Rugăciunea lui Ezra
1 Și după ce s‐au sfârșit acestea, mai marii s‐au apropiat de mine zicând: Poporul lui Israel și preoții și leviții nu s‐au despărțit de popoarele țărilor, făcând după urâciunile lor, ale cananiților, ale hetiților, ale fereziților, ale iebusiților, ale amoniților, ale moabiților, ale egiptenilor și ale amoriților, 2 căci au luat din fetele lor pentru ei înșiși și pentru fiii lor și au amestecat sămânța sfântă cu popoarele țărilor; și mâna mai marilor și a căpeteniilor a fost cea dintâi în necredincioșia aceasta. 3 Și când am auzit acest lucru, mi‐am sfâșiat haina și mantaua și mi‐am smuls perii capului și barba și am șezut jos uimit . 4 Și s‐a adunat la mine fiecine care tremura de cuvintele Dumnezeului lui Israel pentru necredincioșia celor din robie; și eu am șezut jos uimit până la jertfa de seară . 5 Și la jertfa de seară m‐am sculat din smerirea mea și cu haina mea și cu mantaua mea sfâșiate am căzut în genunchi și mi‐am întins mâinile către Domnul Dumnezeul meu. 6 Și am zis: Dumnezeul meu! Îmi este rușine și roșesc să‐mi ridic fața către tine, Dumnezeul meu; căci nelegiuirile noastre s‐au înmulțit peste capul nostru și vina noastră a crescut până la ceruri. 7 Din zilele părinților noștri am fost în mare vină până în ziua de astăzi; și pentru nelegiuirile noastre am fost dați noi, împărații noștri, preoții noștri, în mâna împăraților țărilor, sabiei și robiei și prăzii, și în rușinea feței, ca astăzi. 8 Și acum puțintel s‐a îndurat Domnul Dumnezeul nostru ca să ne lase o rămășiță să scape și să ne dea un cui în locul său cel sfânt, ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne dea puțină înviorare în robia noastră; 9 căci suntem robi; dar Dumnezeul nostru nu ne‐a părăsit în robia noastră, ci ne‐a dat îndurare înaintea împăraților Persiei, dându‐ne înviorare ca să ridicăm casa Dumnezeului nostru și să dregem dărâmăturile, și dându‐ne ziduri în Iuda și în Ierusalim. 10 Și acum ce să zicem noi, Dumnezeul nostru, după aceasta? Căci am părăsit poruncile tale, 11 pe care le‐ai poruncit prin mâna slujitorilor tăi, prorocii, zicând: Țara la care mergeți ca s‐o stăpâniți este o țară necurată prin necurăția popoarelor țărilor, prin urâciunile lor cu care au umplut‐o de la un capăt până la celălalt prin întinăciunile lor. 12 Voi, deci, să nu dați fetele voastre fiilor lor și să nu luați fetele lor pentru fiii voștri, și în veac să nu căutați pacea sau binele lor, ca să fiți tari și să mâncați binele țării și s‐o lăsați de moștenire fiilor voștri în veac. 13 Și după toate cele ce au venit asupra noastră pentru faptele noastre cele rele și pentru vina noastră cea mare, pentru că tu, Dumnezeul nostru, ne‐ai pedepsit mai puțin decât după nelegiuirile noastre și ne‐ai dat o rămășiță ca aceasta: 14 oare să călcăm iarăși poruncile tale și să ne încuscrim cu popoarele acestor urâciuni? Nu te vei mânia oare pe noi până la nimicire, așa că nu va fi nicio rămășiță și nici unul care să scape? 15 Doamne Dumnezeul lui Israel, tu ești drept , căci noi suntem o rămășiță care a scăpat ca astăzi. Iată, suntem înaintea ta în vina noastră; căci nimeni nu poate sta înaintea ta pentru aceasta.
Problema căsătoriilor mixte
1 După ce s‑au încheiat aceste lucruri, dregătorii s‑au apropiat de mine și au zis: „Poporul lui Israel, preoții și leviții nu s‑au separat de neamurile învecinate – canaaniții, hitiții, fereziții, iebusiții, amoniții, moabiții, egiptenii și amoriții – și de urâciunile lor. 2 Căci și‑au luat neveste dintre fetele lor pentru ei și pentru fiii lor și au amestecat neamul sfânt cu neamurile învecinate. Iar dregătorii și conducătorii au fost cei dintâi care au săvârșit necredincioșia aceasta!” 3 Când am auzit lucrul acesta, mi‑am sfâșiat haina și mantaua, mi‑am smuls păr din cap și din barbă și am stat jos foarte mâhnit . 4 Atunci s‑au adunat la mine toți cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel privitoare la necredincioșia celor repatriați. Și eu am stat jos, foarte mâhnit, până la jertfa de seară .
5 Apoi, la vremea jertfei de seară, m‑am ridicat din smerirea mea cu haina și mantaua sfâșiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre DOMNUL, Dumnezeul meu, 6 și am zis: „O, Dumnezeul meu, sunt uluit și îmi este rușine, Dumnezeul meu, să‑mi ridic fața spre Tine! Căci fărădelegile noastre s‑au înmulțit deasupra capetelor noastre și vinovăția noastră a ajuns până la ceruri. 7 Din zilele părinților noștri și până în ziua de azi am fost foarte vinovați și din pricina fărădelegilor noastre am fost dați noi, regii noștri și preoții noștri în mâinile împăraților străini, pradă sabiei, exilului, jafului și rușinii care ne acoperă astăzi fața. 8 Dar acum, de curând, s‑a arătat îndurarea DOMNULUI, Dumnezeul nostru, ca să ne lase o rămășiță și să ne dea un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne dea puțină înviorare în mijlocul robiei noastre. 9 Căci suntem robi, dar Dumnezeul nostru nu ne‑a părăsit în robia noastră, ci ne‑a arătat îndurarea Sa în fața împăraților perșilor, ca să avem parte de o restaurare: să putem zidi Casa Dumnezeului nostru și să‑i refacem dărâmăturile, și să avem un zid de apărare în Iudeea și la Ierusalim.
10 Iar acum, ce mai putem zice după toate acestea, o, Dumnezeul nostru? Căci am părăsit poruncile Tale, 11 pe care le‑ai poruncit prin robii Tăi, profeții, zicând: «Țara în care intrați ca s‑o luați în stăpânire este o țară întinată de necurățiile popoarelor învecinate, de urâciunile cu care au umplut‑o de la un capăt la altul, cu necurățiile lor. 12 De aceea să nu le dați pe fetele voastre după fiii lor, să nu le luați pe fetele lor de neveste pentru fiii voștri și să nu vă preocupe niciodată fericirea sau bunăstarea lor! În acest fel vă veți întări, veți mânca din bunătățile țării și le‑o veți lăsa pe veci moștenire fiilor voștri.» 13 După toate câte au venit asupra noastră din cauza faptelor noastre rele și a marii noastre vinovății, măcar că Tu, Dumnezeul nostru, ne‑ai pedepsit mai puțin decât meritam și ne‑ai lăsat această rămășiță, 14 să începem iarăși să călcăm poruncile Tale și să ne încuscrim cu popoarele care săvârșesc aceste urâciuni? Oare nu Te‑ai mânia pe noi și nu ne‑ai nimici, așa încât să nu mai rămână nimeni, nicio rămășiță? 15 DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept , căci astăzi noi am rămas doar câțiva, o rămășiță de oameni . Iată‑ne înaintea Ta în vinovăția noastră, căci din această pricină nu putem sta înaintea Ta!”