Stârpirea închinării la idoli
1 Acestea sunt așezămintele și judecățile, pe care să luați seama să le faceți în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul părinților tăi, ca s‐o stăpânești în toate zilele cât veți trăi pe pământ. 2 Să pierdeți cu desăvârșire toate locurile unde au slujit dumnezeilor lor neamurile, pe care le veți alunga, pe munții cei înalți, și pe dealuri și pe sub orice copac verde. 3 Și să le surpați altarele și să le sfărămați stâlpii și să le ardeți cu foc Astarteele și să le tăiați chipurile dumnezeilor și să le pierdeți numele din acel loc. 4 Voi să nu faceți așa Domnului Dumnezeului vostru! 5 Ci să căutați locuința sa la locul pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul vostru din toate semințiile voastre, ca să‐și pună numele acolo, și să vii acolo; 6 și să aduceți acolo arderile voastre de tot și jertfele voastre și zeciuielile voastre și darurile ridicate ale mâinii voastre, și juruințele voastre și darurile voastre de bunăvoie și întâii născuți ai vacilor voastre și ai oilor voastre. 7 Și acolo să mâncați înaintea Domnului Dumnezeului vostru și să vă bucurați voi și familiile voastre de tot lucrul mâinii voastre, cu care te‐a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău. 8 Să nu faceți întocmai cum facem noi aici astăzi, fiecare tot ce este drept în ochii săi. 9 Căci încă n‐ați ajuns la odihna și la moștenirea pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău. 10 Dar când veți trece Iordanul și veți locui în țara pe care vă face Domnul Dumnezeul vostru s‐o moșteniți și când vă va da odihnă din partea tuturor vrăjmașilor voștri, de jur împrejur și veți locui în liniște, 11 atunci va fi un loc pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul vostru ca să facă să locuiască numele său acolo; acolo să aduceți tot ce vă poruncesc: arderile voastre de tot și jertfele voastre, zeciuielile voastre și darul ridicat al mâinii voastre și toate juruințele voastre alese, pe care le veți jurui Domnului. 12 Și să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi și fiii voștri și fetele voastre și robii și roabele vostre și levitul care este înăuntrul porților voastre, căci el n‐are parte nici moștenire cu voi. 13 Ferește‐te să nu aduci arderile tale de tot în orice loc pe care‐l vei vedea. 14 Ci în locul pe care‐l va alege Domnul într‐una din semințiile tale, acolo să aduci arderile tale de tot și acolo să faci tot ce‐ți poruncesc. 15 Totuși, poți să junghii și să mănânci carne după toată pofta sufletului tău în toate porțile tale , după binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău pe care ți‐a dat‐o : cel necurat și cel curat pot să mănânce din ea , ca din căprioară și din cerb. 16 Numai să nu mâncați sângele; să‐l vărsați pe pământ ca apa. 17 Nu poți să mănânci înăuntrul porților tale zeciuiala grâului tău sau a mustului tău sau a untdelemnului tău, sau întâii‐născuți ai vacilor tale și ai oilor tale, nici vreuna din juruințele pe care le juruești, nici darurile tale de bunăvoie nici darul ridicat al mâinii tale. 18 Ci să le mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul tău, tu și fiul tău și fiica ta și robul tău și roaba ta, și levitul care este înăuntrul porților tale; și să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău de tot pe ce vei fi pus mâna. 19 Ferește‐te să nu părăsești pe levit în toate zilele cât vei fi în țara ta. 20 Când Domnul Dumnezeul tău îți va lărgi hotarul cum ți‐a făgăduit, și vei zice: Vreau să mănânc carne! fiindcă sufletul tău dorește să mănânce carne, poți să mănânci carne după toată pofta sufletului tău. 21 Dacă locul pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să‐și pună numele acolo, va fi prea departe de tine, atunci să junghii din boii tăi și din oile tale pe care ți le‐a dat Domnul, cum ți‐am poruncit, și să mănânci în porțile tale după toată pofta sufletului tău. 22 Cum se mănâncă și căprioara și cerbul așa să mănânci din ele: cel necurat și cel curat de asemenea pot mânca din ele. 23 Numai ferește‐te să nu mănânci sângele; căci sângele este sufletul și să nu mănânci sufletul cu carnea. 24 Să nu‐l mănânci; să‐l torni pe pământ ca apa. 25 Să nu‐l mănânci ; ca să‐ți fie bine ție și copiilor tăi după tine, dacă vei face ce este drept în ochii Domnului. 26 Dar să ridici cele sfinte ale tale pe care le ai și juruințele tale și să mergi la locul pe care‐l va alege Domnul, 27 și să jertfești arderile de tot ale tale, carnea și sângele, pe altarul Domnului Dumnezeului tău; și sângele jertfelor tale să fie vărsat pe altarul Domnului Dumnezeului tău, iar carnea s‐o mănânci. 28 Ferește‐te și ascultă toate aceste cuvinte pe care ți le poruncesc , ca să‐ți fie bine ție și copiilor tăi după tine în veci, dacă vei face ce e bun și drept în ochii Domnului Dumnezeului tău. 29 După ce Domnul Dumnezeul tău va stârpi dinaintea ta neamurile la care mergi să le stăpânești și le vei alunga și vei locui în țara lor, 30 ferește‐te să nu fii prins în cursă după ele, după ce vor fi stârpite dinaintea ta și să nu întrebi după dumnezeii lor, zicând: Cum au slujit neamurile acestea dumnezeilor lor? Așa voi face și eu. 31 Tu să nu faci așa Domnului Dumnezeului tău, căci ei au făcut dumnezeilor lor tot ce este urâciune Domnului, ce urăște el, căci chiar au ars în foc și pe fiii lor și pe fetele lor pentru dumnezeii lor. 32 Orice cuvânt ce vă poruncesc să luați seama să‐l faceți ; să nu adaugi la el și să nu scazi din el.