Despărțirea de femeile străine
1 Și pe când se ruga Ezra și mărturisea plângând și întins jos înaintea casei lui Dumnezeu, s‐au adunat la el din Israel o foarte mare obște de bărbați și femei și copii: căci poporul plângea foarte mult. 2 Și Șecania, fiul lui Iehiel, din fiii lui Elam, a răspuns și a zis lui Ezra: Noi am fost necredincioși împotriva Dumnezeului nostru și am luat femei străine din popoarele țării, dar totuși este o nădejde pentru Israel în aceasta. 3 Și acum să facem legământ cu Dumnezeul nostru că vom scoate toate nevestele și pe cei ce s‐au născut din ele, după sfatul domnului meu și al acelora care tremură de poruncile Dumnezeului nostru, și facă‐se după lege. 4 Scoală‐te, căci a ta este treaba și noi vom fi cu tine. Îmbărbătează‐te și lucrează. 5 Și Ezra s‐a sculat și a pus să jure pe mai marii preoților, ai leviților și ai întregului Israel, că vor face după cuvântul acesta. Și au jurat. 6 Și Ezra s‐a sculat dinaintea casei lui Dumnezeu și a mers în odaia lui Iohanan, fiul lui Eliașib, și a intrat acolo și n‐a mâncat pâine și n‐a băut apă: căci se jelea pentru necredincioșiile celor din robie. 7 Și au strigat în Iuda și în Ierusalim către toți copiii robiei ca să se adune la Ierusalim, 8 și că averea oricui nu va veni până în trei zile după sfatul mai marilor și al bătrânilor, va fi blestemată și el va fi izgonit din obștea celor din robie. 9 Atunci toți bărbații din Iuda și din Beniamin s‐au adunat la Ierusalim în trei zile. Era în luna a noua, în a douăzecea zi a lunii. Și tot poporul ședea pe locul deschis înaintea casei lui Dumnezeu, tremurând pentru treaba aceasta și din pricina ploilor. 10 Și Ezra, preotul, s‐a sculat și le‐a zis: Ați fost necredincioși și ați luat femei străine ca să măriți vina lui Israel. 11 Și acum faceți o mărturisire Domnului Dumnezeului părinților voștri și faceți plăcerea lui și despărțiți‐vă de popoarele țării și de femeile străine. 12 Și toată obștea a răspuns și a zis cu glas tare: Cum ai zis, așa trebuie să facem. 13 Dar poporul este mult și este o vreme de ploaie mare și nu putem sta afară, și nici nu este lucru de o zi sau două: căci suntem mulți care am fost necredincioși în treaba aceasta. 14 Deci să stea mai marii noștri pentru toată obștea, și toți câți au luat femei străine în cetățile noastre să vină la vremuri hotărâte, și cu ei bătrânii fiecărei cetăți și judecătorii ei, până se va întoarce de la noi aprinderea mâniei Dumnezeului nostru în privința aceasta. 15 Singuri Ionatan, fiul lui Asael și Iahzia, fiul lui Ticva, au făcut sfat împotriva acestui lucru și Meșulam și Șabtai, levitul, i‐au ajutat. 16 Și copiii robiei au făcut așa. Și Ezra preotul și unii din bărbații capi părintești au fost despărțiți după casele lor părintești și toți pe nume. Și au șezut jos în ziua întâi a lunii a zecea, ca să cerceteze lucrul. 17 Și în ziua întâi din luna întâi au sfârșit cu toți bărbații care luaseră neveste străine. 18 Și dintre fiii preoților s‐au găsit unii care luaseră neveste străine: dintre fiii lui Iosua, fiul lui Ioțadac, și frații săi: Maaseia și Eliezer și Iarib și Ghedalia. 19 Și ei și‐au dat mâna că vor îndepărta pe nevestele lor și au adus un berbece din turmă ca jertfă pentru vina lor. 20 Și dintre copiii lui Imer: Hanani și Zebadia. 21 Și dintre copiii lui Harim: Maaseia și Ilie și Șemaia și Iehiel și Ozia. 22 Și dintre copiii lui Pașhur: Elioenai, Maaseia, Ismael, Netaneel, Iozabad și Eleasa. 23 Și dintre leviți: Iozabad și Șimei și Chelaia (adică Chelita), Petahia, Iuda și Eliezer. 24 Și dintre cântăreți: Eliașib: și dintre ușieri: Șalum și Telem și Uri. 25 Și din Israel: dintre copiii lui Pareoș: Ramia și Izia și Malchia și Miamin și Eleazar și Malchia și Benaia; 26 și dintre copiii lui Elam: Matania, Zaharia și Iehiel și Abdi și Ieremot și Ilie; 27 și dintre copiii lui Zatu: Elioenai, Eliașib, Matania și Ieremot și Zabad și Aziza; 28 și dintre copiii lui Bebai: Iohanan, Hanania, Zabai, Atlai; 29 și dintre copiii lui Bani: Meșulam, Maluc și Adaia, Iașub și Șeal și Ramot; 30 și dintre copiii lui Pahat‐Moab: Adna și Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Bețaleel și Binui și Manase; 31 și dintre copiii lui Harim: Eliezer, Ișia, Malchia, Șemaia, Simeon, 32 Beniamin, Maluc, Șemaria; 33 dintre copiii lui Hașum: Matnai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase, Șimei; 34 dintre copiii lui Bani: Maadai, Amram și Uel, 35 Benaia, Bedia, Cheluhu, 36 Vania, Meremot, Eliașib, 37 Matania, Matnai și Iaasai, 38 și Bani și Binui, Șimei, 39 și Șelemia și Natan și Adaia, 40 Macnadbai, Șașai, Șarai, 41 Azareel și Șelemia, Șemaria, 42 Șalum, Amaria, Iosif; 43 dintre copiii lui Nebo: Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai și Ioel, Benai. 44 Toți aceștia luaseră neveste străine: și erau între ei neveste de la care aveau copii.
Răspunsul poporului
1 Pe când Ezra se ruga și făcea această mărturisire, plângând cu fața la pământ înaintea Casei lui Dumnezeu, s‑a adunat la el o mulțime foarte mare din Israel, bărbați, femei și copii; și poporul a început să plângă amarnic. 2 Atunci, Șecania, fiul lui Iehiel, dintre fiii lui Elam, a luat cuvântul și i‑a zis lui Ezra: „Noi am fost necredincioși față de Dumnezeul nostru și ne‑am luat femei străine, care fac parte din neamurile învecinate. Dar chiar și acum mai există speranță pentru Israel în această privință! 3 De aceea, să facem acum un legământ cu Dumnezeul nostru pentru izgonirea tuturor acestor femei și a copiilor lor, după sfatul domnului meu și al celor ce se tem de poruncile Dumnezeului nostru! Și facă‑se după Lege! 4 Ridică‑te, căci este sarcina ta, iar noi suntem cu tine! Îmbărbătează‑te și lucrează!” 5 Ezra s‑a ridicat și a pus căpeteniile preoților, ale leviților și ale întregului Israel să jure că vor face după cum se spusese. Și ei au jurat.
6 Apoi Ezra s‑a retras dinaintea Casei lui Dumnezeu și s‑a dus în odaia lui Iohanan, fiul lui Eliașib. Acolo n‑a mâncat pâine și n‑a băut apă, căci jelea din pricina necredincioșiei celor repatriați. 7 S‑a dat de veste în Iuda și la Ierusalim că toți cei repatriați trebuie să se adune la Ierusalim 8 și că oricui nu va veni în răstimp de trei zile, potrivit sfatului dregătorilor și al bătrânilor, i se vor lua averile și el însuși va fi izgonit din adunarea celor repatriați.
9 Toți bărbații lui Iuda și ai lui Beniamin s‑au adunat la Ierusalim după trei zile. Era a douăzecea zi a lunii a noua. Tot poporul stătea pe locul deschis dinaintea Casei lui Dumnezeu, tremurând din cauza împrejurării aceleia și a ploii. 10 Preotul Ezra s‑a ridicat și le‑a zis: „Ați fost necredincioși și v‑ați luat femei străine, sporind astfel vinovăția lui Israel. 11 Dați‑I laudă DOMNULUI, Dumnezeului părinților voștri, și faceți voia Lui! Despărțiți‑vă de neamurile învecinate și de femeile străine!” 12 Toată adunarea a răspuns cu glas tare: „Așa este! Trebuie să facem cum ai zis. 13 Dar poporul este numeros, vremea este ploioasă și nu putem sta afară. De altfel, aceasta nu este treabă de o zi sau două, căci sunt mulți printre noi care au păcătuit în privința aceasta. 14 Să rămână, așadar, toți dregătorii noștri în locul întregii adunări. Și toți cei din cetățile noastre care s‑au căsătorit cu femei străine să vină la date hotărâte, cu bătrânii și judecătorii din fiecare cetate, până se va abate de la noi mânia aprinsă a Dumnezeului nostru, care a izbucnit din această pricină.” 15 Numai Ionatan, fiul lui Asael, și Iahzia, fiul lui Ticva, au fost împotriva acestei păreri, iar Meșulam și levitul Șabetai i‑au sprijinit.
16 Apoi, iudeii repatriați au făcut întocmai. Preotul Ezra i‑a ales, nume cu nume, pe bărbații care erau capi de familie, după casele lor părintești. În ziua întâi a lunii a zecea, s‑au pus să cerceteze lucrul acesta, 17 iar în ziua întâi a lunii întâi au isprăvit cu toți bărbații care se însuraseră cu femei străine.
18 Au găsit și între fiii preoților bărbați care se însuraseră cu femei străine:
dintre fiii lui Iosua, fiul lui Ioțadac, și dintre frații săi: Maaseia, Eliezer, Iarib și Ghedalia; 19 ei s‑au înțeles să‑și izgonească nevestele și să aducă fiecare un berbec ca jertfă‑pentru‑vină;20 dintre fiii lui Imer: Hanani și Zebadia;21 dintre fiii lui Harim: Maaseia, Ilie, Șemaia, Iehiel și Uzia;22 dintre fiii lui Pașhur: Elioenai, Maaseia, Ismael, Netanel, Iozabad și Elasa.23 Dintre leviți: Iozabad, Șimei, Chelaia sau Chelita, Petahia, Iuda și Eliezer.24 Dintre cântăreți: Eliașib.Dintre ușieri: Șalum, Telem și Uri.25 Dintre cei din Israel: dintre fiii lui Paroș: Ramia, Iziia, Malchia, Miamin, Eleazar, Malchia și Benaia;26 dintre fiii lui Elam: Matania, Zaharia, Iehiel, Abdi, Ieremot și Ilie;27 dintre fiii lui Zatu: Elioenai, Eliașib, Matania, Ieremot, Zabad și Aziza;28 dintre fiii lui Bebai: Iohanan, Hanania, Zabai și Atlai;29 dintre fiii lui Bani: Meșulam, Maluh, Adaia, Iașub, Șeal și Ramot;30 dintre fiii lui Pahat‑Moab: Adna, Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Bețaleel, Binui și Manase;31 dintre fiii lui Harim: Eliezer, Ișia, Malchia, Șemaia, Simeon, 32 Beniamin, Maluh și Șemaria;33 dintre fiii lui Hașum: Matnai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase și Șimei;34 dintre fiii lui Bani: Maadai, Amram, Uel, 35 Benaia, Bedia, Cheluhu, 36 Vania, Meremot, Eliașib, 37 Matania, Matnai, Iaasai, 38 Bani, Binui, Șimei, 39 Șelemia, Natan, Adaia, 40 Mahnadvai, Șașai, Șarai, 41 Azarel, Șelemia, Șemaria, 42 Șalum, Amaria și Iosif;43 dintre fiii lui Nebo: Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai, Ioel și Benaia.
44 Toți aceștia luaseră femei străine și mulți avuseseră copii cu ele.