Pribegirea prin pustie
1 Și toată adunarea și‐a ridicat glasul și a strigat și poporul a plâns în noaptea aceea. 2 Și toți copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron și toată adunarea le‐a zis: O , de am fi murit în țara Egiptului! Sau de am fi murit în această pustie! 3 Și pentru ce ne‐a adus Domnul în țara aceasta, ca să cădem de sabie, ca nevestele noastre și copilașii noștri să fie de pradă? Oare n‐ar fi mai bine pentru noi să ne întoarcem în Egipt? 4 Și au zis unul către altul: Să punem un cap și să ne întoarcem în Egipt. 5 Atunci Moise și Aaron au căzut pe fețele lor înaintea întregii adunări a copiilor lui Israel. 6 Și Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau din cei ce iscodiseră țara, și‐au rupt hainele. 7 Și au vorbit către toată adunarea copiilor lui Israel zicând: Țara , pe care am străbătut‐o ca s‐o iscodim, este o țară foarte, foarte bună. 8 Dacă Domnul va avea plăcere de noi, ne va aduce în țara aceasța și ne‐o va da, țară în care curge lapte și miere. 9 Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul țării, căci ei sunt pâine pentru noi; ocrotirea lor s‐a depărtat de la ei și Domnul este cu noi; nu vă temeți de ei. 10 Și toată adunarea a vorbit să‐i ucidă cu pietre. Și slava Domnului s‐a arătat tuturor copiilor lui Israel în cortul întâlnirii. 11 Și Domnul a zis lui Moise: Până când mă va disprețui poporul acesta? Și până când nu vor crede ei în mine, pentru toate semnele pe care le‐am făcut între ei? 12 Îi voi lovi cu ciumă și‐i voi stârpi, și pe tine te voi face un popor mai mare și mai tare decât ei. 13 Și Moise a zis Domnului: Dar egiptenii vor auzi; căci prin puterea ta ai scos pe poporul acesta din mijlocul lor. 14 Și vor spune locuitorilor acestei țări, care au auzit că tu, Doamne, ești în mijlocul acestui popor, că tu, Doamne, ești văzut ochi către ochi și că norul tău stă deasupra lor, și că tu mergi înaintea lor, într‐un stâlp de nor ziua și într‐un stâlp de foc noaptea. 15 Și acum dacă vei omorî pe poporul acesta ca pe un singur om, atunci neamurile care au auzit vestea ta vor vorbi, zicând: 16 Fiindcă Domnul n‐a putut să aducă pe poporul acesta în țara pe care le‐o jurase, de aceea i‐a omorât în pustie. 17 Și acum, rogu‐te, să se mărească puterea Domnului după cum ai vorbit zicând: 18 Domnul este încet la mânie și bogat în îndurare, care iartă nelegiuirea și călcarea de lege și care nu socotește pe cel vinovat nevinovat, care cercetează nelegiuirea părinților în copii până în al treilea și al patrulea neam . 19 Iartă , te rog, nelegiuirea poporului acestuia după mărimea îndurării tale și după cum ai iertat pe poporul acesta, din Egipt și până acum. 20 Și Domnul a zis: Am iertat după cuvântul tău. 21 Dar cu adevărat, viu sunt eu, și tot pământul se va umplea de slava Domnului. 22 Căci toți acei bărbați care au văzut slava mea și semnele mele, pe care le‐am făcut în Egipt și în pustie, și m‐au ispitit de zece ori până acum și n‐au ascultat de glasul meu, 23 de vor vedea ei țara pe care am jurat‐o părinților lor! Niciunul din aceia care m‐au disprețuit n‐o vor vedea. 24 Dar pe robul meu Caleb , fiindcă a fost alt duh cu el și m‐a urmat pe deplin , îl voi face să intre în țara în care s‐a dus, și sămânța lui o va stăpâni. 25 Și amalecitul și cananitul locuiesc în vale. Mâine întoarceți‐vă și plecați în pustie pe calea spre Marea‐Roșie. 26 Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: 27 Până când să rabd eu această adunare rea, care cârtește împotriva mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel cu care cârtesc împotriva mea. 28 Spune‐le: Viu sunt eu, zice Domnul, de nu vă voi face cum ați vorbit în urechile mele! 29 Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Și toți aceia, care au fost numărați dintre voi, după numărul vostru întreg, de la douăzeci de ani și mai sus, care ați cârtit împotriva mea, 30 de veți intra voi în țara, pentru care mi‐am ridicat mâna că vă voi face să locuiți în ea, afară de Caleb, fiul lui Iefune, și de Iosua, fiul lui Nun. 31 Dar pe pruncii voștri, despre care ați zis că vor fi pradă, îi voi face să intre și vor cunoaște țara pe care ați disprețuit‐o voi. 32 Și voi, trupurile voastre moarte vor cădea în această pustie. 33 Și copiii voștri vor fi păstori în pustie patruzeci de ani, și vor purta curviile voastre, până ce trupurile voastre moarte se vor pierde în pustie. 34 După numărul zilelor în care ați iscodit țara, patruzeci de zile, de fiecare zi un an, vă veți purta nelegiuirile, patruzeci de ani, și veți cunoaște înstrăinarea mea de voi. 35 Eu , Domnul, am vorbit, de nu voi face aceasta la toată această adunare rea , care s‐a întâlnit împreună împotriva mea. Se vor pierde în pustia aceasta și vor muri în ea. 36 Și bărbații, pe care‐i trimisese Moise să iscodească țara, și care s‐au întors și au făcut pe toată adunarea să cârtească împotriva lui, aducând vorbă rea despre țară: 37 bărbații aceia care au adus vorbă rea despre țară au murit de rană înaintea Domnului. 38 Dar Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas vii din bărbații care merseseră să iscodească țara. 39 Și Moise a spus aceste cuvinte tuturor copiilor lui Israel și poporul s‐a jelit foarte mult. 40 Și s‐au sculat de dimineață și s‐au suit pe vârful muntelui zicând: Iată‐ne și ne vom sui la locul pe care l‐a făgăduit Domnul; căci am păcătuit. 41 Și Moise a zis: Pentru ce călcați acum porunca Domnului? Căci nu veți izbuti ! 42 Nu vă suiți , căci Domnul nu este în mijlocul vostru, ca să nu fiți bătuți dinaintea vrăjmașilor voștri. 43 Căci amalecitul și cananitul sunt înaintea voastră și veți cădea de sabie; căci odată ce v‐ați abătut de pe urma Domnului, Domnul nu va fi cu voi. 44 Și s‐au încumetat să se suie pe vârful muntelui, dar chivotul legământului Domnului și Moise nu s‐au mișcat din mijlocul taberei. 45 Și amalecitul și cananitul, care locuiau pe muntele acela, s‐au pogorât și i‐au bătut și i‐au tăiat în bucăți până la Horma.
Patruzeci de ani în pustiu
1 Toată adunarea a ridicat glasul și a început să se vaiete. Și poporul a plâns în noaptea aceea. 2 Toți fiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron și toată adunarea le‑a zis: „De ce n‑om fi murit noi în țara Egiptului sau de ce n‑om fi murit în pustiul acesta? 3 De ce ne duce DOMNUL în țara aceasta, în care vom cădea uciși de sabie, iar nevestele noastre și copilașii noștri vor ajunge o pradă? Nu ar fi oare mai bine pentru noi să ne întoarcem în Egipt?” 4 Și au zis unul către altul: „Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt!” 5 Moise și Aaron au căzut cu fața la pământ înaintea adunării fiilor lui Israel. 6 Și dintre cei ce iscodiseră țara, Iosua , fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, și‑au rupt hainele 7 și au vorbit astfel întregii adunări a fiilor lui Israel: „Țara pe care am străbătut‑o ca s‑o iscodim este o țară nespus de bună. 8 Dacă DOMNUL va fi binevoitor cu noi, ne va duce în țara aceasta și ne‑o va da: este o țară în care curge lapte și miere. 9 Numai nu vă răzvrătiți împotriva DOMNULUI! Voi să nu vă temeți de oamenii din țara aceea, căci îi vom mânca . Ei nu mai au niciun sprijin: DOMNUL este cu noi, nu vă temeți de ei!”
10 Toată adunarea vorbea să‑i ucidă cu pietre, când slava DOMNULUI s‑a arătat la Cortul Întâlnirii, înaintea tuturor fiilor lui Israel. 11 Și DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Și până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le‑am făcut în mijlocul lui? 12 De aceea îl voi lovi cu molimă și‑l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare și mai puternic decât el.” 13 Moise I‑a zis DOMNULUI: „Când vor auzi așa ceva, egiptenii, din mijlocul cărora ai scos poporul acesta prin puterea Ta, 14 le vor spune acest lucru locuitorilor țării. Ei știau că Tu, DOAMNE, ești în mijlocul poporului acestuia, că Te arătai în chip văzut , Tu, DOAMNE, că norul Tău stă deasupra lui și că Tu mergi înaintea lui într‑un stâlp de nor ziua și într‑un stâlp de foc noaptea. 15 Dacă omori poporul acesta ca pe un singur om, neamurile care au auzit vorbindu‑se de Tine vor zice: 16 «DOMNUL nu avea putere să ducă poporul acesta în țara pe care jurase că i‑o va da, de aceea l‑a omorât în pustiu!» 17 Acum, Te rog, fă să se arate puterea Stăpânului meu în măreția ei, după cum ai spus:
18 «DOMNUL este îndelung răbdător și bogat în bunătate,
iartă fărădelegea și răzvrătirea,
dar nu-l socotește nicidecum pe cel vinovat drept nevinovat,
pedepsind fărădelegea părinților în copii
până la a treia și a patra generație»!
19 Iartă , Te rog, fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum i‑ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici!”
20 Și DOMNUL a spus: „Iert, cum ai cerut. 21 Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu și că slava DOMNULUI va umple tot pământul, 22 atât este de adevărat că toți cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea și minunile pe care le‑am făcut în Egipt și în pustiu, și totuși M‑au ispitit de zece ori și n‑au ascultat glasul Meu, 23 toți aceia nu vor vedea țara pe care le‑am jurat‑o părinților lor; toți cei ce M‑au nesocotit nu o vor vedea. 24 Cât despre robul Meu Caleb , care a fost însuflețit de un alt duh și M‑a urmat în totul, pe el îl voi duce în țara în care a intrat, iar urmașii lui o vor stăpâni. 25 Amaleciții și canaaniții locuiesc în vale, deci mâine întoarceți‑vă și plecați în pustiu, pe calea care duce spre Marea Roșie!”
26 DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: 27 „Cât să mai rabd această adunare rea pe care am auzit‑o cârtind împotriva Mea? Am auzit cârtirile pe care le‑au rostit fiii lui Israel împotriva Mea. 28 Spune‑le: «‘Pe viața Mea ’, zice DOMNUL, ‘că vă voi face întocmai cum ați vorbit în auzul urechilor Mele! 29 Trupurile voastre neînsuflețite vor cădea în pustiul acesta. Voi, toți cei numărați când s‑a făcut numărătoarea, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, care ați cârtit împotriva Mea, 30 nu veți intra în țara pe care am jurat că o să v‑o dau, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun. 31 Pe copilașii voștri însă, despre care ați zis: ‹Vor ajunge o pradă!›, îi voi duce în ea, ca să cunoască țara pe care ați nesocotit‑o voi. 32 Cât despre voi, trupurile voastre neînsuflețite vor cădea în pustiu. 33 Iar fiii voștri vor pribegi în pustiu patruzeci de ani și vor purta astfel vina desfrâului vostru, până ce trupurile voastre neînsuflețite vor sfârși în pustiu. 34 După cum vreme de patruzeci de zile ați iscodit țara, tot așa patruzeci de ani veți purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an pentru fiecare zi, și veți ști atunci ce înseamnă să‑Mi trag Eu mâna de la voi.’» 35 Eu , DOMNUL, am vorbit! Negreșit așa îi voi face acestei adunări rele care s‑a strâns împotriva Mea; vor fi nimiciți în pustiul acesta și aici vor muri!”
36 Bărbații pe care îi trimisese Moise să iscodească țara și care, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cârtească împotriva lui, ponegrind țara, 37 oamenii aceia care ponegriseră țara au murit înaintea DOMNULUI, loviți de o moarte fulgerătoare. 38 Numai Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viață dintre oamenii aceia care se duseseră să iscodească țara.
39 Moise le‑a spus aceste lucruri tuturor fiilor lui Israel, și poporul a jelit mult. 40 A doua zi, s‑au trezit dis‑de‑dimineață și s‑au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată‑ne ! Suntem gata să ne suim în locul de care ne‑a vorbit DOMNUL, căci am păcătuit.” 41 Moise le‑a zis: „De ce călcați porunca DOMNULUI? Nu veți avea izbândă. 42 Nu vă suiți , ca să nu fiți bătuți de vrăjmașii voștri, căci DOMNUL nu este în mijlocul vostru! 43 Amaleciții și canaaniții sunt înaintea voastră și veți cădea uciși de sabie. Odată ce I‑ați întors spatele DOMNULUI, DOMNUL nu va fi cu voi.” 44 Ei s‑au încumetat și au urcat pe vârful muntelui, dar Chivotul Legământului DOMNULUI și Moise nu au părăsit tabăra. 45 Atunci s‑au coborât amaleciții și canaaniții care locuiau pe muntele acela, i‑au bătut și i‑au risipit până la Horma.