Credincioșia miresei
1 În patul meu, nopțile am căutat pe cel pe care‐l iubește sufletul meu, l‐am căutat dar nu l‐am găsit. 2 Am zis : Mă voi scula acum și voi cutreiera cetatea; voi căuta pe cel pe care‐l iubește sufletul meu în ulițe și drumuri mari. L‐am căutat dar nu l‐am aflat. 3 M‐au aflat păzitorii care umblă prin cetate, le‐am zis : N‐ați văzut pe cel pe care‐l iubește sufletul meu? 4 Abia am trecut de la ei și am aflat pe cel pe care‐l iubește sufletul meu: l‐am apucat și nu l‐am lăsat până l‐am dus în casa mamei mele, în cămara celei ce m‐a zămislit. 5 Fete ale Ierusalimului, vă jur pe gazelele sau pe căprioarele câmpului, să nu treziți și să nu deșteptați iubirea până‐i va plăcea. 6 Cine este acesta care se suie din pustie ca niște stâlpi de fum miresmiți cu smirnă și tămâie, cu toate prafurile negustorilor? 7 Iată, pătașca lui, a lui Solomon! Șaizeci de viteji o înconjoară din cei puternici ai lui Israel. 8 Toți țin sabia, și sunt deprinși la război. Fiecare își are sabia la coapsă din pricina spaimelor nopții. 9 Împăratul Solomon și‐a făcut o leftică din lemnul Libanului. 10 Stâlpii i‐a făcut de argint, răzămătoarea de aur și șezătoarea de purpură; mijlocul a fost pardosit cu iubire de la fetele Ierusalimului. 11 Ieșiți, fetele Sionului, și priviți pe împăratul Solomon cu cununa cu care l‐a încununat mamă‐sa în ziua cununiei lui și în ziua veseliei inimii lui.
1 Noaptea, în așternutul meu,
l‑am căutat pe iubitul sufletului meu;
l‑am căutat fără să‑l găsesc.
2 Mă voi scula acum și voi cutreiera cetatea,
ulițele și piețele,
îl voi căuta pe iubitul sufletului meu.
L‑am căutat, însă nu l‑am găsit!
3 M‑au întâlnit păzitorii
care dădeau ocol cetății.
„Nu l‑ați văzut pe iubitul sufletului meu?”
4 Abia trecusem de ei,
când l‑am găsit pe iubitul sufletului meu.
L‑am apucat și nu l‑am mai lăsat
până nu l‑am adus în casa mamei mele,
în odaia celei ce m‑a zămislit.

5 Vă conjur , fiice ale Ierusalimului,
pe gazelele și cerboaicele câmpului:
nu treziți, nu stârniți dragostea
până nu vine ea!

6 Ce se vede venind din pustiu
ca niște stâlpi de fum,
parfumată cu smirnă și tămâie,
cu toate miresmele negustorilor?
7 Iată, este lectica lui Solomon.
Șaizeci de viteji sunt împrejurul ei,
dintre cei mai viteji din Israel.
8 Toți sunt înarmați cu săbii
și toți sunt deprinși la luptă;
fiecare își are sabia la coapsă,
împotriva amenințărilor nopții.
9 Regele Solomon și‑a făcut această lectică
din lemn de cedru din Liban.
10 Stâlpii i‑a făcut din argint,
rezemătoarea, din aur, scaunul, din purpură,
iar interiorul, tapisat cu dragoste
de fiicele Ierusalimului.
11 Ieșiți și priviți‑l, fete ale Sionului,
pe regele Solomon,
cu coroana cu care l‑a încoronat mama sa
în ziua nunții lui,
în ziua veseliei inimii lui!