Cei căzuți de la credință
1 De aceea să lăsăm cuvântul începutului lui Hristos și să înaintăm cu sârguință spre desăvârșire, nepunând iarăși temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, 2 a învățăturii despre botezuri și despre punerea mâinilor și despre învierea morților și despre judecata veșnică. 3 Și aceasta o vom face, dacă va îngădui Dumnezeu. 4 Căci este cu neputință ca cei ce au fost luminați odată și au gustat darul ceresc și s‐au făcut părtași ai Duhului Sfânt 5 și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor , 6 și care totuși au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și‐l dau de ocară. 7 Căci pământul care a băut ploaia ce vine adesea peste el și care dă verdeață folositoare acelora pentru care și este lucrat are parte de binecuvântare de la Dumnezeu; 8 dar dacă face spini și pălămidă este lepădat și aproape de blestem și sfârșitul lui este să fie ars.
Făgăduința dată lui Avraam
9 Dar despre voi, iubiților, suntem încredințați de mai bune lucruri și care țin de mântuire, chiar dacă vorbim astfel. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrul vostru și iubirea pe care ați arătat‐o pentru numele lui, întrucât ați slujit și slujiți sfinților. 11 Dar dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință pentru încrederea deplină a nădejdii până la sfârșit, 12 ca să nu fiți trândavi, ci următori ai celor ce prin credință și îndelungă răbdare moștenesc făgăduințele. 13 Căci Dumnezeu, când a făcut făgăduința lui Avraam, fiindcă n‐avea să jure pe nimeni mai mare, a jurat pe sine însuși, 14 zicând: Cu adevărat binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți. 15 Și astfel, fiindcă a avut îndelungă răbdare, a dobândit făgăduința. 16 Căci oamenii jură pe cel ce este mai mare și jurământul le este sfârșitul oricărui cuvânt de împotrivire spre întărire. 17 În aceasta Dumnezeu voind să arate și mai mult moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea sfatului său, a venit la mijloc cu un jurământ, 18 ca prin două fapte nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să avem puternica mângâiere, noi, care am scăpat ca să apucăm nădejdea pusă înaintea noastră, 19 pe care o avem ca o ancoră neclintită tare a sufletului și care intră până în ceea ce este în lăuntrul perdelei, 20 unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut mare preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.
1 De aceea, lăsând în urmă învățăturile începătoare despre Hristos, să mergem către maturitate , fără să mai punem iarăși temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, 2 a învățăturii despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morților și judecata veșnică. 3 Și vom face lucrul acesta, dacă va îngădui Dumnezeu.
4 Căci cei care au fost luminați odată, care au gustat din darul ceresc și s‑au făcut părtași Duhului Sfânt, 5 care au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor , 6 dar care au căzut în apostazie este cu neputință să fie înnoiți iarăși spre pocăință, fiindcă Îl răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și‑L dau să fie batjocorit. 7 Când pământul se adapă cu ploaia care coboară adesea pe el și rodește o vegetație folositoare celor pentru care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu. 8 Dar dacă rodește spini și mărăcini, este lepădat și aproape de blestem, iar sfârșitul lui este focul.
9 Deși vorbim astfel, preaiubiților, în ce vă privește, suntem convinși că aveți fapte mai bune, care însoțesc mântuirea. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat‑o pentru Numele Lui voi, care i‑ați ajutat și încă îi ajutați pe sfinți. 11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să‑și păstreze nădejdea neclintită până la sfârșit , 12 așa încât să nu fiți leneși , ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele.
Făgăduința neclintită a lui Dumnezeu
13 Dumnezeu, când i‑a făcut lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să jure pe cineva mai mare, a jurat pe Sine 14 și a zis:
Te voi binecuvânta negreșit și te voi înmulți foarte mult.
15 Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a dobândit ce‑i fusese făgăduit. 16 Oamenii obișnuiesc să jure pe cineva mai mare, iar jurământul este o întărire ce pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17 De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să demonstreze cu prisosință moștenitorilor făgăduinței caracterul nestrămutat al hotărârii Lui, a intervenit cu un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne stă înainte, 19 pe care o avem ca ancoră a sufletului, neclintită și fermă, care pătrunde dincolo de catapeteasmă, 20 unde a intrat Isus pentru noi, ca înainte‑mergător, după ce a devenit Mare‑Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec .