1 Încolo, frații mei, bucurați‐vă în Domnul.
Ferirea de învățători mincinoși
Ca să vă scriu aceleași, mie nu‐mi este anevoie, iar vouă vă este de temei. 2 Păziți‐vă de câinii aceia! Păziți‐vă de lucrătorii răi! Păziți‐vă de scrijilătură! 3 Căci noi suntem tăierea împrejur , noi care slujim lui Dumnezeu prin Duhul și ne lăudăm în Hristos Isus și nu ne încredem în carne. 4 Cu toate că eu am de ce să am încredere și în carne. Dacă vreunui altuia i se pare că poate avea încredere în carne, mie mai mult: 5 prin tăiere împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în privința legii, fariseu , 6 în privința râvnei, prigonitor al bisericii, în privința dreptății care este prin lege, fără vină. 7 Dar pe cele ce îmi erau câștiguri le‐am socotit pagubă pentru Hristos. 8 Ci într‐adevăr și socotesc că toate sunt pagubă, pentru înălțimea cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care m‐am păgubit de toate și le socotesc ca gunoaie ca să câștig pe Hristos 9 și să fiu aflat în el nu având ca dreptate a mea pe cea din lege, ci pe cea prin credința în Hristos, dreptatea de la Dumnezeu, pe temeiul credinței, 10 ca să‐l cunosc pe el și puterea învierii lui și părtășia patimilor lui, fiind făcut asemenea morții lui, 11 dacă cumva voi ajunge la învierea cea dintre cei morți. 12 Nu că am și luat premiul sau chiar sunt desăvârșit : însă urmăresc ca să‐l dobândesc după cum am fost dobândit și eu de Hristos Isus. 13 Fraților, eu nu mă socotesc încă pe mine însumi că l‐am dobândit. Dar una fac , uitând cele din urmă, și întinzându‐mă din răsputeri spre cele dinainte, 14 alerg drept la țintă către premiul chemării de sus a lui Dumnezeu în Hristos Isus.
Alipirea de Hristos
15 Deci toți câți suntem desăvârșiți să gândim aceasta: și dacă gândiți ceva altfel, Dumnezeu vă va descoperi și aceasta. 16 Numai la ceea ce am ajuns să pășim prin aceea . 17 Fraților, fiți împreună următori ai mei și îndreptați‐vă privirea la cei ce umblă așa cum ne aveți pildă pe noi. 18 Căci umblă mulți, pe care de mai multe ori vi‐i spuneam, iar acum spun chiar plângând, că sunt vrăjmașii crucii lui Hristos, 19 al căror sfârșit este pieirea, al căror dumnezeu este pântecele și a căror slavă este în rușinea lor, care gândesc cele pământești. 20 Căci cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, 21 care va schimba la chip trupul smereniei noastre, făcându‐l asemenea la față cu trupul slavei lui, potrivit lucrării de a putea să‐și supună chiar toate.
Adevărata dreptate
1 Încolo, frații mei, bucurați‑vă în Domnul! Mie nu‑mi este greu să vă scriu mereu aceleași lucruri, iar pentru voi este mai sigur așa .
2 Păziți‑vă de câinii aceia ; păziți‑vă de lucrătorii aceia răi; păziți‑vă de cei care își mutilează trupul ! 3 Căci cei circumciși suntem noi, care aducem închinare prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus și care nu ne bizuim pe cele trupești 4 (măcar că eu unul aș avea motiv să mă bizui și pe lucrurile trupești). Dacă vreun altul crede că se poate bizui pe lucrurile trupești, eu cu atât mai mult: 5 am fost circumcis în a opta zi, sunt din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; după Lege, fariseu ; 6 după râvnă, prigonitor al Bisericii; după dreptatea pe care o dă Legea, fără prihană. 7 Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri am ajuns să le socotesc o pierdere de dragul lui Hristos. 8 Ba încă socotesc totul ca o pierdere față de valoarea nespus de mare a cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc un gunoi, ca să‑L câștig pe Hristos 9 și să fiu găsit în El, nu având o dreptate a mea , dată de Lege, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, dreptate dată de Dumnezeu în baza credinței. 10 Vreau să‑L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui, 11 numai să ajung cumva la învierea din morți.
Alergarea spre țintă
12 Nu că am și dobândit toate acestea sau că am și ajuns desăvârșit, dar caut să le apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. 13 Fraților, eu nu cred că le‑am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându‑mă spre ce este înainte, 14 alerg spre țintă, către premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus. 15 Astfel trebuie să gândim noi , care suntem desăvârșiți ; iar dacă se întâmplă să gândiți altfel , și în acea privință Dumnezeu vă va lumina. 16 Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere, să umblăm la fel !
17 Călcați pe urmele mele , fraților, și uitați‑vă bine la cei care se poartă potrivit pildei pe care o aveți în noi! 18 Căci v‑am spus de multe ori și vă mai spun și acum, plângând: mulți se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos, și 19 sfârșitul lor va fi pieirea. Dumnezeul lor este pântecele, slava le este în rușinea lor și se gândesc la lucrurile pământești. 20 Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, 21 care va schimba starea umilă a trupului nostru și îl va face asemenea trupului Său de slavă prin puterea pe care o are de a‑Și supune toate lucrurile.