Exodul 10

1 Și Domnul a zis lui Moise: Intră la Faraon, căci am învârtoșat inima lui și inima robilor lui ca să pun aceste semne ale mele în mijlocul lui 2 și ca să istorisești în urechile fiului tău și ale fiului fiului tău ce am lucrat eu în Egipt și semnele mele pe care le‐am făcut în mijlocul lor: și veți cunoaște că eu sunt Domnul. 3 Și Moise și Aaron au intrat la Faraon și i‐au zis: Așa zice Domnul Dumnezeul evreilor: Până când nu vei voi tu să te smerești înaintea mea? Lasă pe poporul meu să meargă ca să‐mi slujească. 4 Căci dacă nu vrei să lași pe poporul meu, iată mâine voi aduce lăcuste în hotarele tale. 5 Și vor acoperi fața pământului și pământul nu se va putea vedea și vor mânca rămășița care a scăpat, ce v‐a lăsat grindina; și vor mânca orice copac care vă crește pe câmp. 6 Și vor umplea casele tale și casele tuturor robilor tăi și casele tuturor egiptenilor; ceea ce n‐au văzut părinții tăi, nici părinții părinților tăi, din ziua când au fost pe pământ până în ziua aceasta. Și s‐a întors și a ieșit de la Faraon. 7 Și robii lui Faraon i‐au zis: Până când ne va fi acesta o cursă ? Lasă pe oameni să meargă și să slujească Domnului Dumnezeului lor. Tot nu știi că Egiptul este pierdut? 8 Și au întors pe Moise și pe Aaron la Faraon. Și el le‐a zis: Duceți‐vă, slujiți Domnului Dumnezeului vostru! Cine și care vor merge? 9 Și Moise a zis: Vom merge cu tinerii noștri și cu bătrânii noștri, vom merge cu fiii noștri și cu fetele noastre, cu turmele noastre și cu cirezile noastre; căci avem o sărbătoare pentru Domnul. 10 Și el le‐a zis: Așa să fie Domnul cu voi cum vă voi lăsa eu să mergeți pe voi și copiii voștri! Vedeți că răul este înaintea voastră. 11 Nu așa; mergeți deci voi bărbații și slujiți Domnului, căci aceasta doriți. Și au fost goniți dinaintea feței lui Faraon. 12 Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna peste țara Egiptului pentru lăcuste ca să se suie peste țara Egiptului și să mănânce toată iarba țării, tot ce a lăsat grindina. 13 Și Moise și‐a întins toiagul peste țara Egiptului și Domnul a adus peste țară un vânt de răsărit toată ziua aceea și toată noaptea. Și a venit dimineața și vântul de răsărit a adus lăcustele. 14 Și lăcustele s‐au suit peste toată țara Egiptului și s‐au așezat în toate hotarele Egiptului foarte apăsătoare; înainte de ele n‐au fost astfel de lăcuste și după ele nu vor fi asemenea. 15 Și au acoperit fața întregii țări și țara s‐a întunecat și au mâncat toată iarba pământului și toată roada pomilor pe care o lăsase grindina și n‐a rămas nicio verdeață pe copaci, nici în iarba câmpului în toată țara Egiptului. 16 Și Faraon a chemat în grabă pe Moise și pe Aaron și a zis: Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru și împotriva voastră. 17 Și acum, te rog, iartă‐mi păcatul numai de astă dată și rugați‐vă Domnului Dumnezeului vostru să depărteze de peste mine moartea aceasta. 18 Și a ieșit de la Faraon și s‐a rugat Domnului. 19 Și Domnul a întors un vânt de apus foarte puternic care a ridicat lăcustele și le‐a afundat în Marea Roșie. N‐a rămas o lăcustă în toate hotarele Egiptului. 20 Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și n‐a lăsat pe copiii lui Israel să meargă.

21 Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna spre ceruri și va fi întuneric peste țara Egiptului și întunericul se va putea pipăi cu mâna. 22 Și Moise și‐a întins mâna spre ceruri și a fost întuneric gros în toată țara Egiptului trei zile. 23 Nu se vedeau unul pe altul și trei zile niciunul nu s‐a sculat din locul în care era. Dar pentru toți copiii lui Israel era lumină în locuințele lor. 24 Și Faraon a chemat pe Moise și a zis: Mergeți, slujiți Domnului; numai turmele și cirezile voastre să rămână; chiar și pruncii voștri vor merge cu voi. 25 Și Moise a zis: Tu ne vei da și jertfe și arderi de tot în mâinile noastre ca să jertfim Domnului Dumnezeului nostru. 26 Vitele noastre vor merge și ele cu noi, nu va rămânea o unghie, căci din ele vom lua ca să slujim Domnului Dumnezeului nostru și nu știm cum vom sluji Domnului până vom ajunge acolo. 27 Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și n‐a voit să‐i lase să meargă. 28 Și Faraon i‐a zis: Pleacă de la mine; ferește‐te să‐mi mai vezi fața, căci în ziua când îmi vei vedea fața vei muri. 29 Și Moise a zis: Cum ai vorbit, nu‐ți voi mai vedea fața.