Plecarea lui Iacov în Canaan
1 Și el a auzit cuvintele fiilor lui Laban care ziceau: Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru și din ceea ce era al tatălui nostru și‐a agonisit el toată avuția aceasta. 2 Și Iacov a văzut fața lui Laban și iată ea nu era către el ca ieri și ca alaltăieri. 3 Și Domnul a zis lui Iacov: Întoarce‐te în țara părinților tăi și la rudenia ta și voi fi cu tine. 4 Și Iacov a trimis și a chemat pe Rahela și pe Lea la câmp la turma lui. 5 Și le‐a zis : Văd că fața tatălui vostru nu este față de mine ca ieri și alaltăieri. Dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. 6 Și voi înșivă știți că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea. 7 Și tatăl vostru m‐a înșelat și de zece ori mi‐a schimbat simbria . Însă Dumnezeu nu l‐a lăsat să‐mi facă rău. 8 Când zicea : Cele pestrițe vor fi simbria ta! atunci toate oile fătau pestrițe; și când zicea: Cele bălțate vor fi simbria ta! atunci toate oile fătau bălțate. 9 Și Dumnezeu a luat vitele tatălui vostru și mi le‐a dat mie. 10 Și a fost așa : pe vremea zămislirii turmelor eu mi‐am ridicat ochii și am văzut în vis și iată berbecii care săreau pe oi erau bălțați, pestriți și pătați. 11 Și Îngerul lui Dumnezeu mi‐a zis în vis: Iacove! Și eu am zis: Iată‐mă! 12 Și el a zis: Ridică‐ți acum ochii și vezi; toți berbecii care sar pe oi sunt bălțați, pestriți și pătați; căci am văzut tot ce‐ți face Laban. 13 Eu sunt Dumnezeul din Betel unde ai uns un stâlp, unde mi‐ai jurat o juruință. Acum scoală‐te, ieși din țara aceasta și întoarce‐te la țara nașterii tale. 14 Și Rahela și Lea au răspuns și i‐au zis : Avem noi parte sau moștenire în casa tatălui nostru? 15 Nu suntem noi socotite de el ca străine? Fiindcă ne‐a vândut și chiar ne‐a mâncat de tot argintul. 16 Căci toată avuția pe care a luat‐o Dumnezeu de la tatăl nostru este a noastră și a copiilor noștri. Acum dar fă tot ce ți‐a zis Dumnezeu. 17 Atunci Iacov s‐a sculat și și‐a pus fiii și nevestele pe cămile. 18 Și a luat toate vitele sale și toate bunurile sale pe care le strânsese, vitele pe care și le agonisise în Padan‐Aram, ca să meargă la Isaac, tatăl său, în țara Canaan. 19 Și Laban se dusese ca să‐și tundă oile. Și Rahela a furat terafimii care erau ai tatălui ei. 20 Și Iacov a înșelat inima lui Laban Sirianul, căci nu i‐a spus că fugea. 21 Și a fugit cu tot ce avea și s‐a sculat și a trecut Râul și și‐a îndreptat fața spre muntele Galaad.
Urmărirea lui Iacov de către Laban
22 Și a treia zi s‐a spus lui Laban că Iacov fugise. 23 Și el și‐a luat frații cu sine și l‐a urmărit cale de șapte zile și l‐a ajuns la muntele Galaad. 24 Și Dumnezeu a venit la Laban Sirianul într‐un vis noaptea și i‐a zis: Ferește‐te să vorbești lui Iacov fie bine fie rău. 25 Și Laban a ajuns pe Iacov și Iacov își întinsese cortul pe munte. Și Laban a tăbărât și el cu frații săi în muntele Galaad. 26 Și Laban a zis lui Iacov: Ce ai făcut de mi‐ai înșelat inima, și mi‐ai luat fetele ca pe niște prinse cu sabia? 27 Pentru ce ai fugit în ascuns și m‐ai furat și nu mi‐ai spus să te fi petrecut cu bucurie și cu cântece, cu timpane și cu harfă 28 și nu m‐ai lăsat să‐mi sărut fiii și fiicele ? Acum ai lucrat nebunește. 29 Și e în puterea mâinii mele să vă fac rău; însă Dumnezeul tatălui vostru mi‐a vorbit ieri noapte zicând: Ferește‐te să vorbești lui Iacov fie bine fie rău. 30 Și acum că a trebuit să pleci pentru că ai dorit cu dor de casa tatălui tău, pentru ce mi‐ai furat dumnezeii? 31 Și Iacov a răspuns și a zis lui Laban: Pentru că mă temeam; căci ziceam: Ca nu cumva să‐mi răpești fetele tale. 32 La oricine vei afla dumnezeii tăi să nu trăiască. În fața fraților noștri recunoaște ce este al tău la mine și ia‐ți‐l. Căci Iacov nu știa că Rahela îi furase. 33 Și Laban a intrat în cortul lui Iacov și în cortul Leei și în cortul amânduror roabelor și n‐a găsit. Și a ieșit din cortul Leei și a intrat în cortul Rahelei. 34 Și Rahela luase terafimii și‐i pusese sub șaua cămilei și ședea deasupra lor. Și Laban a căutat tot cortul, dar n‐a găsit. 35 Și ea a zis tatălui său: Să nu fie mânie în ochii domnului meu că nu mă pot scula înaintea ta fiindcă mi‐a venit rânduiala femeilor. Și a căutat cu grijă, dar n‐a găsit terafimii. 36 Și Iacov s‐a mâniat și s‐a certat cu Laban. Și Iacov a răspuns și a zis lui Laban: Care este vina mea? Care este păcatul meu de m‐ai urmărit cu aprindere? 37 Când mi‐ai căutat toate uneltele, ce ai găsit din toate uneltele casei tale? Pune‐le aici înaintea fraților mei și fraților tăi și să jude ce ei între noi amândoi. 38 În acești douăzeci de ani am fost cu tine; oile tale și caprele tale n‐au rămas sterpe și n‐am mâncat berbecii turmelor tale. 39 Pe cea sfâșiată nu ți‐am adus‐o acasă; paguba aceea eu am suferit‐o ; ai cerut‐o din mâna mea fie că se furase ziua fie că se furase noaptea. 40 Așa am fost; mă mânca ziua căldura și noaptea gerul și somnul meu fugea de ochii mei. 41 În acești douăzeci de ani am fost în casa ta; ți‐am slujit patrusprezece ani pentru cele două fete ale tale și șase ani pentru oile tale și de zece ori mi‐ai schimbat simbria. 42 Dacă n‐ar fi fost cu mine Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam și Teama lui Isaac, hotărât că acum mi‐ai fi dat drumul fără nimic . Dumnezeu a văzut întristarea mea și osteneala mâinilor mele și te‐a mustrat ieri noapte. 43 Și Laban a răspuns și a zis lui Iacov: Fiicele sunt fiicele mele și copiii sunt copiii mei și oile sunt oile mele și tot ce vezi este al meu. Și ce pot face astăzi acestor fiice ale mele sau copiilor lor pe care i‐au născut? 44 Și acum dar vino să facem legământ eu și tu și el să fie de mărturie între mine și între tine. 45 Și Iacov a luat o piatră și a pus‐o stâlp. 46 Și Iacov a zis fraților săi: Adunați pietre. Și au adunat pietre și le‐au făcut o movilă. Și au mâncat acolo pe movilă. 47 Și Laban a numit‐o Iegar‐Sahaduta, iar Iacov a numit‐o Galed. 48 Și Laban a zis : Această movilă este astăzi mărturie între mine și între tine. De aceea i s‐a pus numele Galed 49 și Mișpa pentru că a zis: Domnul să vegheze între mine și între tine când vom fi ascunși unul de altul. 50 Dacă vei asupri pe fetele mele și dacă vei lua neveste afară de fetele mele, niciun om nu este cu noi: vezi, Dumnezeu este martor între mine și între tine! 51 Și Laban a zis lui Iacov: Iată această movilă și iată stâlpul pe care l‐am pus între mine și între tine. 52 Această movilă să fie mărturie și stâlpul să fie mărturie că eu nu voi trece peste această movilă la tine și că tu nu vei trece peste această movilă și acest stâlp la mine spre a face rău. 53 Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Nahor, Dumnezeul părinților lor, să judece între noi! Și Iacov a jurat pe Teama lui Isaac, tatăl său. 54 Și Iacov a junghiat o jertfă pe munte și a chemat pe frații săi să mănânce pâine și au mâncat pâine și au mas noaptea pe munte. 55 Și Laban s‐a sculat dis de dimineață și și‐a sărutat fiii și fetele și i‐a binecuvântat . Și Laban a plecat și s‐a întors la locul său.
Iacov fuge din Padan‑Aram
1 Iacov a auzit vorbele fiilor lui Laban, care ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru și din averea tatălui nostru și‑a agonisit el toată bogăția aceasta.” 2 Iacov s‑a uitat la fața lui Laban și, iată, ea nu mai era față de el ca înainte. 3 Atunci, DOMNUL i‑a zis lui Iacov: „Întoarce‑te în țara părinților tăi și în locul tău de baștină, și Eu voi fi cu tine!”
4 Iacov a trimis să le cheme pe Rahela și pe Leea la câmp, la turma lui, 5 și le‑a zis: „Văd că fața tatălui vostru nu mai este față de mine ca înainte, dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. 6 Voi înșivă știți că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea, 7 iar tatăl vostru m‑a înșelat: de zece ori mi‑a schimbat simbria, dar Dumnezeu nu i‑a îngăduit să mă păgubească. 8 Ci când zicea el: «Cei pestriți să‑ți fie plata», toată turma făta pestriți. Și când zicea: «Cei bălțați să‑ți fie plata», toată turma făta bălțați. 9 Dumnezeu a luat astfel averea tatălui vostru și mi‑a dat‑o mie. 10 În vremea când caprele erau în călduri, am văzut în vis că țapii care săreau pe capre erau tărcați, pestriți și pătați. 11 Îngerul lui Dumnezeu mi‑a zis în vis: «Iacove!» «Iată‑mă», am răspuns eu. 12 El a zis: «Ridică‑ți ochii și privește: toți țapii care sar pe capre sunt bălțați, pestriți și pătați, căci am văzut tot ce ți‑a făcut Laban! 13 Eu sunt Dumnezeul de la Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi‑ai făcut o juruință. Acum, scoală‑te , ieși din țara aceasta și întoarce‑te în țara ta de baștină!»”
14 Rahela și Leea au răspuns și i‑au zis: „Mai avem noi oare parte și moștenire în casa tatălui nostru? 15 Nu suntem noi oare privite de el ca niște străine, fiindcă ne‑a vândut și ne‑a mâncat argintul? 16 Toată bogăția pe care a luat‑o Dumnezeu de la tatăl nostru este a noastră și a fiilor noștri. Acum, fă tot ce ți‑a spus Dumnezeu!”
17 Iacov s‑a sculat, și‑a pus copiii și nevestele pe cămile 18 și și‑a mânat toate vitele, toată averea pe care o dobândise, vitele pe care le agonisise în Padan‑Aram, ca să meargă la tatăl său, Isaac, în țara Canaanului. 19 Pe când Laban se dusese să‑și tundă oile, Rahela i‑a furat terafimii . 20 Pe furiș a lucrat și Iacov față de Laban, arameul, căci nu l‑a înștiințat că fuge. 21 Astfel a fugit el cu tot ce avea: s‑a sculat, a trecut Râul și s‑a îndreptat spre muntele Galaadului.
22 A treia zi, i s‑a dat de veste lui Laban că Iacov fugise. 23 Atunci Laban i‑a luat cu sine pe ai săi , l‑a urmărit cale de șapte zile și l‑a ajuns la muntele Galaadului. 24 Dar Dumnezeu i S‑a arătat noaptea în vis lui Laban, arameul, și i‑a zis: „Ferește‑te să‑i spui ceva lui Iacov, bine sau rău!” 25 Laban l‑a ajuns din urmă pe Iacov, care își întinsese cortul pe munte; Laban de asemenea și‑a întins cortul cu ai săi pe muntele Galaadului.
26 Atunci, Laban i‑a zis lui Iacov: „Ce‑ai făcut? Ai lucrat pe furiș și mi‑ai luat fetele de parcă ar fi fost pradă de război! 27 De ce ai fugit pe ascuns, ai lucrat pe furiș și nu mi‑ai dat de știre? Te‑aș fi trimis la drum cu veselie și cântece, cu tamburină și liră. 28 Nu mi‑ai îngăduit nici măcar să‑mi sărut fiii și fiicele! Ai lucrat ca un nebun ! 29 Aș putea să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi‑a zis azi‑noapte : «Ferește‑te să‑i spui ceva lui Iacov, bine sau rău!» 30 Acum, dacă de plecat ai plecat, fiindcă te topești de dor după casa tatălui tău, de ce mi‑ai furat dumnezeii?”
31 Iacov i‑a răspuns lui Laban: „Am fugit pentru că m‑am temut; mi‑am zis să nu cumva să le iei cu sila pe fiicele tale de la mine. 32 Dar acela la care îți vei găsi dumnezeii nu va mai rămâne în viață ! De față cu frații noștri, cercetează și vezi ce este la mine din ale tale și ia‑ți‑l!” Iacov nu știa că Rahela îi furase.
33 Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei, în cortul celor două slujnice și n‑a găsit nimic. A ieșit din cortul Leei și a intrat în cortul Rahelei. 34 Rahela însă luase terafimii, îi pusese în samarul cămilei și ședea deasupra lor. Laban a scotocit prin tot cortul, dar nu i‑a găsit. 35 Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi că nu mă pot scula înaintea ta, căci mi‑a venit rânduiala femeilor.” El a căutat peste tot, dar n‑a găsit terafimii.
36 Iacov s‑a aprins de mânie și s‑a certat cu Laban, zicând: „Care‑i nelegiuirea mea? Care‑i păcatul meu, de m‑ai urmărit cu atâta înverșunare ? 37 Ai scormonit prin toate lucrurile mele! Ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune‑le aici, înaintea oamenilor mei și a oamenilor tăi, ca să judece ei între noi doi! 38 Douăzeci de ani am stat la tine: oile și caprele tale n‑au lepădat , berbeci din turma ta n‑am mâncat, 39 vite sfâșiate nu ți‑am adus acasă, ci eu însumi am acoperit paguba! Din mâna mea ai cerut socoteală de ce mi se fura ziua sau noaptea! 40 Ziua mă chinuia arșița, iar noaptea, frigul; și‑mi fugea somnul de pe ochi. 41 Douăzeci de ani am stat în casa ta, paisprezece ani ți‑am slujit de cele două fiice ale tale și șase ani pentru turma ta și de zece ori mi‑ai schimbat simbria. 42 Dacă n‑ar fi fost cu mine Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam și Cel pe care Îl venerează Isaac , m‑ai fi trimis acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut apăsarea mea și truda mâinilor mele și ieri noapte a făcut judecată.”
43 Laban i‑a răspuns lui Iacov: „Acestea sunt fiicele mele, aceștia sunt fiii mei, turma aceasta este a mea și tot ce vezi este al meu. Ce pot face eu astăzi pentru fiicele mele sau pentru fiii lor pe care i‑au născut? 44 Să facem acum un legământ , eu și cu tine, ca să fie mărturie între mine și tine!”
45 Iacov a luat o piatră și a pus‑o ca stâlp de aducere aminte. 46 Apoi Iacov le‑a zis alor săi: „Adunați pietre!” Ei au strâns pietre, au făcut o movilă și au mâncat acolo pe movilă. 47 Laban a numit‑o Iegar‑Sahaduta , iar Iacov a numit‑o Galed .
48 Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine și tine!” De aceea i‑au pus numele Galed. 49 Se mai numește și Mițpa , pentru că Laban a zis: „DOMNUL să vegheze între mine și tine, când nu ne vom mai vedea unul pe celălalt! 50 Dacă le vei asupri pe fiicele mele și dacă îți vei mai lua și alte neveste în afară de fiicele mele, ia seama că nu un om va fi între noi, ci Dumnezeu Însuși va fi martor între mine și tine!” 51 Laban i‑a mai zis lui Iacov: „Iată movila aceasta și iată stâlpul pe care l‑am ridicat între mine și tine! 52 Movila aceasta să fie martoră și stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine dincolo de movila aceasta și nici tu nu vei trece la mine dincolo de movila aceasta și de stâlpul acesta, ca să ne facem rău. 53 Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor, dumnezeii părinților lor, ei să judece între noi!” Și Iacov a jurat pe Cel pe care Îl venerează Isaac , Dumnezeul tatălui său. 54 Iacov a adus o jertfă pe munte și le‑a poftit pe rudele sale să mănânce; ei au mâncat și au petrecut noaptea pe munte.
55 Laban s‑a sculat dis‑de‑dimineață, și‑a sărutat nepoții și fiicele și i‑a binecuvântat . Apoi a plecat și s‑a întors la locul lui.