Urarea
1 Prezbiterul către aleasa Doamnă și către copiii ei, pe care‑i iubesc în adevăr – și nu numai eu, ci toți cei ce cunosc adevărul 2 pentru adevărul care rămâne în noi și care va fi cu noi în veac: 3 harul, îndurarea și pacea de la Dumnezeu Tatăl și de la [Domnul] Isus Hristos, Fiul Tatălui, să fie cu voi în adevăr și în dragoste!
Adevăr și dragoste
4 M‑am bucurat mult să aflu că unii dintre copiii tăi umblă în adevăr, după porunca pe care am primit‑o de la Tatăl. 5 Și acum, te rog, Doamnă, nu ca și cum ți‑aș scrie o poruncă nouă, căci este cea pe care am avut‑o de la început: să ne iubim unii pe alții! 6 Și dragostea stă în umblarea după poruncile Lui. Aceasta este porunca, după cum ați auzit de la început: să umblați în dragoste.
7 În lume s‑au răspândit mulți amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos a venit în trup. Iată amăgitorul și antihristul! 8 Luați seama la voi înșivă, ca să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să primiți o răsplată deplină!
9 Oricine o ia înainte și nu rămâne în învățătura lui Hristos nu‑L are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta Îl are și pe Tatăl, și pe Fiul. 10 Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta, să nu‑l primiți în casă și să nu‑i ziceți: „Bun venit!” 11 Căci cine‑i zice: „Bun venit!” se face părtaș faptelor lui rele.
Salutări de final
12 Deși am multe lucruri să vă scriu, n‑aș vrea să vi le scriu pe hârtie, cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi și să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină.
13 Copiii surorii tale alese îți trimit salutări. [Amin!]
Salutări
1 Bătrânul către aleasa Doamnă şi către copiii ei, pe care eu îi iubesc în adevăr – şi nu numai eu, ci şi toţi cei care cunosc adevărul – 2 datorită adevărului care rămâne în noi şi care va fi cu noi în veci. 3 Cu noi să fie harul, mila, pacea de la Dumnezeu Tatăl şi de la Iisus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi iubire.
4 M-am bucurat foarte mult să-I găsesc pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl. 5 Şi acum îţi cer, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie o poruncă nouă, ci aceea pe care o avem de la început – să ne iubim unii pe alţii! 6 Iar iubirea este aceasta: să trăim potrivit poruncilor Lui. Aceasta este porunca, aşa cum aţi auzit de la început, să trăiţi în iubire.
Pericolul ereziei
7 Pentru că au ieşit mulţi înşelători, care nu-L mărturisesc pe Iisus Hristos venit în trup. Acesta este înşelătorul şi antihristul. 8 Luaţi aminte la voi înşivă, ca să nu pierdeţi ceea ce aţi dobândit, ci să puteţi primi o răsplată deplină. 9 Oricine nu rămâne în învăţătura lui Hristos şi se îndepărtează de ea, nu-L are pe Dumnezeu. Cel ce rămâne în învăţătura lui Hristos, acela îi are şi pe Tatăl şi pe Fiul. 10 Dacă vine cineva la voi şi nu aduce această învăţătură, să nu-l primiţi în casă şi să nu îi uraţi „bun venit”, 11 fiindcă cel care îi spune aşa devine părtaş la faptele lui rele.
Salutări finale
12 Aş avea multe să vă spun, dar nu am vrut să vi le scriu cu cerneală pe hârtie; sper să vin la voi şi să vă vorbesc faţă în faţă 13 Te îmbrăţişează copiii surorii tale alese.