Încuviințarea apostolilor
1 Apoi, după patrusprezece ani m‐am suit din nou la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine și pe Tit. 2 Și m‐am suit potrivit unei descoperiri și am pus înaintea lor evanghelia pe care o propovăduiesc între Neamuri, dar de o parte celor însemnați, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. 3 Dar nici Tit care era cu mine, fiind grec, n‐a fost silit să fie tăiat împrejur. 4 Și aceasta din pricina fraților mincinoși furișați, care veniseră pe furiș ca să iscodească slobozenia noastră pe care o avem în Hristos Isus, ca să ne robească cu desăvârșire. 5 Acestora niciun ceas măcar nu le‐am intrat în voie cu supunerea, ca adevărul evangheliei să rămână la voi. 6 Iar de la cei ce erau socotiți a fi ceva (orice erau ei odinioară pentru mine nu face nicio deosebire: Dumnezeu nu caută la fața omului) mie însă cei socotiți ceva nu mi‐au adăugat nimic, 7 ci dimpotrivă, după ce au văzut că mie îmi este încredințată evanghelia netăierii împrejur, după cum lui Petru evanghelia tăierii împrejur, 8 (căci cel ce a lucrat în Petru pentru apostolia tăierii împrejur a lucrat și în mine față de Neamuri) , 9 și după ce au cunoscut harul care mi‐a fost dat mie, Iacov și Chifa și Ioan, ei care sunt socotiți că sunt stâlpi , mi‐au dat mie și lui Barnaba mâna dreaptă de părtășie ca noi să mergem la Neamuri, iar ei la tăierea împrejur. 10 Cerând numai să ne aducem aminte de săraci tocmai ceea ce m‐am și sârguit să fac.
Pavel înfruntă pe Petru
11 Iar când a venit Chifa la Antiohia, m‐am împotrivit lui în față fiindcă era osândit. 12 Căci mai înainte de a veni unii de la Iacov , mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit, se da la o parte și se deosebea, temându‐se de cei din tăierea împrejur. 13 Și cu el s‐au fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost amăgit prin fățărnicia lor. 14 Dar când am văzut că ei nu calcă drept, potrivit adevărului evangheliei, am zis lui Chifa înaintea tuturor: Dacă tu, fiind iudeu, trăiești ca Neamurile și nu ca iudeu, cum silești Neamurile să trăiască așa cum trăiesc iudeii? 15 Noi din fire suntem iudei, și nu păcătoși din Neamuri; 16 știind însă că omul nu este îndreptățit din faptele legii ci prin credința în Isus Hristos, chiar noi am crezut în Hristos Isus ca să fim îndreptățiți din credința lui Hristos și nu din faptele legii, pentru că din faptele legii nicio carne nu va fi îndreptățită. 17 Iar dacă noi, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Hristos, am fost aflați și noi înșine păcătoși , oare Hristos este un slujitor al păcatului? Să nu fie așa . 18 Căci dacă zidesc iarăși cele ce am dărâmat, mă învederez pe mine însumi călcător al legii. 19 Căci eu prin lege am murit față de lege ca să trăiesc față de Dumnezeu. 20 Am fost răstignit cu Hristos și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine; iar ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc în credință, credința care este în Fiul lui Dumnezeu, care m‐a iubit și s‐a dat pe sine însuși pentru mine. 21 Nu lepăd harul lui Dumnezeu, căci dacă dreptatea este prin lege, Hristos a murit deci degeaba.
Recunoașterea slujbei lui Pavel de către ceilalți apostoli
1 Apoi, după paisprezece ani, m‑am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba și l‑am luat cu mine și pe Tit. 2 M‑am suit în urma unei descoperiri și – deoparte, celor mai cu vază – le‑am prezentat Evanghelia pe care o propovăduiesc printre neamuri, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. 3 Dar nici măcar Tit, care era cu mine, deși era grec, n‑a fost silit să se circumcidă. 4 Tulburarea s‑a ivit din pricina fraților prefăcuți, furișați printre noi , care s‑au strecurat ca să pândească libertatea pe care o avem în Hristos Isus, cu gând ne ia în robie. 5 Dar n‑am cedat și nu ne‑am supus lor nicio clipă măcar , pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.
6 Cei considerați ca fiind cineva (oricine ar fi fost ei, îmi este indiferent; Dumnezeu nu caută la fața oamenilor), cei cu vază, așadar, nu mi‑au adăugat nimic. 7 Dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei necircumciși, după cum lui Petru îi fusese încredințată pentru cei circumciși 8 (căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor circumciși făcuse și din mine apostolul neamurilor ), 9 și când au recunoscut harul care‑mi fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi , ne‑au întins mie și lui Barnaba mâna dreaptă în semn de colaborare, pentru ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumciși. 10 Numai să ne aducem aminte de cei săraci, ceea ce m‑am și străduit să fac.
Pavel îl înfruntă pe Petru în Antiohia
11 Dar când a venit Chifa în Antiohia, l‑am înfruntat fățiș, căci era de osândit: 12 înainte de venirea unora de la Iacov, mânca împreună cu neamurile, dar când au venit ei, s‑a retras și s‑a ținut deoparte, fiindcă se temea de cei circumciși. 13 Împreună cu el au început să se prefacă și ceilalți iudei, încât până și Barnaba s‑a lăsat atras în fățărnicia lor. 14 Când am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, i‑am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca neamurile, nu ca un iudeu, cum de îi silești pe cei dintre neamuri să trăiască precum iudeii?” 15 Noi suntem iudei din naștere, nu păcătoși dintre neamuri. 16 Dar fiindcă știm că omul nu este îndreptățit prin faptele Legii, ci prin credința în Isus Hristos, și noi am crezut în Hristos Isus, ca să fim îndreptățiți prin credința în Hristos, nu prin faptele Legii, fiindcă prin faptele Legii nimeni nu va fi îndreptățit. 17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Hristos, am fi noi înșine găsiți păcătoși , atunci devine oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! 18 Căci, dacă zidesc iarăși ceea ce am dărâmat, mă dovedesc călcător de Lege. 19 Însă eu, prin Lege, am murit față de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20 Am fost răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine pentru mine. 21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă prin Lege se capătă dreptatea, atunci degeaba a murit Hristos.