Înmulțirea pâinilor
1 După acestea Isus a plecat dincolo de marea Galileei, care este marea Tiberiadei. 2 Și‐l urma gloată multă, căci vedea semnele pe care le făcea la cei bolnavi. 3 Și Isus s‐a suit în munte și acolo a șezut jos cu ucenicii săi. 4 Și Paștile, sărbătoarea iudeilor, erau aproape. 5 Isus deci, ridicându‐și ochii și văzând că vine spre el gloată multă, zice lui Filip: De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceștia? 6 Iar aceasta zicea ca să‐l încerce, căci el știa ce avea să facă. 7 Filip i‐a răspuns: De două sute de dinari pâini nu le ajung ca să ia fiecare puțin. 8 Unul dintre ucenicii săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, îi zice: 9 Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești, dar ce sunt acestea la atâția? 10 Isus a zis: Faceți pe oameni să stea jos la masă. Și era iarbă multă în acel loc. Bărbații au șezut jos deci la masă în număr ca la cinci mii. 11 Isus a luat deci pâinile și după ce a mulțumit, a împărțit celor ce ședeau la masă; asemenea și din pești cât au voit. 12 Iar când s‐au săturat, zice ucenicilor săi: Strângeți fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva. 13 Deci le‐au strâns și au umplut douăsprezece coșuri de fărâmituri din cele cinci pâini de orz care au prisosit celor ce au mâncat. 14 Oamenii deci când au văzut semnul pe care l‐a făcut, ziceau: Acesta este cu adevărat prorocul care vine în lume. 15 Isus deci cunoscând că au de gând să vină și să‐l ia cu sila ca să‐l facă împărat, s‐a tras iarăși la o parte în munte el singur.
Isus umblă pe mare
16 Și când s‐a făcut seară, ucenicii săi s‐au pogorât la mare. 17 Și au intrat în corabie și treceau dincolo de mare la Capernaum. Și se făcuse întuneric acum și Isus încă nu venise la ei. 18 Și marea s‐a întărâtat pentru că sufla un vânt mare. 19 După ce au vâslit deci ca la douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, zăresc pe Isus umblând pe mare și apropiindu‐se de corabie și s‐au temut. 20 Iar el le zice: Eu sunt, nu vă temeți. 21 Voiau deci să‐l ia în corabie și îndată corabia a ajuns la pământul la care mergeau.
Pâinea vieții
22 A doua zi gloata care stătea dincolo de mare a văzut că nu fusese altă corăbioară acolo decât una și că Isus nu intrase în corabie cu ucenicii săi, ci ucenicii lui plecaseră singuri. 23 (Dar alte corăbioare de la Tiberiada veniseră aproape de locul unde mâncaseră pâinea, după ce mulțumise Domnul). 24 Când a văzut deci gloata că Isus nu este acolo, nici ucenicii lui, au intrat în corăbioare și au venit la Capernaum căutând pe Isus. 25 Și când l‐au găsit dincolo de mare, i‐au zis: Rabi, când ai ajuns aici? 26 Isus le‐a răspuns și a zis: Adevărat, adevărat vă spun, mă căutați nu pentru că ați văzut semnele, ci pentru că ați mâncat din pâini și v‐ați săturat. 27 Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viață veșnică, pe care v‐o va da Fiul omului; căci pe el Tatăl, Dumnezeu, l‐a pecetluit. 28 I‐au zis deci: Ce să facem ca să lucrăm lucrările lui Dumnezeu? 29 Isus a răspuns și le‐a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în acela pe care l‐a trimis el. 30 I‐au zis deci: Ce semn faci tu deci ca să vedem și să credem în tine? Ce lucrezi tu? 31 Părinții noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: Le‐a dat să mănânce pâine din cer. 32 Deci Isus le‐a zis: Adevărat, adevărat vă spun, nu Moise v‐a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă dă pâinea adevărată din cer. 33 Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer și dă viață lumii. 34 Au zis deci către el: Doamne , dă‐ne totdeauna această pâine. 35 Isus le‐a zis: Eu sunt pâinea vieții; cine vine la mine nu va flămânzi și cine crede în mine nu va înseta niciodată. 36 Dar v‐am spus că m‐ați și văzut și nu credeți. 37 Tot ce‐mi dă Tatăl va veni la mine și nu voi scoate afară pe cel ce vine la mine. 38 Căci m‐am pogorât din cer nu ca să fac voia mea, ci voia celui ce m‐a trimis. 39 Și aceasta este voia celui ce m‐a trimis, ca să nu pierd nimic din tot ce mi‐a dat, ci să‐l înviez în ziua de apoi. 40 Căci aceasta este voia Tatălui meu ca oricine care vede pe Fiul și crede în el să aibă viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi. 41 Deci iudeii cârteau împotriva lui căci zisese: Eu sunt pâinea care s‐a pogorât din cer. 42 Și ziceau : Nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi știm? Cum zice acum: M‐am pogorât din cer? 43 Isus a răspuns și le‐a zis: Nu cârtiți între voi. 44 Nimeni nu poate veni la mine dacă nu‐l atrage Tatăl care m‐a trimis și eu îl voi învia în ziua de apoi. 45 Este scris în proroci: Și toți vor fi învățați de Dumnezeu . Oricine care a auzit de la Tatăl și a învățat, vine la mine. 46 Nu că a văzut cineva pe Tatăl, afară de cel ce este de la Dumnezeu, acesta a văzut pe Tatăl. 47 Adevărat, adevărat vă spun, cine crede are viață veșnică. 48 Eu sunt pâinea vieții. 49 Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. 50 Aceasta este pâinea care se pogoară din cer, ca cineva să mănânce din ea și să nu moară. 51 Eu sunt pâinea cea vie care s‐a pogorât din cer; dacă mănâncă cineva din această pâine va trăi în veac; și pâinea pe care eu o voi da este carnea mea pentru viața lumii. 52 Iudeii deci se certau între ei zicând: Cum poate acesta să ne dea carnea lui s‐o mâncăm? 53 Isus deci le‐a zis: Adevărat, adevărat vă spun, dacă nu veți mânca voi carnea Fiului omului și nu veți bea sângele lui, n‐aveți viață în voi inșivă. 54 Cine mănâncă deci carnea mea și bea sângele meu are viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi. 55 Căci carnea mea este adevărată mâncare și sângele meu adevărată băutură. 56 Cine mănâncâ deci carnea mea și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el. 57 După cum m‐a trimis pe mine Tatăl care trăiește și eu trăiesc din pricina Tatălui, așa cine mă mănâncă pe mine va trăi și el din pricina mea. 58 Aceasta este pâinea care s‐a pogorât din cer; nu cum au mâncat părinții voștri și au murit; cine mănâncă această pâine va trăi în veac. 59 Acestea le‐a zis în sinagogă pe când îi învăța în Capernaum.
Unii ucenici îl părăsesc
60 Mulți deci dintre ucenicii lui, când au auzit, au zis: Cuvântul acesta este aspru, cine poate să‐l asculte? 61 Și Isus cunoscând în sine însuși că ucenicii săi cârtesc despre aceasta, le‐a zis: Aceasta vă face să vă poticniți? 62 Dar dacă ați vedea pe Fiul omului suindu‐se unde era mai înainte? 63 Duhul este care face viu, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le‐am vorbit eu sunt duh și sunt viață. 64 Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Isus știa din început cine sunt care nu cred și cine este care avea să‐l dea prins. 65 Și zicea: Pentru aceasta v‐am spus că nimeni nu poate să vină la mine dacă nu‐i este dat de la Tatăl. 66 De aceea mulți dintre ucenicii săi au plecat îndărăt și nu mai umblau cu el.
Mărturisirea lui Petru
67 Isus a zis deci celor doisprezece: Nu voiți să plecați și voi? 68 Simon Petru i‐a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice. 69 Și noi am crezut și am cunoscut că tu ești Sfântul lui Dumnezeu. 70 Isus le‐a răspuns: Nu v‐am ales eu oare pe voi doisprezece? Și unul dintre voi este un diavol. 71 Iar el vorbea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul: căci acesta avea să‐l dea prins, el, unul dintre cei doisprezece.
Hrănirea celor cinci mii
(Matei 14:13‑21. Marcu 6:30‑44. Luca 9:10‑17)
1 După aceea , Isus S‑a dus dincolo de Marea Galileei, adică a Tiberiadei. 2 O mare mulțime Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. 3 Isus S‑a suit pe munte și stătea acolo cu ucenicii Săi. 4 Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. 5 Isus Și‑a ridicat ochii și, când a văzut că o mare mulțime vine spre El, i‑a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?” 6 Spunea lucrul acesta ca să‑l încerce, pentru că știa ce avea să facă. 7 Filip i‑a răspuns: „Dacă am cumpăra pâini de două sute de dinari, tot n‑ar ajunge nici cât să capete fiecare puțintel din ele.” 8 Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I‑a zis: 9 „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești, dar ce sunt acestea la atâția?” 10 Isus a zis: „Puneți‑i pe oameni să se așeze!” În locul acela era multă iarbă. Așadar, s‑au așezat, numărul bărbaților fiind de aproape cinci mii. 11 Isus a luat pâinile și, după ce a adus mulțumire, le‑a împărțit [ucenicilor, iar ucenicii le‑au împărțit] celor ce se așezaseră; de asemenea, și din pești cât au vrut. 12 Când s‑au săturat, Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Strângeți bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!” 13 Le‑au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu bucăți rămase de la cele cinci pâini de orz, care au prisosit celor ce mâncaseră. 14 Oamenii aceia, când au văzut semnul pe care‑l făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este Profetul care urma să vină în lume.” 15 Isus, fiindcă știa că vor veni să‑L ia cu de‑a sila ca să‑L facă rege, S‑a retras iarăși pe munte, numai El singur.
Isus umblă pe mare
(Matei 14:22‑27. Marcu 6:45‑52)
16 Când s‑a înserat, ucenicii Lui s‑au coborât la mare. 17 S‑au suit într‑o barcă și s‑au pornit să treacă marea, spre Capernaum. (Se întunecase, și Isus încă nu venise la ei.) 18 Sufla un vânt puternic, și marea era agitată. 19 După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii , L‑au văzut pe Isus umblând pe mare și apropiindu‑Se de barcă. Și s‑au înfricoșat. 20 Dar El le‑a zis: „Eu Sunt; nu vă temeți!” 21 Voiau să‑L ia în barcă, iar barca a sosit îndată la locul spre care mergeau.
Isus, Pâinea vieții
22 A doua zi, mulțimea care rămăsese de cealaltă parte a mării a băgat de seamă că acolo nu mai era decât o barcă și că Isus nu Se suise cu ucenicii Săi în barcă, ci ucenicii plecaseră singuri. 23 Au sosit și alte bărci din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul adusese mulțumire. 24 Când au văzut cei din mulțime că nici Isus, nici ucenicii Săi nu erau acolo, s‑au suit și ei în bărci și s‑au dus la Capernaum să‑L caute pe Isus. 25 Când L‑au găsit, dincolo de mare, I‑au zis: „Rabbí, când ai ajuns aici?” 26 Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v‑ați săturat. 27 Lucrați nu pentru mâncarea care piere, ci pentru mâncarea care dăinuie în viața veșnică și pe care v‑o va da Fiul Omului, căci pe El L‑a pecetluit Tatăl, Dumnezeu!” 28 Ei I‑au zis: „Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?” 29 Isus le‑a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în Acela pe care L‑a trimis El.”
30 Ei I‑au zis: „Ce semn faci tu ca să‑l vedem și să credem în tine? Ce lucrezi tu? 31 Părinții noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: Pâine din cer le‑a dat să mănânce. 32 Isus le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: nu Moise v‑a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din cer, 33 căci Pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer și dă viață lumii.” 34 „Doamne ”, I‑au zis ei, „dă‑ne totdeauna această pâine!” 35 Isus le‑a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi, și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.
36 Dar v‑am spus că M‑ați și văzut, și nu credeți. 37 Tot ce‑Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, și pe cel ce vine la Mine nicidecum nu‑l voi izgoni afară, 38 căci M‑am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M‑a trimis. 39 Și aceasta este voia Celui ce M‑a trimis: să nu pierd pe niciunul din cei pe care Mi i‑a dat El, ci să‑i înviez în ziua de apoi. 40 Aceasta este voia Tatălui Meu: ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
41 Iudeii murmurau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care s‑a coborât din cer.” 42 Și ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi cunoaștem? Atunci cum zice el: «Eu M‑am coborât din cer» ?” 43 Isus le‑a răspuns: „Nu murmurați între voi! 44 Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu‑l atrage Tatăl, care M‑a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. 45 În Profeți este scris: Toți vor fi învățați de Dumnezeu. Așa că oricine a auzit de la Tatăl și a învățat de la El vine la Mine. 46 Nu că cineva L‑a văzut pe Tatăl, în afară de Cel care este de la Dumnezeu; Acesta L‑a văzut pe Tatăl. 47 Adevărat, adevărat vă spun: cine crede în Mine are viață veșnică. 48 Eu sunt Pâinea vieții. 49 Părinții voștri au mâncat mană în pustiu și au murit. 50 Aceasta este Pâinea care se coboară din cer ca omul să mănânce din ea și să nu moară. 51 Eu sunt Pâinea vie, care s‑a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din Pâinea aceasta, va trăi în veac; și Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, [pe care îl voi da] pentru viața lumii.”
52 Iudeii se certau între ei și ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul lui să‑l mâncăm?” 53 Isus le‑a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, n‑aveți viață în voi înșivă. 54 Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. 55 Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură. 56 Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, și Eu rămân în el. 57 După cum M‑a trimis pe Mine Tatăl, care este viu, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa cel care Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine. 58 Aceasta este Pâinea care s‑a coborât din cer: nu precum au mâncat părinții voștri [mană] și au murit. Cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac.” 59 Isus a spus acestea în sinagogă, când îi învăța pe oameni în Capernaum.
Unii ucenici Îl părăsesc. Mărturisirea lui Petru
60 Mulți din ucenicii Lui, când au auzit aceste cuvinte, au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să‑l primească?” 61 Isus, care știa în Sine că ucenicii Săi murmurau în această privință, le‑a zis: „Cuvântul acesta vă face să vă poticniți? 62 Dar dacă L‑ați vedea pe Fiul Omului suindu‑Se unde era mai înainte?… 63 Duhul este cel care dă viață; carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le‑am spus Eu sunt duh și viață. 64 Dar între voi sunt unii care nu cred.” Căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred și cine era cel ce Îl va vinde. 65 Și a adăugat: „Tocmai de aceea v‑am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i‑a fost dat de Tatăl [Meu].”
66 De atunci, mulți din ucenicii Lui s‑au întors și nu mai umblau cu El. 67 Atunci, Isus le‑a spus celor doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?” 68 „Doamne”, I‑a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. 69 Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești [Hristosul], Sfântul lui Dumnezeu.” 70 Isus le‑a răspuns: „Nu v‑am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși, unul din voi este diavol.” 71 Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscariotul, căci el avea să‑L vândă: el, unul din cei doisprezece.