Amintirea minunilor făcute
1 Deci să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și să păzești cele de păzit ale lui, și așezămintele lui, și judecățile lui și poruncile lui în toate zilele. 2 Și să cunoașteți astăzi: căci nu vorbesc cu copiii voștri care n‐au cunoscut și n‐au văzut certarea Domnului Dumnezeului vostru, mărimea sa, mâna sa cea tare și brațul său cel întins 3 și semnele sale și faptele sale pe care le‐a făcut în mijlocul Egiptului lui Faraon, împăratul Egiptului, și la toată țara lui; 4 și ce a făcut oastei Egiptului, cailor lor și carelor lor, cum a făcut să curgă apele Mării‐Roșii peste ei când v‐au urmărit și Domnul i‐a pierdut până în ziua de astăzi; 5 și ce v‐a făcut în pustie până când ați venit în locul acesta; 6 și ce a făcut lui Datan și lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pământul și‐a deschis gura și i‐a înghițit cu familiile lor și cu corturile lor și cu toată averea lor vie, care era la picioarele lor în mijlocul întregului Israel. 7 Căci ochii voștri au văzut toată lucrarea cea mare a Domnului pe care a făcut‐o.
Binecuvântarea și blestemul
8 Păziți deci toată porunca pe care v‐o poruncesc astăzi ca să fiți tari și să intrați și să stăpâniți țara în care treceți ca s‐o stăpâniți; 9 și ca să vă lungiți zilele în țara pe care Domnul a jurat părinților voștri s‐o dea lor și seminței lor, țara unde curge lapte și miere. 10 Căci țara în care intri, ca s‐o stăpânești, nu este ca țara Egiptului, din care ați ieșit, unde îți semănai sămânță și o udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavaturi. 11 Ci țara în care treceți ca s‐o stăpâniți este o țară cu munți și văi care se adapă din ploaia cerurilor; 12 țară pe care o caută Domnul Dumnezeul tău; ochii Domnului Dumnezeului tău sunt neîncetat asupra ei de la începutul anului până la sfârșitul anului. 13 Și va fi așa : dacă veți asculta cu tot dinadinsul de poruncile mele pe care vi le poruncesc astăzi, ca să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru și să‐i slujiți cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru, 14 eu voi da țării voastre ploaie la vremea sa, ploaia timpurie și ploaia târzie; și îți vei strânge grâul și mustul și untdelemnul. 15 Și voi da iarbă pe câmpul tău pentru dobitoacele tale și vei mânca și te vei sătura. 16 Feriți‐vă ca nu cumva să vi se amăgească inima și să vă abateți și să slujiți altor dumnezei și să vă închinați lor, 17 și să se aprindă mânia Domnului împotriva voastră și să închidă cerurile ca să nu fie ploaie, și ca ogorul să nu‐și dea venitul și să fiți pierduți repede din țara bună pe care v‐o dă Domnul.
Îndemn la păzirea poruncilor
18 Să vă puneți deci acese cuvinte ale mele în inimă și în suflet și să le legați ca semn pe mâna voastră, și să vă fie ca fruntarii între ochii voștri. 19 Și să învățați în ele pe copiii voștri, vorbind despre ele, când șezi în casă și când mergi pe cale și când te culci și când te scoli. 20 Și să le scrii pe ușiorii casei tale și pe porțile tale: 21 ca să se înmulțească zilele voastre și zilele copiilor voștri în țara, pe care a jurat‐o Domnul părinților voștri că le‐o va da , cât zilele cerurilor deasupra pământului. 22 Căci dacă veți păzi cu tot dinadinsul toată această poruncă pe care v‐o poruncesc s‐o faceți: să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblați în toate căile lui și să vă alipiți de el, 23 atunci Domnul va izgoni toate aceste neamuri dinaintea voastră și veți stăpâni neamuri mai mari și mai tari decât voi. 24 Orice loc pe unde va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru; hotarul vostru va fi de la pustie până la Liban, de la râu, râul Eufrat, până la marea dinspre apus. 25 Nimeni nu va putea sta înaintea voastră: Domnul Dumnezeul vostru va pune frica de voi și groaza de voi peste toată țara pe care o veți călca , după cum v‐a spus. 26 Iată vă pun înainte astăzi binecuvântarea și blestemul: 27 Binecuvântarea , dacă veți asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le poruncesc astăzi: 28 și blestemul, dacă nu veți asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ci vă veți abate de la calea pe care v‐o poruncesc astăzi, umblând după alți dumnezei, pe care nu i‐ați cunoscut. 29 Și va fi așa : după ce Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara în care intri ca s‐o stăpânești, vei pune binecuvântarea pe muntele Garizim și blestemul pe muntele Ebal. 30 Nu sunt ei oare dincolo de Iordan, dinapoia căii dinspre apusul soarelui, în țara Cananiților care locuiesc în câmpie în dreptul Ghilgalului, lângă stejarii More? 31 Căci veți trece Iordanul ca să intrați să stăpâniți țara, pe care v‐o dă Domnul Dumnezeul vostru și o veți stăpâni și veți locui în ea. 32 Și să luați seama să faceți toate așezămintele și judecățile, pe care vi le pun înainte astăzi.
Rememorarea minunilor lui Dumnezeu
1 Să‑L iubești pe DOMNUL, Dumnezeul tău, și să păzești în toate zilele învățăturile, rânduielile, hotărârile și poruncile Lui.
2 Aduceți‑vă aminte astăzi că nu fiii voștri –
care n‑au cunoscut și n‑au văzut pedepsele DOMNULUI , Dumnezeului vostru, măreția Lui, mâna Lui tare și brațul Lui întins, 3 semnele și faptele pe care le‑a săvârșit în mijlocul Egiptului împotriva lui Faraon, regele Egiptului, și împotriva întregii lui țări, 4 ce a făcut El oștirii Egiptului, cailor și carelor lui, cum a revărsat peste ei apele Mării Roșii, când vă urmăreau, și cum i‑a nimicit DOMNUL, după cum se vede astăzi, 5 ce a făcut pentru voi în pustiu, până la venirea voastră în locul acesta, 6 ce le‑a făcut lui Datan și lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, când pământul și‑a deschis gura și i‑a înghițit, cu familiile și corturile lor și cu orice om care îi urma, în mijlocul întregului Israel –,
7 ci ochii voștri au văzut toată lucrarea măreață pe care a făcut‑o DOMNUL!
8 Să păziți tot ce v‑am poruncit astăzi, ca să vă întăriți și să puneți mâna pe țara pe care vă duceți s‑o luați în stăpânire , 9 ca să vi se lungească zilele în țara pe care DOMNUL le‑a jurat părinților voștri că le‑o va da lor și seminței lor, țară în care curge lapte și miere .
Providența divină în Țara Făgăduinței
10 Țara în stăpânirea căreia vei intra nu este ca țara Egiptului, din care ai ieșit, unde îți semănai sămânța în ogoare pe care le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat. 11 Țara pe care o veți lua în stăpânire este o țară cu munți și văi, care se adapă din ploaia cerului; 12 este o țară de care Se îngrijește DOMNUL, Dumnezeul tău: ochii DOMNULUI, Dumnezeului tău, sunt neîncetat asupra ei, de la începutul anului până la sfârșitul lui.
13 Dacă veți asculta cu adevărat de poruncile pe care vi le dau astăzi, dacă Îl veți iubi pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, și Îi veți sluji cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru, 14 «Eu voi da țării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie și ploaie târzie , și‑ți vei strânge grâul, mustul și untdelemnul; 15 voi da iarbă câmpiilor tale pentru animale; vei mânca și te vei sătura». 16 Luați seama să nu vă fie amăgită inima și să vă abateți ca să le slujiți altor dumnezei și să vă închinați lor, 17 căci mânia DOMNULUI s‑ar aprinde împotriva voastră; atunci, El ar închide cerurile și n‑ar mai fi ploaie, pământul nu și‑ar mai da rodul și ați pieri degrabă din țara cea bună pe care v‑o dă DOMNUL.
Respectarea clauzelor legământului
18 Puneți‑vă aceste cuvinte în inimă și în suflet! Să le legați ca un semn pe mână și să vă fie ca niște însemne între ochi. 19 Să‑i învățați pe fiii voștri și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei fi în călătorie, când te vei culca și când te vei trezi. 20 Să le scrieți pe ușorii caselor voastre și pe porțile voastre, 21 ca să aveți zile multe voi și fiii voștri în țara pe care DOMNUL le‑a jurat părinților voștri că le‑o va da, cât vor fi cerurile deasupra pământului.
22 Dacă veți păzi cu adevărat tot ce vă poruncesc eu să împliniți, iubindu‑L pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, umblând în toate căile Lui și alipindu‑vă de El , 23 DOMNUL va izgoni dinaintea voastră toate aceste neamuri și veți izgoni neamuri mai mari și mai puternice decât voi . 24 Orice loc pe care‑l va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru: hotarul vostru va fi de la pustiu și Liban, de la râul Eufrat, până la Marea de Apus. 25 Nimeni nu va putea sta împotriva voastră. DOMNUL, Dumnezeul vostru, va răspândi frica și groaza de voi peste toată țara în care veți călca, după cum v‑a spus.
Binecuvântarea și blestemul
26 Iată , pun astăzi înaintea voastră binecuvântarea și blestemul: 27 binecuvântarea , dacă veți asculta de poruncile DOMNULUI, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau azi; 28 blestemul , dacă nu veți asculta de poruncile DOMNULUI, Dumnezeului vostru, dacă vă veți abate de la calea pe care v‑o arăt azi și dacă veți merge după alți dumnezei, pe care nu‑i cunoașteți.
29 Și când DOMNUL, Dumnezeul tău, te va duce în țara pe care mergi s‑o iei în stăpânire, să rostești binecuvântarea pe muntele Garizim și blestemul pe muntele Ebal. 30 Munții aceștia sunt dincolo de Iordan, înapoia drumului care merge spre apus, în țara canaaniților care locuiesc în Arava, față în față cu Ghilgal, lângă Stejarii lui More .
31 Când veți trece Iordanul ca să intrați în moștenirea țării pe care v‑o dă DOMNUL, Dumnezeul vostru, când o veți lua în stăpânire și veți locui în ea, 32 aveți grijă să împliniți toate rânduielile și hotărârile pe care le pun înaintea voastră astăzi.