Trei luni în insula Malta
1 Și după ce am fost scăpați, atunci am cunoscut că ostrovul se numește Malta. 2 Și barbarii ne arătau nu puțină bunăvoință; căci au aprins un foc și ne‐au luat pe toți la ei din pricina ploii ce era și din pricina frigului. 3 Și când a strâns Pavel o grămadă de uscături și le‐a pus pe foc, o năpârcă a ieșit de căldură și l‐a apucat de mână. 4 Și barbarii, când au văzut jivina atârnată de mâna lui, ziceau unii către alții: Negreșit, omul acesta este un ucigaș, pe care, deși a scăpat din mare, Dreptatea nu l‐a lăsat să trăiască. 5 Deci el a scuturat jivina în foc și n‐a suferit niciun rău. 6 Și ei se așteptau că el are să se umfle sau să cadă deodată mort. Dar după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, s‐au schimbat și ziceau că el este un dumnezeu.
Vindecarea tatălui lui Publius
7 Și împrejurul acelui loc erau țarine care erau ale fruntașului ostrovului cu numele Publius, care ne‐a primit și ne‐a ospătat prietenește trei zile. 8 Și a fost așa : tatăl lui Publius zăcea apucat de friguri și urdinare. Pavel a intrat la el și s‐a rugat și punând mâinile peste el, l‐a vindecat. 9 Și când s‐a făcut aceasta, veneau la el și ceilalți din ostrov care erau bolnavi și erau tămăduiți. 10 Aceștia ne‐au și cinstit cu multe cinstiri și când am plecat au pus pe corabie cele pentru trebuințele noastre.
Sosirea la Roma
11 Și după trei luni am plecat într‐o corabie din Alexandria cu semnul Cei Doi Gemeni, care iernase în ostrov. 12 Și ajungând la Siracusa, am zăbovit acolo trei zile. 13 De‐acolo am ocolit și am sosit la Regio; și după o zi s‐a stârnit un vânt de miazăzi, a doua zi am venit la Puzole, 14 unde am găsit pe frați și am fost îndemnați să zăbovim la ei șapte zile; și astfel am venit la Roma. 15 Și frații de acolo, când au auzit cele despre noi, au venit spre întâmpinarea noastră până la Forul lui Apiu și la Trei Cârciumi, pe care, când i‐a văzut Pavel, a mulțumit lui Dumnezeu și a prins curaj. 16 Iar când am intrat în Roma, sutașul a dat căpeteniei gărzii pretoriului pe cei legați iar lui Pavel i‐a dat voie să rămână singur cu ostașul care‐l păzea.
Pavel propovăduiește la Roma
17 Și a fost așa : după trei zile el a chemat împreună la sine pe cei ce erau fruntași ai iudeilor; și când au venit ei împreună, el le‐a zis: Eu, bărbați frați, deși n‐am făcut nimic împotriva poporului sau datinelor părintești, totuși am fost dat legat în Ierusalim în mâinile romanilor, 18 care când m‐au cercetat , voiau să‐mi dea drumul pentru că nu era nicio vină de moarte în mine. 19 Dar când iudeii au vorbit împotrivă, am fost nevoit să cer să fiu judecat de Cesarul; nu că aș avea ceva ca să învinuiesc neamul meu. 20 Deci pentru această pricină v‐am chemat ca să vă văd și să vă vorbesc; căci pentru nădejdea lui Israel sunt împresurat cu acest lanț. 21 Iar ei i‐au zis: Noi nici n‐am primit din Iudeea scrisori despre tine, nici n‐a venit vreunul dintre frați și a dat de știre sau a vorbit ceva rău de tine. 22 Dar socotim vrednic să auzim de la tine cele ce gândești; căci despre secta aceasta ne este cunoscut, că pretutindeni se vorbește împotriva ei. 23 Și hotărându‐i o zi, au venit mai mulți la el în casa de poposire, cărora le‐a istorisit adevărul , mărturisind Împărăția lui Dumnezeu și încredințându‐i de dimineață până seara despre Isus, atât din legea lui Moise, cât și din proroci. 24 Și unii erau încredințați de cele spuse, iar alții nu credeau. 25 Și neînvoindu‐se între ei, au plecat, după ce Pavel a zis o vorbă: Bine a vorbit Duhul Sfânt prin Isaia prorocul către părinții voștri 26 zicând: Du‐te la poporul acesta și zi: Cu auzul veți auzi și nu veți înțelege și văzând veți vedea și nu veți cunoaște. 27 Căci inima acestui popor s‐a îngroșat și au auzit greu cu urechile și și‐au închis ochii ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și să înțeleagă cu inima și să se întoarcă și să‐i vindec. 28 Deci să vă fie cunoscut că această mântuire a lui Dumnezeu a fost trimisă Neamurilor și ei vor auzi. 29 Și după ce a zis aceste cuvinte, iudeii au plecat având mare neînțelegere între ei.
Pavel stă și propovăduiește doi ani la Roma
30 Și Pavel a rămas doi ani întregi într‐o casă închiriată de el însuși și primea pe toți care veneau la el, 31 propovăduind Împărăția lui Dumnezeu și învățându‐i cele despre Domnul Isus Hristos, cu toată îndrăzneala și fără piedică.
Pavel, pe insula Malta
1 După ce am scăpat de primejdie , am aflat că insula se numea Malta. 2 Barbarii ne‑au arătat o bunăvoință neobișnuită; au aprins un foc și ne‑au primit pe toți, căci începuse să plouă și era frig. 3 Pavel a adunat o grămadă de vreascuri și, când a pus‑o pe foc, o viperă a ieșit din cauza căldurii și s‑a prins de mâna lui. 4 Barbarii, când au văzut jivina atârnată de mâna lui, au zis unii către alții: „Fără îndoială că omul acesta este un ucigaș, căci, deși a scăpat teafăr din mare, Dreptatea nu‑i îngăduie să trăiască.” 5 Pavel a scuturat jivina în foc și n‑a pățit nimic, 6 deși ei așteptau să se umfle sau să cadă pe dată mort. Dar după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă nimic rău, și‑au schimbat părerea și ziceau că este un zeu.
7 În împrejurimi erau moșiile mai‑marelui insulei, numit Publius. El ne‑a primit și ne‑a găzduit cu multă omenie trei zile. 8 Tatăl lui Publius zăcea cuprins de febră și dizenterie. Pavel a mers la el, s‑a rugat , și‑a pus mâinile peste el și l‑a vindecat. 9 Atunci au început să vină și ceilalți bolnavi de pe insulă și au fost vindecați. 10 Ne‑au arătat multă cinste și, la îmbarcarea noastră, ne‑au dat tot ce aveam nevoie.
Sosirea la Roma
11 După trei luni, am plecat cu o corabie venită din Alexandria care iernase pe insulă și care purta semnul Dioscurilor . 12 Am ajuns la Siracuza, unde am rămas trei zile. 13 De acolo, am ridicat ancora și am ajuns la Regium. Fiindcă a doua zi a început să bată vântul din sud, după două zile am ajuns la Puteoli, 14 unde i‑am întâlnit pe câțiva frați, care ne‑au rugat să rămânem cu ei șapte zile. Și astfel am ajuns la Roma. 15 Acolo, frații care auziseră despre noi au venit în întâmpinarea noastră până la Forul lui Apius și până la Trei Taverne. Văzându‑i, Pavel I‑a mulțumit lui Dumnezeu și s‑a îmbărbătat. 16 Când am ajuns la Roma, [centurionul i‑a predat pe întemnițați prefectului gărzilor pretoriene, iar] lui Pavel i s‑a îngăduit să locuiască separat, cu un soldat care‑l păzea.
Pavel propovăduiește la Roma
17 După trei zile, Pavel i‑a chemat pe mai‑marii iudeilor și, după ce s‑au adunat, le‑a zis: „Fraților, fără să fi făcut ceva împotriva poporului sau obiceiurilor noastre strămoșești, în Ierusalim am fost predat romanilor și pus în lanțuri. 18 După ce m‑au cercetat , ei voiau să‑mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină de moarte. 19 Dar iudeii s‑au împotrivit și am fost nevoit să fac apel la cezar, dar nu fiindcă aș fi avut de gând să‑mi învinuiesc neamul. 20 De aceea v‑am chemat să vă văd și să vorbim, căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanț.” 21 Ei i‑au răspuns: „Noi n‑am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine și nici n‑a venit vreun frate care să ne anunțe sau să spună ceva rău despre tine. 22 Dar am vrea să auzim de la tine ce gândești, deoarece știm că gruparea aceasta pretutindeni stârnește împotrivire.”
23 Au hotărât cu el o zi și au venit mai mulți la locuința lui. Pavel le‑a dat lămuriri și mărturie despre Împărăția lui Dumnezeu încercând, de dimineața până seara, să‑i convingă cu privire la Isus pe baza Legii lui Moise și a Profeților. 24 Unii s‑au lăsat înduplecați de spusele lui, dar alții n‑au crezut. 25 Fiindcă s‑au iscat neînțelegeri între ei, au plecat, iar Pavel le‑a mai zis doar atât: „Bine a zis Duhul Sfânt despre părinții voștri prin profetul Isaia, 26 când a spus:
Du‑te la poporul acesta și spune‑i:
«De auzit veți auzi, și nu veți înțelege;
de privit veți privi, și nu veți vedea.
27 Căci inima acestui popor s‑a împietrit;
cu urechile greu au auzit,
iar ochii și i‑au închis,
ca nu cumva să vadă cu ochii,
să audă cu urechile,
să înțeleagă cu inima
și să se întoarcă la Mine ca să‑i vindec.»
28 Să știți că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu le‑a fost trimisă neamurilor și ele vor asculta.” 29 [După ce le‑a zis aceste cuvinte , iudeii au plecat purtând discuții aprinse unii cu alții.]
30 Pavel a rămas doi ani într‑o casă închiriată și îi primea pe toți cei care veneau la el. 31 Propovăduia Împărăția lui Dumnezeu și‑i învăța pe oameni despre Domnul Isus Hristos cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică.