A doua înmulțire a pâinilor
1 În zilele acelea când iarăși era gloată multă și n‐aveau ce să mănânce, Isus a chemat la sine pe ucenicii săi și le zice: 2 Îmi este milă de gloată căci de acum trei zile stăruie lângă mine și n‐au ce să mănânce. 3 Și dacă le voi da drumul nemâncați la casele lor, vor leșina pe drum și unii din ei au venit de departe. 4 Și ucenicii săi i‐au răspuns: De unde va putea cineva să sature pe oamenii aceștia cu pâini aici în pustie? 5 Și i‐a întrebat : Câte pâini aveți? Iar ei au zis: Șapte. 6 Și poruncește gloatei să șadă jos pe pământ. Și a luat cele șapte pâini și după ce a mulțumit a frânt și a dat ucenicilor săi ca să le pună înaintea lor și ei au pus înaintea gloatei. 7 Și aveau puțini peștișori. Și după ce i‐a binecuvântat , a poruncit să‐i pună și pe aceștia înaintea lor. 8 Și au mâncat și s‐au săturat. Și au luat din prisosurile de fărâmituri șapte coșnițe. 9 Iar ei erau ca la patru mii. Și le‐a dat drumul.
Aluatul fariseilor
10 Și a intrat îndată în corabie cu ucenicii săi și a venit în părțile Dalmanutei. 11 Și fariseii au ieșit și au început a se prici cu el cerând de la el un semn din cer, ca să‐l ispitească. 12 Și suspinând adânc în duhul său, zice: Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun: Neamului acestuia nu i se va da un semn. 13 Și i‐a lăsat și a intrat iarăși în corabie și a plecat dincolo. 14 Și ei au uitat să ia pâini și n‐aveau decât o pâine cu ei în corabie. 15 Și le‐a poruncit zicând: Luați aminte, feriți‐vă de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod. 16 Și se gândeau unii către alții zicând: N‐avem pâini . 17 Și Isus știind, le zice: Ce vă gândiți că n‐aveți pâini? Nu pricepeți nici nu înțelegeți? Aveți inima împietrită? 18 Având ochi nu vedeți și având urechi n‐auziți? Și nu vă aduceți aminte, 19 când am frânt cele cinci pâini la cele cinci mii, câte coșuri pline cu fărâmituri ați luat? Ei îi zic: Douăsprezece. 20 Și când am frânt cele șapte la cele patru mii, câte coșnițe umplute cu fărâmituri ați luat? Și ei zic: Șapte. 21 Și le‐a zis: Nu înțelegeți încă?
Vindecarea unui orb la Betsaida
22 Și vin la Betsaida. Și‐i aduc pe un orb și‐l roagă să‐l atingă. 23 Și a luat de mână pe orb și l‐a scos afară din sat; și după ce a scuipat în ochii lui și a pus mâinile pe el, l‐a întrebat: Zărești ceva? 24 Și el s‐a uitat în sus și a zis: Zăresc oameni, căci îi văd ca niște copaci umblând. 25 Apoi iarăși i‐a pus Isus mâinile pe ochi și a văzut bine și a fost adus la starea de mai înainte și vedea toate în depărtare lămurit. 26 Și l‐a trimis la casa lui zicând: Nu intra în sat și nu spune cuiva în sat.
Mărturisirea lui Petru
27 Și Isus a ieșit, și ucenicii săi, în satele Cezareei lui Filip. Și pe cale a întrebat pe ucenicii săi zicându‐le: Cine zic oamenii că sunt eu? 28 Iar ei i‐au spus zicând: Ioan Botezătorul. Și alții: Ilie. Iar alții: Unul din proroci. 29 Și el i‐a întrebat: Dar voi cine ziceți că sunt eu? Și Petru răspunde și‐i zice: Tu ești Hristosul. 30 Și le‐a poruncit să nu spună nimănui aceasta despre el.
Isus vestește patimile și moartea sa
31 Și a început să‐i învețe că trebuie ca Fiul omului să sufere multe și să fie lepădat de bătrâni și de mai marii preoților și de cărturari și să fie omorât și după trei zile să învieze. 32 Și vorbea cuvântul pe față. Și Petru l‐a luat la sine și a început să‐l certe. 33 Iar el, întorcându‐se și văzând pe ucenicii săi, a certat pe Petru și zice: Mergi înapoia mea, Satano, căci nu gândești cele ale lui Dumnezeu ci cele ale oamenilor. 34 Și a chemat la sine gloata împreună cu ucenicii săi și le‐a zis: Oricine voiește să vie după mine, să se lepede de sine însuși și să‐și ia crucea și să mă urmeze. 35 Căci cine va voi să‐și mântuiască viața, o va pierde, dar cine își va pierde viața pentru mine și pentru Evanghelie, o va mântui. 36 Căci ce folosește ca omul să câștige lumea întreagă și să‐și piardă sufletul? 37 Căci ce ar da omul în schimb pentru sufletul său? 38 Căci cine se va rușina de mine și de cuvintele mele în acest neam preacurvar și păcătos, și Fiul omului se va rușina de el când va veni în slava Tatălui său cu sfinții îngeri.
A doua înmulțire a pâinilor
(Matei 15:32‑39)1 În zilele acelea , strângându‑se din nou o mare mulțime și neavând ce să mănânce, Isus Și‑a chemat ucenicii și le‑a zis: 2 „Mi‑e milă de mulțimea aceasta, pentru că acești oameni de trei zile stau lângă Mine și nu au ce mânca. 3 Dacă le voi da drumul acasă flămânzi, vor leșina pe drum; iar unii dintre ei au venit de departe.” 4 Ucenicii I‑au răspuns: „Cum ar putea cineva să‑i sature pe toți aceștia cu pâine aici, în pustiu?” 5 „Câte pâini aveți?” , i‑a întrebat Isus . „Șapte”, I‑au răspuns ei. 6 Atunci a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ și, luând cele șapte pâini, a adus mulțumire, le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor Săi să le împartă, iar ei le‑au împărțit mulțimii. 7 Mai aveau și câțiva pești. După ce i‑a binecuvântat , a poruncit să‑i împartă și pe aceia. 8 Au mâncat și s‑au săturat și au ridicat șapte coșuri cu bucățile rămase. 9 Erau cam patru mii de oameni . Apoi Isus le‑a dat drumul.
Aluatul fariseilor
(Matei 16:1‑12)10 Isus S‑a urcat îndată în barcă împreună cu ucenicii Săi și a venit în părțile Dalmanutei. 11 Fariseii au venit și au început să discute aprins cu El. Și, ca să‑L ispitească, I‑au cerut un semn din cer. 12 Isus a suspinat în duhul Său și a zis: „De ce caută generația aceasta un semn? Adevărat vă spun că generației acesteia nu i se va da niciun semn!” 13 Apoi i‑a lăsat, S‑a urcat din nou în barcă și a plecat spre celălalt țărm. 14 Ucenicii uitaseră să ia pâini; cu ei, în barcă, n‑aveau decât o pâine. 15 Isus îi povățuia , zicându‑le: „Vedeți să vă păziți de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod!” 16 Ucenicii vorbeau între ei că nu au pâini . 17 Știind aceasta, Isus le‑a zis: „De ce vorbiți între voi că nu aveți pâini? Tot nu pricepeți și tot nu înțelegeți? Aveți inima împietrită? 18 Aveți ochi, și nu vedeți? Aveți urechi, și nu auziți? Și nu vă amintiți nimic? 19 Când am frânt cinci pâini la cei cinci mii, câte coșuri pline cu bucăți rămase ați ridicat?” „Douăsprezece”, I‑au răspuns ei. 20 „Și când am frânt șapte pâini pentru cei patru mii, câte coșuri pline cu bucăți rămase ați ridicat?” „Șapte”, I‑au răspuns ei. 21 Și El le‑a zis: „Tot nu înțelegeți?”
Vindecarea unui orb la Betsaida
22 Au ajuns la Betsaida și I‑au adus un orb, rugându‑L să Se atingă de el. 23 Isus l‑a luat de mână și l‑a scos din sat, apoi i‑a pus scuipat pe ochi , Și‑a pus mâinile peste el și l‑a întrebat: „Vezi ceva?” 24 Ridicându‑și privirea, el a zis: „Văd niște oameni ca niște copaci; îi văd umblând.” 25 Atunci Isus Și‑a pus din nou mâinile pe ochii lui, iar el a deschis ochii , a fost vindecat și a început să vadă totul deslușit. 26 Isus l‑a trimis acasă, spunându‑i: „Să nu intri în sat [și nici să nu spui cuiva]!”
Mărturisirea lui Petru
(Matei 16:13‑20. Luca 9:18‑21)27 Isus și ucenicii Săi au mers către satele Cezareei lui Filip. Pe drum, Isus i‑a întrebat pe ucenici, zicându‑le: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” 28 Ei I‑au răspuns: „Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții, unul din profeți.” 29 Atunci El i‑a întrebat: „Dar voi cine ziceți că sunt?” Petru i‑a răspuns, zicându‑I: „Tu ești Hristosul!” 30 Isus le‑a poruncit cu tărie să nu spună nimănui despre El.
Isus vestește moartea și învierea Sa
(Matei 16:21‑28. Luca 9:22‑27)31 Atunci a început să‑i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de preoții de seamă și de cărturari, să fie omorât și după trei zile să învie. 32 Le spunea lucrurile acestea pe față. Însă Petru L‑a luat deoparte și a început să‑L mustre. 33 Dar Isus S‑a întors și S‑a uitat la ucenici, l‑a mustrat pe Petru și i‑a zis: „Înapoia Mea, Satano, fiindcă tu nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor!” 34 Și chemând apoi mulțimea împreună cu ucenicii Săi, le‑a zis: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea și să Mă urmeze, 35 căci cine va vrea să‑și scape viața o va pierde, dar cine își va pierde viața pentru Mine și pentru Evanghelie și‑o va scăpa. 36 Și la ce i‑ar folosi cuiva să câștige toată lumea dacă și‑ar pierde sufletul? 37 Sau ce ar putea da un om în schimb pentru sufletul său? 38 Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în această generație adulteră și păcătoasă, Se va rușina și Fiul Omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu îngerii cei sfinți.”