Năvălirea vrăjmașului
1 Cornul la gura ta! El vine ca un vultur împotriva casei Domnului, pentru că au călcat legământul meu și s‐au răzvrătit împotriva legii mele; 2 vor striga către mine: Dumnezeul meu, te cunoaștem , noi Israel. 3 Israel a lepădat binele, vrăjmașul îl va urmări. 4 Și‐au pus împărați, dar nu prin mine; au făcut domnitori, și eu n‐am știut; și‐au făcut idoli din argintul lor și din aurul lor, ca să fie stârpiți. 5 Samario, vițelul tău te‐a lepădat; mânia mea s‐a aprins împotriva lor; până când nu vor fi în stare de nevinovăție? 6 Căci din Israel este și acesta: un meșter l‐a făcut și nu este Dumnezeu; căci vițelul Samariei se va face fărâme! 7 Căci ei seamănă vânt și vor secera furtună: n‐are un fir de grâu, de‐ar odrăsli, n‐ar da făină; și de ar da poate, străinii o vor înghiți. 8 Israel este înghițit , acum sunt între neamuri ca un vas netrebnic. 9 Căci s‐au suit la Asiria ca un măgar sălbatic , singur; Efraim și‐a tocmit iubiți, 10 da, deși au făcut ei daruri între neamuri, acum îi voi aduna și vor începe să fie strâmtorați sub sarcina împăratului mai marilor . 11 Pentru că Efraim a înmulțit altarele ca să păcătuiască, altarele i‐au fost spre păcătuire. 12 I‐am scris cele zece mii de lucruri ale legii mele, dar sunt socotite ca un lucru străin. 13 Ei junghie carne ca pentru jertfele darurilor mele și o mănâncă; dar Domnul nu se desfată în ele; acum își va aduce aminte de nelegiuirea lor și va cerceta păcatele lor; se vor întoarce în Egipt. 14 Căci Israel a uitat pe Făcătorul său și zidește palate și Iuda a înmulțit cetățile întărite: dar eu voi trimite foc asupra cetăților lor și va mistui palatele lor.
Dumnezeu Își dezlănțuie mânia
1 Pune trâmbița la gură!
Un vultur se rotește deasupra Casei DOMNULUI,
pentru că au călcat legământul Meu
și s-au răzvrătit împotriva Legii Mele.
2 Totuși, ei strigă către Mine:
„Te recunoaștem, Dumnezeule al lui Israel !”
3 Israel a lepădat binele,
de aceea vrăjmașul îl va urmări.
4 Au pus regi fără să Mă întrebe,
au ridicat căpetenii fără știrea Mea,
și‑au făcut idoli din argintul și aurul lor,
de aceea vor fi nimiciți.
5 Jos cu vițelul tău, Samario!
Mânia Mea s‑a aprins împotriva lor!
Până când vor rămâne vinovați?
6 Idolul acesta vine din Israel:
un meșter l‑a făcut
și nu este Dumnezeu.
Da, vițelul Samariei
va fi sfărâmat!
7 Fiindcă au semănat vânt,
vor secera furtună.
Grâul nu va mai da în spic
și nu vor avea făină,
și chiar dacă ar avea,
le-ar mânca-o străinii .
8 Israel va fi înghițit .
Acum au ajuns printre neamuri
ca un vas care nu are căutare.
9 S‑au suit în Asiria,
ca un măgar sălbatic răzleț.
Efraim și‑a tocmit iubiți.
10 Dar chiar dacă ei își tocmesc prieteni printre neamuri,
acum îi voi strânge pentru judecată ,
ca să tremure puțin sub povară
regele și căpeteniile .
11 Da, Efraim a sporit altarele ,
și altarele l‑au tras în păcat.
12 Când îi scriu învățăturile Mele cele multe ,
ele sunt privite ca un lucru străin.
13 Chiar dacă ei aduc jertfe alese,
jertfesc cărnuri și mănâncă din ele,
DOMNUL nu le privește cu plăcere .
Curând Își va aminti de nelegiuirea lor
și le va pedepsi păcatele:
se vor întoarce în Egipt!
14 Israel L-a uitat pe Făcătorul lui și și‑a zidit palate,
iar Iuda și‑a înmulțit cetățile întărite,
de aceea voi trimite foc în cetățile lui
și îi va mistui fortărețele.