Vindecarea unui slăbănog
1 Și intrând în corabie, a trecut dincoace și a venit în cetatea sa. 2 Și iată i‐au adus pe un slăbănog zăcând pe pat. Și Isus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule, iertate‐ți sunt păcatele. 3 Și iată, unii dintre cărturari au zis în ei înșiși: Omul acesta hulește. 4 Dar Isus, știind gândurile lor, a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? 5 Căci ce este mai lesne, a zice: Iertate‐ți sunt păcatele! sau a zice: Scoală‐te și umblă? 6 Dar ca să știți că are putere Fiul omului pe pământ să ierte păcatele, (atunci zice slăbănogului): Scoală‐te, ridică‐ți patul și mergi la casa ta. 7 Și s‐a sculat și s‐a dus la casa lui. 8 Iar gloatele când au văzut, s‐au temut și au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere.
Chemarea lui Matei
9 Și pe când trecea Isus de acolo, a văzut pe un om șezând la vamă, numit Matei. Și‐i zice: Urmează‐mă. Și el s‐a sculat și l‐a urmat. 10 Și a fost așa ; când ședea el la masă în casă, iată, mulți vameși și păcătoși au venit și au șezut la masă cu Isus și cu ucenicii lui. 11 Și când au văzut fariseii, ziceau ucenicilor lui: Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și păcătoșii? 12 Iar când a auzit Isus, a zis: Cei ce sunt sănătoși n‐au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. 13 Duceți‐vă, dar, și învățați ce însemnează: Milă voiesc, iar nu jertfă. Căci n‐am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși.
Întrebarea ucenicilor lui Ioan despre post
14 Atunci vin la el ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi și fariseii postim des, iar ucenicii tăi nu postesc? 15 Și Isus le‐a zis: Nu cumva pot fiii odăii de nuntă să se întristeze câtă vreme este mirele cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti. 16 Dar nimeni nu pune o bucată de postav nou la un veșmânt vechi, căci umplutura lui rupe din veșmânt și se face mai rea ruptură. 17 Nici nu pun vin nou în burdufuri vechi; altfel burdufurile se sparg și vinul se varsă și burdufurile se nimicesc; ci pun vin nou în burdufuri noi și amândouă se păstrează împreună.
Învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei
18 Pe când le vorbea acestea, iată unul, un mai mare, a venit la el și i s‐a închinat zicând: Fiica mea a murit acum; ci vino și pune‐ți mâna peste ea și va trăi. 19 Și Isus s‐a sculat și l‐a urmat, precum și ucenicii lui. 20 Și iată, o femeie cu o scurgere de sânge de doisprezece ani s‐a apropiat de el pe dinapoi și i‐a atins ciucurele veșmântului. 21 Căci zicea în sine: Numai de‐i voi atinge veșmântul, voi fi tămăduită. 22 Dar Isus întorcându‐se și văzând‐o a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te‐a tămăduit. Și femeia a fost tămăduită din ceasul acela. 23 Și când a venit Isus la casa mai marelui și a văzut pe cântătorii din fluier și gloata făcând zarvă, 24 a zis: Depărtați‐vă : căci fata n‐a murit, ci doarme. Și își râdeau de el. 25 Și când a fost dată afară gloata, el a intrat, i‐a apucat mâna și copila s‐a sculat. 26 Și a ieșit vestea aceasta peste tot ținutul acela.
Vindecarea a doi orbi
27 Și pe când trecea Isus de acolo, l‐au urmat doi orbi strigând și zicând: Ai milă de noi, Fiu al lui David. 28 Și când a intrat el în casă, orbii s‐au apropiat de el. Și Isus le zice: Credeți că pot face aceasta? Ei îi zic: Da, Doamne. 29 Atunci le‐a atins ochii, zicând: Fie‐vă după credința voastră. 30 Și li s‐au deschis ochii. Și Isus le‐a poruncit aspru zicând: Vedeți , nimeni să nu știe. 31 Dar când au ieșit, au răspândit vestea despre el în tot ținutul acela.
Vindecarea unui mut îndrăcit
32 Și pe când plecau ei afară, iată i‐au adus un om mut îndrăcit. 33 Și după ce a fost scos dracul afară, mutul a vorbit. Și gloatele s‐au minunat, zicând: Niciodată nu s‐a arătat așa ceva în Israel. 34 Dar fariseii ziceau: El scoate afară pe draci prin mai marele dracilor.
Lui Isus îi este milă de gloate
35 Și Isus străbătea toate cetățile și satele, învățându‐i în sinagogile lor și propovăduind evanghelia împărăției și vindecând orice boală și orice slăbiciune. 36 Iar când a văzut gloatele, i s‐a făcut milă de ele, pentru că erau leșinate și risipite ca niște oi neavând păstor. 37 Atunci zice ucenicilor săi: Secerișul în adevăr este mult, dar lucrătorii sunt puțini. 38 Rugați‐vă , deci, Domnului secerișului ca să scoată lucrători la secerișul său.
Vindecarea unui paralitic
(Marcu 2:1‑12. Luca 5:17‑26)1 Isus S‑a urcat în barcă, a trecut pe malul celălalt și a venit în cetatea Sa. 2 Și iată că I‑au adus un paralitic, care zăcea pe un pat . Văzându‑le Isus credința, i‑a zis paraliticului: „Îndrăznește, fiule! Păcatele îți sunt iertate!” 3 Și iată că unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: „Omul acesta hulește!” 4 Isus, cunoscându‑le gândurile, le‑a zis: „De ce aveți gânduri rele în inimile voastre? 5 Ce este mai ușor? A zice: «Păcatele îți sunt iertate» sau a zice: «Scoală‑te și umblă»? 6 Dar ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, scoală‑te” , i‑a zis El paraliticului, „ridică‑ți patul și du‑te acasă!” 7 Paraliticul s‑a sculat și s‑a dus acasă. 8 Când au văzut mulțimile, s‑au înfricoșat și L‑au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o asemenea putere.
Chemarea lui Matei
(Marcu 2:13‑17. Luca 5:27‑32)9 Isus a plecat de acolo și a văzut un om pe nume Matei stând la vamă și i‑a zis: „Vino după Mine!” El s‑a ridicat și L‑a urmat. 10 Pe când stătea Isus la masă în casă, iată că au venit mulți vameși și păcătoși și s‑au așezat la masă cu El și cu ucenicii Lui. 11 Văzând acest lucru , fariseii le‑au zis ucenicilor Lui: „De ce mănâncă învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii ?” 12 Isus i‑a auzit și le‑a zis: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci bolnavii. 13 Mergeți și învățați ce înseamnă: Milă vreau, nu jertfe! Eu n‑am venit să‑i chem [la pocăință] pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.”
Întrebarea ucenicilor lui Ioan despre post
(Marcu 2:18‑22. Luca 5:33‑39)14 Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan și I‑au zis: „De ce noi și fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?” 15 Isus le‑a răspuns: „Oare pot jeli nuntașii câtă vreme mirele este cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, și atunci vor posti. 16 Nimeni nu pune un petic de țesătură nouă la o haină veche, căci peticul trage din materialul hainei, și ruptura se face și mai mare. 17 Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altminteri burdufurile se sparg, vinul se varsă, iar burdufurile se pierd; ci vinul nou se pune în burdufuri noi și astfel se păstrează și unul, și celelalte.”
Învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei
(Marcu 5:21‑43. Luca 8:40‑56)18 Pe când le spunea Isus aceste cuvinte , iată că a venit un conducător al sinagogii , I s‑a închinat și I‑a zis: „Fiica mea tocmai a murit, însă vino să‑Ți pui mâna peste ea, și va trăi!” 19 Isus S‑a ridicat și a plecat după el, împreună cu ucenicii Lui.
20 Și iată că o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge s‑a apropiat din spate și I‑a atins poala hainei, 21 căci își zicea în sinea ei: „Dacă mă voi atinge fie și numai de haina Lui, voi fi vindecată.” 22 Isus S‑a întors și, văzând‑o, i‑a zis: „Îndrăznește, fiică! Credința ta te‑a mântuit!” Și femeia s‑a vindecat chiar în ceasul acela.
23 Când a ajuns Isus în casa conducătorului sinagogii și când i‑a văzut pe cei ce cântau din fluier și mulțimea care se tânguia , 24 le‑a zis: „Plecați , căci fetița n‑a murit, ci doarme!” Dar ei Îl luau în râs. 25 După ce a fost scoasă mulțimea, Isus a intrat, a luat‑o pe fetiță de mână, și fetița s‑a sculat. 26 Și vestea s‑a răspândit în tot ținutul acela.
Vindecarea a doi orbi
27 Când Isus a plecat de acolo, au venit după El doi orbi, care strigau și ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” 28 După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Și Isus le‑a zis: „Credeți că pot să fac lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I‑au răspuns ei. 29 Atunci le‑a atins ochii, zicând: „Facă‑vi‑se după credința voastră!” 30 Și li s‑au deschis ochii. Isus le‑a poruncit cu tărie și le‑a zis: „Vedeți să nu afle nimeni!” 31 Dar ei, cum au ieșit, au răspândit vestea despre El în tot ținutul acela.
Vindecarea unui mut demonizat
32 Pe când plecau ei, iată că I‑au adus lui Isus un mut care era demonizat. 33 După ce demonul a fost scos din el, mutul a vorbit. Mulțimile se minunau și ziceau: „Niciodată nu s‑a mai văzut așa ceva în Israel!” 34 Dar fariseii spuneau: „Cu ajutorul căpeteniei demonilor scoate el demonii!”
Mila lui Isus pentru mulțimi
35 Isus străbătea toate cetățile și satele, dând învățătură în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință [care erau în popor]. 36 Când a văzut mulțimile, I s‑a făcut milă de ele, pentru că erau chinuite și neajutorate, ca niște oi care n‑au păstor . 37 Atunci le‑a zis ucenicilor Săi: „De secerat este mult , dar lucrători sunt puțini! 38 Rugați‑L deci pe Stăpânul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui!”