Intrarea lui Isus în Ierusalim
(Marcu 11:1‑11. Luca 19:28‑38. Ioan 12:12‑19)
1 Când s‑au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici 2 și le‑a spus: „Mergeți în satul de dinainte și veți găsi îndată o măgăriță legată și un mânz împreună cu ea; dezlegați‑i și aduceți‑i la Mine! 3 Dacă vă întreabă cineva, să spuneți: «Domnul are nevoie de ei.» Și îi va trimite îndată.” 4 Aceasta s‑a petrecut ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul care zice:
5 Spuneți fiicei Sionului:
„Iată, Regele tău vine la tine,
blând și călare pe un măgar,
pe un măgăruș, mânzul celei de sub jug.”
6 Ucenicii s‑au dus și au făcut după cum le poruncise Isus. 7 Au adus măgărița și măgărușul, și‑au pus hainele peste ei și El S‑a așezat deasupra. 8 Majoritatea oamenilor din mulțime își așterneau hainele pe drum; alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe drum. 9 Mulțimile care mergeau înaintea lui Isus și cele care‑L urmau strigau:
Osana Fiului lui David!
Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!
Osana în înălțimi!”
10 Când a intrat Isus în Ierusalim, toată cetatea a început să freamăte și toți se întrebau: „Cine este acesta?” 11 „Este profetul Isus, din Nazaretul Galileei”, răspundeau mulțimile.
Izgonirea vânzătorilor din Templu
(Marcu 11:15‑19. Luca 19:45‑48. Ioan 2:13‑22)
12 Isus a intrat în Templul [lui Dumnezeu], i‑a scos afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei 13 și le‑a zis: „Este scris:
Casa Mea se va numi o casă de rugăciune.
Dar voi faceți din ea o peșteră de tâlhari .”
14 Au venit la El în Templu niște orbi și șchiopi, iar El i‑a vindecat. 15 Însă preoții de seamă și cărturarii, văzând minunile pe care le făcea, precum și pe copii strigând în Templu și zicând: „Osana Fiului lui David!”, s‑au mâniat 16 și I‑au zis: „Auzi ce zic aceștia?” Isus le‑a răspuns: „Da. Oare n‑ați citit niciodată: Din gura pruncilor și a sugarilor Ți‑ai scos laudă ?” 17 El i‑a lăsat, a ieșit din cetate spre Betania și a înnoptat acolo.
Blestemarea smochinului
(Marcu 11:12‑14Marcu 20‑24)
18 Dimineața , pe când Se întorcea în cetate, I s‑a făcut foame. 19 Văzând un smochin lângă drum, S‑a apropiat de el, dar nu a găsit nimic decât frunze și i‑a zis: „În veac să nu mai dea rod din tine!” Și smochinul s‑a uscat pe loc. 20 Când au văzut lucrul acesta , ucenicii au rămas uimiți și au zis: „Cum de s‑a uscat smochinul pe loc?” 21 Isus le‑a răspuns: „Adevărat vă spun că, dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce am făcut Eu smochinului, ci îi veți zice acestui munte: «Ridică‑te și aruncă‑te în mare!» și se va face. 22 Tot ce veți cere prin rugăciune, cu credință, veți primi.”
Autoritatea lui Isus
(Marcu 11:27‑33. Luca 20:1‑8)
23 Isus a mers în Templu și, pe când îi învăța pe oameni , au venit la El preoții de seamă și bătrânii poporului și I‑au zis : „Cu ce autoritate faci tu aceste lucruri și cine ți‑a dat această autoritate?” 24 Isus le‑a răspuns zicând: „Vă voi întreba și Eu un lucru, iar dacă‑Mi veți răspunde, vă voi spune și Eu cu ce autoritate fac toate acestea: 25 botezul lui Ioan de unde era – din cer sau de la oameni?” Ei însă vorbeau între ei și ziceau: „Dacă spunem: «Din cer», ne va zice: «Atunci de ce n‑ați crezut în el?» 26 Dacă vom spune: «De la oameni», ne temem de mulțime, pentru că toți îl consideră pe Ioan profet.” 27 Așa că I‑au răspuns lui Isus: „Nu știm!” Atunci și El le‑a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
Pilda celor doi fii
28 Ce credeți? Un om avea doi fii. Venind la cel dintâi, i‑a zis: «Fiule, du‑te și lucrează astăzi la vie!» 29 El i‑a răspuns: «Nu vreau», dar mai târziu i‑a părut rău și s‑a dus. 30 A venit și la celălalt și i‑a spus la fel. Acesta a răspuns: «Mă duc , stăpâne», și nu s‑a dus. 31 Care dintre cei doi a făcut voia tatălui?” „Cel dintâi”, au răspuns ei. Iar Isus le‑a zis: „Adevărat vă spun că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. 32 Fiindcă Ioan a venit la voi pe calea dreptății, și nu i‑ați dat crezare, dar vameșii și desfrânatele l‑au crezut. Voi însă, deși ați văzut lucrul acesta , nu v‑ați căit mai târziu ca să‑l credeți.
Pilda lucrătorilor viei
(Marcu 12:1‑12. Luca 20:9‑19)
33 Ascultați o altă pildă! Era odată un gospodar care a sădit o vie, a împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn , apoi a arendat‑o unor lucrători și a plecat în călătorie. 34 Când s‑a apropiat vremea roadelor, Și‑a trimis robii la lucrători, ca să ia roadele. 35 Dar lucrătorii i‑au luat pe robi și pe unul l‑au bătut, pe altul l‑au omorât, iar pe altul l‑au ucis cu pietre. 36 A trimis apoi alți robi, mai mulți decât cei dintâi, dar lucrătorii le‑au făcut la fel. 37 În cele din urmă, l‑a trimis la ei pe fiul său, zicându‑și: «De fiul meu se vor rușina!» 38 Dar lucrătorii, văzându‑l pe fiu, au zis între ei: «Iată‑l pe moștenitor; haideți să‑l omorâm și să punem mâna pe moștenirea lui!» 39 Și prinzându‑l, l‑au scos afară din vie și l‑au omorât. 40 Acum , când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acelora?” 41 Ei I‑au răspuns : „Pe ticăloșii aceia ticălos îi va pierde , iar via o va da altor lucrători, care‑i vor da roadele la vreme.” 42 Isus le‑a zis: „Oare n‑ați citit niciodată în Scripturi:
Piatra pe care au lepădat‑o zidarii,
tocmai ea a ajuns în capul unghiului;
de la Domnul s‑a făcut lucrul acesta
și este minunat în ochii noștri ?
43 De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va aduce roade. 44 Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea îl va spulbera.” 45 Când au auzit pildele Lui, preoții de seamă și fariseii au priceput că despre ei vorbea 46 și căutau să‑L prindă, dar se temeau de mulțimi, pentru că ele Îl considerau profet.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim
1 Când s-au apropiat de Ierusalim şi-au ajuns la Betfaghe, înspre muntele Măslinilor, Iisus a trimis doi ucenici 2 şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră şi în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea. Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine. 3 Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are nevoie de ei. Şi îndată îi va trimite.” 4 Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul care zice:
5 Spuneţi fiicei Sionului:
Iată, regele tău vine la tine,
blând şi călare pe un asin,
pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.
6 Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Iisus. 7 Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei şi El s-a aşezat deasupra. 8 Cei mai mulţi din popor îşi aşterneau hainele pe drum, alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum. 9 Mulţimile care mergeau înaintea lui Iisus şi cele ce veneau în urmă strigau:
Osana Fiul lui David!
Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!
Osana în cele de sus!
10 Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare şi toţi ziceau: „Cine este acesta?” 11 „Este Iisus, Profetul, din Nazaretul Galileii” răspundeau mulţimile. 12 Iisus a intrat în Templu. I-a dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei 13 şi le-a zis: „Este scris: Casa Mea se va numi casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
14 Au venit la El în Templu nişte orbi şi şchiopi şi El i-a vindecat. 15 Dar marii preoţi şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea, şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!” s-au umplut de mânie. 16 Şi I-au zis: „Îi auzi ce zic?” „Da” le-a răspuns Iisus. „Oare n-aţi citit niciodată: Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug? 17 Şi, lăsându-i, a ieşit afară din cetate, s-a îndreptat spre Betania şi a rămas acolo.
Smochinul neroditor
18 Dimineaţa, pe când se întorcea în cetate, I s-a făcut foame. 19 A văzut un smochin lângă drum şi s-a apropiat de el, dar n-a găsit decât frunze şi a zis: „De-acum încolo în veac să nu mai dai rod!” Şi îndată smochinul s-a uscat. 20 Ucenicii, când au văzut lucrul acesta s-au mirat şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?” 21 Iisus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă şi nu v-aţi îndoi, veţi face nu numai ce i s-a făcut smochinului, ci dacă aţi zice muntelui acestuia: Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare, aşa se va întâmpla. 22 Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.”
Autoritatea lui Iisus
23 Iisus s-a dus în Templu; şi, pe când învăţa poporul, au venit la El marii preoţi şi bătrânii poporului şi I-au spus: „Cu ce autoritate faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat dreptul acesta?” 24 Iisus le-a răspuns: „Vă voi pune şi Eu o întrebare şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce drept fac aceste lucruri. 25 Botezul lui Ioan de unde venea, din cer sau de la oameni?” Dar ei au început să discute între ei şi ziceau: „Dacă vom răspunde: Din cer! ne va spune, Atunci de ce nu l-aţi crezut? 26 Iar dacă vom răspunde: De la oameni! ne temem de popor, pentru că toţi îl consideră pe Ioan profet.” 27 Atunci I-au răspuns lui Iisus: „Nu ştim!” Şi El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.
Parabola celor doi fii
28 Ce credeţi? Un om avea doi fii şi s-a dus la primul şi i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea! 29 Nu vreau! i-a răspuns el. Pe urmă, i-a părut rău şi s-a dus. 30 A mers şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: Mă duc, doamne! Dar nu s-a dus. 31 Care dintre cei doi a făcut voia tatălui său?” „Primul”, au răspuns ei. Şi Iisus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. 32 Fiindcă Ioan a venit la voi umblând pe calea dreptăţii şi nu l-aţi crezut, dar vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Şi, cu toate că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit nici măcar mai târziu şi nu l-aţi crezut.
Parabola viticultorilor
33 Ascultaţi încă o parabolă. Era odată un om gospodar care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor viticultori şi a plecat în altă ţară. 34 Când a venit vremea recoltei, i-a trimis pe slujitorii săi la viticultori, ca să ia partea lui din recoltă. 35 Viticultorii au pus mâna pe slujitorii lui, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 36 A mai trimis alţi slujitori, mai mulţi decât prima dată, iar viticultorii i-au primit la fel. 37 La sfârşit, l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: Pe fiul meu îl vor primi cu cinste! 38 Dar viticultorii, când l-au văzut, au zis între ei: Iată-l pe moştenitor! Haideţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui. 39 Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. 40 Acum, când va veni stăpânul viei, ce le va face el viticultorilor?” 41 Ei I-au răspuns: „Pe nemernicii aceia îi va nimici fără milă şi via o va da altor viticultori care-i vor da recolta la vremea cuvenită.” 42 Iisus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că:
Piatra pe care au lepădat-o zidarii
a ajuns să fie pusă în capul unghiului?
Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri.
43 De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu vă va fi luată şi va fi dată unui popor care va aduce roadele cuvenite. 44 Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea îl va spulbera.” 45 După ce au auzit parabolele lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Iisus vorbeşte despre ei 46 şi căutau să-L prindă, dar se temeau de mulţimi pentru că ele Îl credeau profet.