Împărțirea țării de la apusul Iordanului
1 Acestea sunt cele pe care le‐au moștenit copiii lui Israel în țara Canaan, pe care le‐a împărțit lor spre moștenire , Eleazar preotul și Iosua, fiul lui Nun, și capii părintești ai semințiilor copiilor lui Israel. 2 Moștenirea lor a fost prin sorți, cum poruncise Domnul prin Moise, la nouă seminții și o jumătate de seminție. 3 Căci Moise dăduse o moștenire celor două seminții și la o jumătate de seminție dincolo de Iordan, dar nu dăduse moștenire între ei Leviților. 4 Căci copiii lui Iosif erau două seminții, Manase și Efraim; și n‐au dat parte Leviților în țară, afară de cetăți de locuit și ocoalele lor pentru turmele lor și pentru bunurile lor. 5 Copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise și au împărțit țara.
Caleb câștigă Hebronul
6 Și copiii lui Iuda s‐au apropiat de Iosua în Ghilgal; și Caleb, fiul lui Iefune , Chenezitul, i‐a zis : Tu știi cuvântul pe care l‐a vorbit Domnul către Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine și despre tine în Cades‐Barnea . 7 Eu eram de patruzeci de ani când m‐a trimis Moise, robul Domnului, din Cades‐Barnea să iscodesc țara și i‐am adus vorbă, cum era în inima mea. 8 Și frații mei care se suiseră cu mine făceau să se topească inima poporului, dar cu am urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul meu. 9 Și Moise a jurat în ziua aceea, zicând : De nu va fi țara pe care ți‐a călcat piciorul de moștenire ție și copiilor tăi în veac, căci ai urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul tău. 10 Și acum iată Domnul m‐a păstrat viu, acești patruzeci și cinci de ani, după cum a vorbit, când a vorbit Domnul cuvântul acesta către Moise, când umbla Israel prin pustie; și acum iată, astăzi sunt de optzeci și cinci de ani. 11 Sunt încă tot așa de tare astăzi ca și în ziua în care m‐a trimis Moise: cum era puterea mea atunci, așa este puterea mea acum, pentru război și pentru a ieși și pentru a intra. 12 Și acum, dă‐mi muntele acesta, despre care a vorbit Domnul în ziua aceea; căci ai auzit în ziua aceea că acolo sunt anachimii și cetăți mari și întărite. Poate că Domnul va fi cu mine, și‐i voi alunga , după cum a vorbit Domnul. 13 Și Iosua l‐a binecuvântat și a dat ca moștenire Hebronul lui Caleb, fiui lui Iefune. 14 De aceea Hebronul a ajuns moștenirea lui Caleb, fiul lui Iefune Chenezitul, până în ziua de astăzi , pentru că a urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul lui Israel. 15 Și numele Hebronului mai înainte era Chiriat‐Arba; Arba era cel mai mare om între anachimi. Și țara s‐a odihnit de război.
Împărțirea țării de la apus de Iordan
1 Acestea sunt locurile pe care le‑au primit fiii lui Israel ca moștenire în țara Canaanului și pe care li le‑au împărțit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, și capii de familie din semințiile fiilor lui Israel. 2 Împărțirea s‑a făcut prin sorți , cum poruncise DOMNUL prin Moise, pentru cele nouă seminții și jumătate. 3 Căci Moise le dăduse o moștenire celor două seminții și jumătate de cealaltă parte a Iordanului, dar leviților nu le dăduse moștenire printre seminții.
4 Fiii lui Iosif alcătuiau două seminții: Manase și Efraim; și leviților nu li s‑a dat parte în țară, în afară de cetățile pentru locuit, cu pășunile din jur pentru turmele și averile lor. 5 Fiii lui Israel au făcut întocmai după poruncile pe care i le dăduse lui Moise DOMNUL și au împărțit țara.
Caleb cucerește Hebronul
6 Fiii lui Iuda s‑au apropiat de Iosua la Ghilgal; și Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul , i‑a zis: „Știi ce i‑a spus DOMNUL lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine și la tine la Cadeș‑Barnea . 7 Eram în vârstă de patruzeci de ani când m‑a trimis Moise, robul DOMNULUI, din Cadeș‑Barnea, ca să cercetez țara, și i‑am adus știri așa cum îmi spunea inima mea. 8 Frații mei care se suiseră împreună cu mine au înmuiat inima poporului, dar eu L‑am urmat în totul pe DOMNUL, Dumnezeul meu. 9 Și, în ziua aceea, Moise a jurat și a zis: «Negreșit, țara în care a călcat piciorul tău va fi moștenirea ta pe vecie, pentru tine și copiii tăi, pentru că L‑ai urmat în totul pe DOMNUL, Dumnezeul meu.»
10 Acum, iată, DOMNUL m‑a ținut în viață, cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când DOMNUL i‑a spus lui Moise acest cuvânt, când umbla Israel prin pustie, și acum, iată, sunt în vârstă de optzeci și cinci de ani. 11 Dar sunt tot atât de tare astăzi ca în ziua când m‑a trimis Moise. Am tot atâta putere câtă aveam atunci, pentru luptă, pentru plecare sau pentru întoarcere . 12 Dă‑mi deci muntele acesta despre care a vorbit DOMNUL în ziua aceea, căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi și că sunt cetăți mari și întărite! Poate DOMNUL va fi cu mine și‑i voi izgoni , cum a spus DOMNUL.”
13 Iosua l‑a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i‑a dat ca moștenire Hebronul. 14 Astfel, Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, a primit ca moștenire până în ziua de azi Hebronul , pentru că Îl urmase în totul pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel. 15 (Mai înainte, Hebronul se chema Chiriat‑Arba, după numele celui mai mare dintre anachimi.) Apoi, țara s‑a potolit de război.