Cionire între Persia și Grecia, între împărățiile de miazănoapte și miazăzi
1 Și în anul întâi al lui Dariu Medul am stat ca să‐l întăresc și să‐l împuternicesc. 2 Și acum îți voi spune adevărul. Iată, încă trei împărați se vor ridica în Persia și al patrulea se va îmbogăți cu mari bogății, mai mult decât toți; și după ce se va întări prin bogățiile sale, va ridica pe toți împotriva împărăției Greciei. 3 Și se va ridica un împărat viteaz și va domni cu putere mare și va face după voia sa. 4 Și când se va ridica, împărăția sa se va îmbucătăți și se va împărți în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu pentru urmașii săi, nici după domnia cu care a domnit el, căci împărăția sa va fi smulsă pentru alții afară de aceștia. 5 Și împăratul de la miazăzi, care este unul din mai marii săi, se va întări și un altul va fi mai tare decât el și va domni; domnia sa va fi o domnie mare. 6 Și după câțiva ani vor face legătură de rudenie și fiica împăratului de la miazăzi va veni la împăratul de la miazănoapte ca să facă o învoire; dar ea nu va păstra puterea brațului ei și nici el nu va sta, nici brațul lui; dar ea va fi dată, și cei ce au adus‐o, și cel ce a născut‐o, și cel ce o întărea în acele vremuri. 7 Dar un vlăstar din rădăcinile ei se va ridica în locul lui și va veni împotriva oștirii și va năvăli în cetățuia împăratului de la miazănoapte și‐i va bate și‐i va birui. 8 Și va duce prinși în Egipt pe dumnezeii lor cu unșii lor și vasele lor de preț de argint și de aur și va rămâne mai mulți ani decât împăratul de la miazănoapte. 9 Și acesta va intra în împărăția împăratului de la miazăzi, dar se va întoarce în țara sa. 10 Și fiii lui vor fi stârniți și vor aduna o mulțime de oști mari și unul va veni și va potopi și se va revărsa și se va întoarce și va duce războiul până la cetățuia lui. 11 Și împăratul de la miazăzi se va înfuria și va ieși și se va bate cu el, adică cu împăratul de la miazănoapte care va ridica o mulțime mare, dar mulțimea va fi dată în mâna lui. 12 Și după ce va lua mulțimea, inima i se va semeți și va doborî zeci de mii, dar nu va birui. 13 Căci împăratul de la miazănoapte se va întoarce și va ridica o mulțime mai mare decât cea dintâi și va veni la sfârșitul vremurilor de ani cu o oaste mare și cu bogății mari. 14 Și în acele vremuri mulți se vor scula împotriva împăratului de la miazăzi și fiii aprigi ai poporului tău se vor ridica să întărească vedenia, dar vor cădea. 15 Și împăratul de la miazănoapte va veni și va ridica îngrădiri și va lua cetatea întărită: și oștile celui de miazăzi nu se vor împotrivi, nici poporul său ales, căci nu va fi putere de împotrivire. 16 Și cel ce vine împotriva lui va face după voia sa și nu va fi cine să stea înaintea lui și va sta în țara frumuseții și în mâinile sale va fi nimicire. 17 Și își va îndrepta fața ca să vină cu puterea întregii sale împărății și cei drepți cu el și va lucra după plac : și‐i va da fala femeilor, ca s‐o strice, dar ea nu va sta, nici nu va fi pentru el. 18 Apoi își va întoarce fața către ostroave și va cuprinde multe, dar o căpetenie va face pentru el să înceteze ocara adusă de el; da, va face să se întoarcă ocara lui asupra lui. 19 Atunci își va întoarce fața către cetățuile țării sale și se vor poticni și va cădea și nu se va mai afla. 20 Și în locul său se va ridica unul care va face să treacă un strângător de dări prin slava împărăției, dar în puține zile va fi nimicit, nu în urgie, nici în război. 21 Și în locul său se va ridica un om de dispreț căruia nu‐i vor da cinstea împărăției, dar va veni în vreme de pace și va căpăta împărăția prin măguliri. 22 Și oștile cotropitoare vor fi cotropite dinaintea sa și vor fi frânte, chiar și domnul legământului. 23 Și după legătura făcută cu el va întrebuința viclenie și se va sui și va birui cu puțin popor. 24 În vreme de pace va năvăli asupra locurilor celor mai grase ale ținutului și va face ce n‐au făcut părinții săi, nici părinții părinților săi: va risipi între ei prada și răpirea și averea: da, va unelti uneltirile sale împotriva locurilor întărite pentru o vreme. 25 Și își va trezi puterea și curajul împotriva împăratului de la miazăzi cu o oaste mare; și împăratul de la miazăzi se va ridica la război cu o oaste foarte mare și tare, dar nu va sta, căci vor unelti uneltiri împotriva lui. 26 Da, cei ce mănâncă mâncărurile lui alese îl vor frânge, și oastea sa va fi cotropită și mulți vor cădea uciși. 27 Și inimile acestor doi împărați vor cugeta rău și vor vorbi minciuni la aceeași masă, dar aceasta nu va izbuti, căci sfârșitul va fi încă la vremea hotărâtă. 28 Atunci se va întoarce în țara sa cu mari bogății și inima sa va fi împotriva sfântului legământ și va lucra după plac , și se va întoarce în țara sa. 29 La vremea hotărâtă se va întoarce și va veni spre miazăzi, dar această vreme din urmă nu va fi ca cea dintâi . 30 Căci corăbiile Chitimului vor veni împotriva lui și va fi deznădăjduit și se va întoarce și se va înfuria împotriva sfântului legământ și va lucra după plac : el se va întoarce chiar și își va îndrepta luarea aminte la cei ce au părăsit legământul cel sfânt. 31 Și oști vor sta de partea lui și vor pângări locașul sfânt, cetățuia, și vor desființa jertfa necurmată și vor așeza urâciunea pustiirii. 32 Și pe cei ce se poartă rău împotriva legământului îi va strica cu măguliri, dar poporul care cunoaște pe Dumnezeul său va fi tare și va face isprăvi . 33 Și cei ce sunt înțelepți în popor vor învăța pe mulți: totuși vor cădea de sabie și de flacără, de robie și de răpire, multe zile. 34 Și când vor cădea, vor fi ajutați cu puțin ajutor, dar mulți se vor uni cu ei cu lingușiri. 35 Și dintre înțelepți vor cădea unii, ca să fie încercați și curățiți și înălbiți până la vremea sfârșitului , căci aceasta va fi încă pentru vremea hotărâtă. 36 Și împăratul va face după voia sa și se va înălța și se va semeți mai presus de orice dumnezeu și va vorbi lucruri groaznice împotriva Dumnezeului dumnezeilor și va izbuti până ce se va împlini urgia; căci ce este hotărât se va face. 37 Și nu va ține seamă de dumnezeii părinților săi, nici de dorința femeilor, nici nu va ține seamă de vreun dumnezeu oarecare: căci se va semeți mai presus de toți. 38 Dar va cinsti în locul său pe dumnezeul cetățuilor, și un dumnezeu pe care părinții săi nu l‐au cunoscut, îl va cinsti cu aur și argint și cu pietre scumpe și cu lucruri plăcute. 39 Și va lucra împotriva întăriturilor cetățuilor cu ajutorul unui dumnezeu străin: pe cine îl va recunoaște îl va mări cu slava și‐i va face să domnească peste mulți și le va împărți țara drept răsplată. 40 Și la vremea sfârșitului împăratul de la miazăzi se va împunge cu el: și împăratul de la miazănoapte va veni împotriva lui ca un vârtej , cu care și călăreți și cu multe corăbii; și va năvăli în țări și va potopi și se va vărsa. 41 Și va năvăli și în țara frumuseții și multe țări vor fi răsturnate, dar acestea vor scăpa din mâna sa: Edomul și Moabul și fruntașii copiilor lui Amon. 42 El își va întinde mâna și peste țări și țara Egiptului nu va scăpa. 43 Și va avea putere peste comorile de aur și de argint și peste toate lucrurile de preț ale Egiptului: și libienii și etiopienii vor fi pe pașii săi . 44 Dar știri de la răsărit și de la miazănoapte îl vor tulbura: și va ieși cu mânie mare ca să nimicească și să piardă pe mulți. 45 Și își va întinde corturile palatului său între mări și muntele de frumusețe sfântă, totuși va ajunge la sfârșitul său și nu va fi cine să‐l ajute.
1 În primul an al lui Darius Medul, eu eram cel ce vegheam, ca să‑l întăresc și să‑l ocrotesc.)
Război între Est și Vest
2 Acum, îți voi face cunoscut adevărul:
Iată, se vor mai ridica trei împărați în Persia. Apoi al patrulea va strânge mai multă bogăție decât toți ceilalți și, când se va simți puternic prin bogățiile lui, îi va stârni pe toți împotriva împărăției Greciei.
3 Apoi se va ridica un împărat viteaz , care va stăpâni cu o mare putere și va face tot ce va voi. 4 Dar, cum se va ridica, așa se va și frânge împărăția lui, care va fi împărțită în cele patru vânturi ale cerului și nu va fi dată urmașilor lui, nici nu va mai fi la fel de puternică pe cât a fost sub domnia lui. Da, împărăția lui va fi sfâșiată și dată altora, nu urmașilor lui.
Război între Nord și Sud
5 Împăratul de la miazăzi va ajunge tare. Dar unul dintre comandanții lui va fi mai tare decât el, și stăpânirea acestuia va fi mai mare decât stăpânirea lui. 6 După câțiva ani, se vor alia: fiica împăratului de la miazăzi va fi dată în căsătorie împăratului de la miazănoapte , ca garanție a păcii. Dar ea nu‑și va păstra puterea și nici puterea lui nu va rezista. Prințesa va fi dată la moarte , împreună cu cei care o aduseseră, cu cel ce‑i dăduse naștere și cu cel ce o ținuse.
7 În vremurile acelea , se va ridica un vlăstar din aceeași rădăcină cu ea. El va veni la oaste, va intra în cetatea împăratului de la miazănoapte, va lupta și va fi biruitor. 8 Îi va aduce în Egipt, ca pradă, chiar și pe zeii lor, împreună cu idolii lor turnați și cu vasele lor scumpe de argint și de aur. Apoi, el îl va lăsa în pace ani buni pe împăratul de la miazănoapte.
9 Acesta va merge împotriva împărăției de la miazăzi, dar se va întoarce în țara lui. 10 Apoi, fiul lui se va pregăti iarăși de război și va aduna o mare mulțime de oști, care va tot înainta, se va revărsa , va da peste maluri și va ataca fortăreața împăratului de la miazăzi .
11 Atunci, împăratul de la miazăzi, cuprins de mânie, va ieși și se va lupta cu el, cu împăratul de la miazănoapte, care va ridica la luptă o mare mulțime, dar mulțimea va fi dată în mâinile împăratului de la miazăzi . 12 Și, înlăturând acea mulțime, inima acestuia se va înălța ; va doborî zeci de mii, dar nu va rămâne puternic.
13 Regele de la miazănoapte se va întoarce și va ridica la luptă o mulțime mai mare decât cea dintâi și, după un timp, după câțiva ani, va înainta neîmpiedicat, cu oaste mare și bine înarmată. 14 În vremea aceea, se vor ridica mulți împotriva împăratului de la miazăzi, și niște nelegiuiți din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească profeția, dar se vor poticni. 15 Împăratul de la miazănoapte va veni, va ridica metereze și va cuceri o cetate întărită, iar oștile de la miazăzi nu vor putea ține piept; nici chiar cei mai aleși războinici nu vor rezista. 16 Cel ce va veni împotriva împăratului de la miazăzi va face tot ce‑i va plăcea și nimeni nu i se va putea împotrivi. Se va opri și în Țara Minunată, care va cădea toată în mâinile lui. 17 Se va hotărî să vină cu toată puterea lui regească. Va face o înțelegere cu împăratul de la miazăzi și i‑o va da de nevastă pe fiica sa, ca să‑l distrugă; dar planul nu i se va împlini, nu‑i va reuși. 18 Apoi se va îndrepta spre insulele și coastele mării și va cuceri multe din ele. Dar o căpetenie va pune capăt acestei rușini, întorcând-o asupra lui. 19 Apoi se va îndrepta spre fortărețele din țara lui, dar se va poticni, va cădea și nu va mai fi găsit.
20 În locul lui se va ridica unul care va trimite strângătorul de bir prin cea mai frumoasă parte a împărăției și care în scurt timp va fi zdrobit – dar nu prin mânie, nici prin război.
Regele de la miazănoapte, împotriva legământului sfânt
21 În locul lui se va ridica un om josnic, căruia nu îi fusese dată cinstea regească. El va veni în pace , cu lingușiri, și va pune mâna pe împărăție. 22 Valuri de forțe războinice vor fi măturate dinaintea lui. Va fi zdrobit chiar și conducătorul legământului .
23 Regele de la miazănoapte se va dovedi viclean față de cei ce vor face alianță cu el . Se va ridica și se va arăta puternic numai cu câțiva oameni. 24 Va veni pe neașteptate împotriva bogaților din acel ținut, va face ce nu făcuseră nici părinții lui, nici părinții părinților lui și le va împărți oamenilor lui bogății ca pradă. Va face planuri împotriva unor cetăți întărite, dar numai până la un timp. 25 El va porni cu putere și curaj, în fruntea unei mari oștiri, împotriva împăratului de la miazăzi.
Atunci, împăratul de la miazăzi se va pregăti de război cu oaste mare și foarte puternică, dar nu va rezista, fiindcă se vor urzi planuri împotriva lui. 26 Cei ce mâncau bucatele lui domnești, aceia îi vor aduce înfrângerea. Oastea lui va fi măturată și mulți vor cădea răpuși. 27 Amândoi acești regi vor avea planuri rele în inima lor. Stând la aceeași masă, își vor spune cuvinte înșelătoare, dar planurile lor nu se vor împlini, căci sfârșitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.
28 Când împăratul de la miazănoapte se va întoarce în țară cu mari bogății, dar cu inima împotriva legământului sfânt, el își va face voia, apoi se va retrage în țara lui. 29 La o vreme anumită, va porni din nou împotriva împăratului de la miazăzi, dar, de data aceasta , nu va mai fi ca înainte , 30 ci niște corăbii din Chitim vor veni împotriva lui, iar el își va pierde curajul. Apoi se va mânia din nou împotriva legământului sfânt și, la întoarcere, se va arăta binevoitor față de cei care au părăsit legământul sfânt. 31 Oști trimise de el vor ocupa și vor profana Sanctuarul – cetatea de scăpare –, vor înlătura jertfa necurmată și vor așeza urâciunea pustiitorului. 32 Prin laude deșarte îi va atrage la păgânism pe cei necredincioși legământului, dar oamenii din popor care Îl cunosc pe Dumnezeul lor vor rămâne tari și vor face mari isprăvi . 33 Înțelepții poporului îi vor învăța pe mulți. Unii vor cădea pentru un timp, răpuși de sabie , de flăcări, de robie și de jaf. 34 Când vor cădea, vor primi puțin ajutor și mulți se vor uni cu ei din fățărnicie. 35 Chiar și din cei înțelepți vor cădea unii, ca să fie încercați , curățiți și albiți până la vremea sfârșitului , căci mai este încă până la timpul hotărât.
36 Regele acela va lucra după bunul său plac: se va înălța , se va slăvi mai presus de orice zeu, va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor și va avea succes până se va sfârși mânia, căci ce este hotărât se va împlini. 37 El nu va ține seama nici de dumnezeii părinților săi, nici de dorința femeilor ; nu va ține seama de niciun zeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toți. 38 În schimb, îl va cinsti pe zeul cetăților de scăpare; acestui zeu, pe care nu‑l cunoșteau părinții lui, îi va da cinste cu aur și argint, cu pietre scumpe și lucruri de preț. 39 Cu ajutorul acestui zeu străin va lucra la întărirea cetăților de scăpare. Cui îl va recunoaște îi va da multă cinste; îl va pune să domnească peste mulți și îi va împărți pământ ca răsplată.
Ultima confruntare și sfârșitul celor doi regi
40 La vremea sfârșitului , împăratul de la miazăzi se va repezi împotriva lui. Atunci, împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună împotriva acestuia, cu care și călăreți și cu multe corăbii; va intra în multe țări, se va revărsa ca un râu și le va îneca. 41 Va intra și în Țara Minunată și zeci de mii vor cădea. Dar Edomul , Moabul și elita fiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui. 42 El va pune mâna pe țări întregi și nici țara Egiptului nu va avea scăpare. 43 Se va face stăpân pe vistieriile de aur și de argint și pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii și cușiții vor păși legați în urma lui . 44 Dar niște zvonuri venite de la răsărit și de la miazănoapte îl vor tulbura și atunci va porni cu mare mânie ca să‑i nimicească pe mulți, să‑i șteargă de pe fața pământului. 45 El își va întinde corturile regale între mări, spre muntele cel minunat și sfânt. Atunci îi va veni sfârșitul și nimeni nu‑i va sări în ajutor.