Lucrarea lui Pavel între neamuri
1 Iată de ce eu, Pavel, întemnițatul lui Hristos Isus pentru voi, neamurilor… 2 (căci veți fi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi‑a fost dată pentru voi, 3 anume că prin revelație mi‑a fost descoperită această taină, după cum v‑am scris în puține cuvinte. 4 Citindu‑le, puteți vedea cum înțeleg eu taina lui Hristos, 5 care în celelalte generații nu le‑a fost descoperită fiilor oamenilor așa cum le‑a fost revelată în prezent sfinților Lui apostoli și profeți prin Duhul: 6 și anume că neamurile sunt moștenitoare împreună cu noi , parte din același trup și părtașe la aceeași făgăduință în Hristos Isus prin Evanghelie, 7 al cărei slujitor am fost făcut eu după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.
8 Mie , celui mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi‑a fost dat harul acesta: să vestesc neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos 9 și să‑i luminez pe toți cu privire la isprăvnicia tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a creat toate lucrurile, 10 pentru ca înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu să fie cunoscută acum, prin Biserică, de către căpeteniile și stăpânirile din locurile cerești, 11 după planul de veacuri pe care l‑a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. 12 În El avem îndrăzneală și intrare cu încredere, prin credința în El. 13 De aceea, vă rog să nu vă pierdeți cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră.)
Cunoașterea lui Hristos
14 … Iată, așadar, de ce îmi plec genunchii înaintea Tatălui [Domnului nostru Isus Hristos], 15 din care își trage numele orice familie în ceruri și pe pământ, 16 și‑L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, 17 așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca , fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, 18 puteți pricepe împreună cu toți sfinții care sunt lărgimea, lungimea, înălțimea și adâncimea 19 și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care este mai presus de cunoaștere, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
20 Iar a Aceluia care poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, 21 a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin!
Misiunea lui Pavel pentru neamuri
1 De aceea, eu, Pavel, întemniţat de dragul lui Hristos pentru voi, neamurile – 2 cu siguranţă aţi auzit de harul pe care Dumnezeu, în planul Său, mi l-a dat pentru voi, 3 de taina pe care, prin revelaţie, El mi-a făcut-o cunoscută, după cum v-am scris pe scurt mai înainte. 4 De acolo, dacă citiţi, puteţi înţelege cunoaşterea pe care o am despre taina lui Hristos, 5 care în veacurile trecute nu a fost arătată oamenilor aşa cum a fost revelată acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi, în Duhul: 6 prin evanghelie, neamurile au şi ele parte de moştenire, aparţin aceluiaşi trup şi sunt şi ele părtaşe la făgăduinţă, în Hristos Iisus. 7 Eu am devenit slujitorul acestei evanghelii prin harul pe care Dumnezeu mi l-a dat în dar după cum lucrează puterea Sa. 8 Mie, celui mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat acest har de a vesti neamurilor bogăţia de nepătruns a lui Hristos 9 şi de a arăta tuturor care este planul tainei ascunse din veci în Dumnezeu, care pe toate le-a creat, 10 pentru ca înţelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu să fie cunoscută acum, prin Biserică, de stăpânirile şi domniile din ceruri, 11 după hotărârea din veci pe care El a împlinit-o în Hristos Iisus, Domnul nostru. 12 În El avem, încredinţaţi fiind, îndrăzneală şi cale deschisă către Dumnezeu, prin credinţa în El. 13 Pentru aceasta, vă rog, să nu vă pierdeţi curajul din pricina suferinţelor mele pentru voi, fiindcă ele sunt slava voastră.
Cunoaşterea iubirii lui Hristos
14 De aceea, îmi plec genunchii înaintea Tatălui, 15 de la care îşi trage numele orice neam în cer şi pe pământ 16 ca să vă dea darul, după bogăţia slavei Lui, de a fi întăriţi cu putere, prin Duhul Lui, în omul lăuntric, 17 iar Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă, înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, 18 ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lăţimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea 19 şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos care întrece orice cunoaştere, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.
20 Iar lui Dumnezeu, care poate să facă, prin puterea care lucrează în noi, cu mult mai mult decât putem noi cere sau gândi, 21 a Lui să fie slava, în Biserică şi în Hristos Iisus, în toate popoarele care vor fi în veacul veacurilor, amin!