Ospățul lui Belșațar
1 Împăratul Belșațar a dat un mare ospăț pentru cei o mie de mai‑mari ai lui și a băut vin înaintea lor. 2 Și, în cheful vinului, a poruncit să fie aduse vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul și mai‑marii lui, nevestele și țiitoarele lui. 3 Atunci au fost aduse vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și au băut din ele împăratul și mai‑marii lui, nevestele și țiitoarele lui. 4 Au băut vin și au lăudat zeii de aur, de argint, de aramă, de fier, de lemn și de piatră.
5 În clipa aceea, s‑au arătat degetele unei mâini de om și au început să scrie pe tencuiala zidului palatului împărătesc, în fața sfeșnicului. Împăratul a văzut mâna care scria. 6 Atunci, împăratul a îngălbenit și gândurile lui l‑au înspăimântat într‑atât, încât i s‑au slăbit încheieturile șoldurilor și genunchii i se izbeau unul de altul. 7 Împăratul a strigat cu putere să vină descântătorii , caldeenii și astrologii. Apoi împăratul a luat cuvântul și le‑a zis înțelepților Babilonului: „Oricine va putea citi scrierea aceasta și îmi va spune tâlcuirea ei va fi îmbrăcat în purpură, va purta un lanț de aur la gât și va avea locul al treilea în cârmuirea împărăției.” 8 Toți înțelepții împăratului au intrat, dar n‑au putut să citească scrierea, nici să i‑o tălmăcească. 9 Atunci, împăratul Belșațar s‑a tulburat foarte tare, fața i s‑a îngălbenit și mai‑marii lui au rămas înmărmuriți.
10 La auzul cuvintelor împăratului și ale mai‑marilor lui, împărăteasa a intrat în sala ospățului, a luat cuvântul și a vorbit astfel: „Veșnic să trăiești , împărate! Să nu te tulbure gândurile și să nu ți se îngălbenească fața! 11 În împărăția ta este un om care are în el Duhul Dumnezeului sfânt. Pe vremea tatălui tău s‑a aflat în el iluminare, pricepere și o înțelepciune dumnezeiască. Iar tatăl tău, împăratul Nebucadnețar – da, tatăl tău, o, împărate! – îl pusese mai‑mare peste vrăjitori, descântători, caldeeni și astrologi, 12 pentru că Daniel, pe care împăratul l‑a numit Beltșațar, are un duh nemaipomenit, cunoaștere, pricepere și darul de a tâlcui visele, de a lămuri întrebările grele și de a dezlega lucrurile încurcate. Să fie chemat acum Daniel, și el îți va spune tâlcuirea!”
13 Atunci, Daniel a fost adus înaintea împăratului, și împăratul i‑a zis lui Daniel:
„Tu ești acel Daniel dintre prizonierii de război pe care i‑a adus din Iuda tatăl meu, împăratul? 14 Am aflat despre tine că ai Duhul lui Dumnezeu și că în tine se găsește iluminare, pricepere și o înțelepciune nemaipomenită. 15 Au fost aduși înaintea mea înțelepții și descântătorii, ca să citească scrierea aceasta și să‑mi spună tâlcuirea ei, dar n‑au putut să‑mi lămurească tâlcul acestor cuvinte. 16 Am aflat că tu poți să tâlcuiești lucruri și să dezlegi întrebări grele. Acum , dacă vei putea să citești scrierea aceasta și să‑mi dai tâlcuirea ei, vei fi îmbrăcat în purpură, vei purta un lanț de aur la gât și vei avea locul al treilea în împărăție!”
17 Atunci, Daniel a răspuns înaintea împăratului:
„Ține-ți darurile, iar răsplătirile tale dă‑le altuia! Totuși, îi voi citi împăratului scrierea și îi voi desluși tâlcul. 18 O, împărate, Dumnezeul preaînalt îi dăduse tatălui tău Nebucadnețar împărăție, mărire, slavă și strălucire. 19 Din pricina măririi pe care i‑o dăduse, toate popoarele, neamurile și limbile tremurau de frica lui. El dădea la moarte pe cine voia și lăsa cu viață pe cine voia; înălța pe cine voia și dădea jos pe cine voia. 20 Dar, când i s‑a înălțat inima și i s‑a îngâmfat duhul, devenind foarte semeț, a fost aruncat de pe tronul lui împărătesc și i s‑a luat slava. 21 A fost izgonit din mijlocul oamenilor, inima i s‑a făcut ca a fiarelor și a locuit împreună cu măgarii sălbatici. I‑au dat să mănânce iarbă ca la boi și trupul i‑a fost udat de roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El. 22 Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți‑ai smerit inima, cu toate că știai aceste lucruri, 23 ci te‑ai înălțat împotriva Domnului din cer. Au fost aduse înaintea ta vasele din Casa Lui și ați băut vin cu ele tu, mai‑marii tăi, nevestele și țiitoarele tale. Și ai lăudat zeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră, care nu văd, nu aud și nu știu nimic, și nu L‑ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia se află suflarea ta și toate căile tale. 24 De aceea a trimis El mâna care a lăsat scrierea aceasta. 25 Și iată ce este scris: «Numărat, numărat, cântărit și împărțit!» 26 Iată și tâlcuirea acestor cuvinte:
«Numărat» înseamnă că Dumnezeu a numărat zilele domniei tale și i‑a pus capăt.27 «Cântărit» înseamnă că ai fost cântărit în balanță și găsit cu lipsă.28 «Împărțit» înseamnă că împărăția ta a fost împărțită și dată mezilor și perșilor. ”
29 Atunci, Belșațar a poruncit ca Daniel să fie îmbrăcat în purpură și să i se pună un lanț de aur la gât; și s‑a dat de știre că el va avea locul al treilea în împărăție. 30 Dar chiar în noaptea aceea, Belșațar, regele caldeean, a fost omorât, 31 iar Darius Medul , care era în vârstă de șaizeci și doi de ani, a primit împărăția.