Un cer nou și un pământ nou
1 Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi trecuseră, și marea nu mai era. 2 Și eu am văzut coborându‑se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. 3 Și am auzit un glas tare, care venea dinspre tron și zicea:
„Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. 4 El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
5 Cel ce stătea pe tron a zis: „Iată , Eu fac toate lucrurile noi.” Și a adăugat: „Scrie: «Aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate.»” 6 Apoi mi‑a zis: „S‑a sfârșit! Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Celui căruia îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții. 7 Cel ce va birui va moșteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui și el va fi fiul Meu. 8 Cât despre lași, necredincioși, scârboși, ucigași, desfrânați, vrăjitori, idolatri și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua.”
Noul Ierusalim
9 Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte cupe pline cu cele din urmă șapte urgii a venit și a vorbit cu mine, zicând: „Vino să‑ți arăt mireasa , soția Mielului!” 10 Și m‑a dus în Duhul pe un munte mare și înalt. Și mi‑a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer, de la Dumnezeu, 11 având slava lui Dumnezeu. Strălucirea ei era ca o piatră foarte scumpă, ca o piatră de iaspis cristalin. 12 Era înconjurată cu un zid mare și înalt, avea douăsprezece porți, și la porți – doisprezece îngeri. Și pe porți erau scrise niște nume: numele celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel. 13 Spre răsărit erau trei porți, spre miazănoapte – trei porți, spre miazăzi – trei porți și spre apus – trei porți. 14 Zidul cetății avea douăsprezece temelii și pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
15 Îngerul care vorbea cu mine avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porțile și zidul ei. 16 Cetatea avea formă pătrată și lungimea ei era cât lățimea. A măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii . Lungimea, lărgimea și înălțimea erau egale. 17 I‑a măsurat și zidul și a găsit o sută patruzeci și patru de coți, după măsura oamenilor, folosită și de înger. 18 Zidul era făcut din iaspis și cetatea era de aur curat, ca sticla curată. 19 Temeliile zidului cetății erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: prima temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de calcedonie; a patra, de smarald; 20 a cincea, de sardonix; a șasea, de sardiu; a șaptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de crisopraz; a unsprezecea, de hiacint; a douăsprezecea, de ametist. 21 Cele douăsprezece porți erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr‑un singur mărgăritar. Strada cetății era de aur curat, ca sticla străvezie.
22 Templu n‑am văzut în cetate , pentru că Domnul, Dumnezeul atotputernic, și Mielul sunt Templul ei. 23 Cetatea n‑are nevoie nici de soare, nici de lună care să‑i dea lumină, căci o luminează slava lui Dumnezeu, și făclia ei este Mielul. 24 Neamurile vor umbla în lumina ei și împărații pământului își vor aduce slava lor în ea. 25 Porțile ei nu se vor închide ziua, fiindcă acolo nu va mai fi noapte. 26 În ea vor aduce slava și cinstea neamurilor. 27 Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună, ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului.
Înnoirea universului
1 Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou, fiindcă primul cer şi primul pământ trecuseră, iar marea nu mai era. 2 Şi am văzut cetatea cea sfântă coborând din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. 3 Şi am auzit un glas puternic din tron zicând: „Iată, cortul lui Dumnezeu este printre oameni şi El va locui cu ei şi ei vor fi popoarele lui şi Însuşi Dumnezeu va fi împreună cu ei, va fi Dumnezeul lor. 4 Şi El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi nu va mai fi moarte, nici plâns, nici strigăt, nici durere, fiindcă lucrurile dintâi au trecut.”
5 Şi a spus Cel aşezat pe tron: „Iată, Eu înnoiesc totul!” Şi a mai zis: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt adevărate şi vrednice de crezare!” 6 Şi mi-a spus: „S-au împlinit! Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează Eu îi voi da în dar din izvorul apei vieţii. 7 Cel ce învinge va moşteni acestea şi Eu îi voi fi Dumnezeu, iar el îmi va fi fiu. 8 Cât despre cei fricoşi, necredincioşi, întinaţi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, idolatri şi toţi cei mincinoşi, partea lor este în lacul aprins cu foc şi sulf.”
Ierusalimul ceresc
9 Şi a venit unul din cei şapte îngeri care aveau cele şapte cupe pline cu ultimele şapte plăgi şi mi-a vorbit: „Vino, îţi voi arăta Mireasa, Soţia Mielului!” 10 Şi m-a dus în duh pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, care cobora din cer de la Dumnezeu. 11 Ea avea slava lui Dumnezeu, iar strălucirea ei este asemănătoare cu aceea a unei pietre de mare preţ, a unei pietre de jasp cristalin. 12 Ea avea un zid mare şi înalt, douăsprezece porţi, iar deasupra porţilor erau doisprezece îngeri şi nume înscrise, numele celor douăsprezece triburi ale fiilor lui Israel. 13 La răsărit erau trei porţi, la miazănoapte, trei porţi, la miazăzi, trei porţi, iar la apus, trei porţi. 14 Zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie, iar pe ele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
15 Iar îngerul care vorbea cu mine avea ca măsură o trestie de aur ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. 16 Cetatea avea patru colţuri, iar lungimea ei era tot atât cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lăţimea şi înălţimea ei erau la fel. 17 Şi i-a măsurat şi zidul: o sută patru zeci şi patru de coţi, măsură omenească pe care o folosea îngerul. 18 Zidul ei este din jasp, iar cetatea era de aur curat, asemenea sticlei curate. 19 Temeliile zidului cetăţii sunt împodobite cu tot felul de pietre preţioase: prima temelie este de jasp, a doua de safir, a treia de calcedonie, a patra de smarald, 20 a cincea de onix, a şasea de sardiu, a şaptea de crisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de crisopraz, a unsprezecea de turcoază, a douăsprezecea de ametist. 21 Iar cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece mărgăritare şi piaţa cetăţii este din aur curat ca de sticlă străvezie.
22 Şi nu am văzut nici un templu în ea, pentru că templul ei este Domnul Dumnezeu, Atotputernicul, şi Mielul. 23 Iar cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună ca să o lumineze, fiindcă slava lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este Mielul. 24 Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului îşi vor aduce în ea măreţia lor. 25 Porţile ei nu se vor închide ziua niciodată şi acolo nu va fi noapte. 26 Şi în ea vor fi aduse măreţia şi cinstea neamurilor. 27 În ea nu va intra nimic întinat, nici cel care săvârşeşte nelegiuiri şi nici cel mincinos, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.