, printre ei au fost câțiva bărbați din Cipru și din Cirene care au venit în Antiohia, le‑au vorbit și grecilor și L‑au vestit pe Domnul Isus. 21 Mâna Domnului era cu ei și mare a fost numărul celor ce au crezut și s‑au întors la Domnul. 22 Vestea despre ei a ajuns la urechile bisericii din Ierusalim și l‑au trimis pe Barnaba până în Antiohia. 23 Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s‑a bucurat și i‑a îndemnat pe toți să rămână cu inima alipită de Domnul, 24 fiindcă Barnaba era un om bun, plin de Duhul Sfânt și de credință. Astfel , o mulțime destul de mare s‑a alăturat Domnului. 25 Barnaba a mers apoi la Tars , ca să‑l caute pe Saul 26 și, când l‑a găsit, l‑a adus în Antiohia. Un an întreg s‑au adunat cu biserica și au dat învățătură multora. În Antiohia au fost numiți ucenicii pentru prima dată „creștini”.
27 În vremea aceea, niște profeți au coborât din Ierusalim în Antiohia. 28 Unul dintre ei, pe nume Agab , s‑a ridicat și a vestit prin Duhul că va fi o foamete mare în toată lumea, ceea ce s‑a și întâmplat pe vremea împăratului Claudiu. 29 Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraților care locuiau în Iudeea. 30 Au făcut lucrul acesta și au trimis darul la prezbiteri prin Barnaba și Saul.