Pilda celor chemați la nuntă
1 Isus le‑a vorbit iarăși în pilde și a zis: 2 „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un rege care i‑a făcut nuntă fiului său. 3 I‑a trimis pe robii lui să‑i cheme pe cei invitați la nuntă, dar ei n‑au vrut să vină. 4 A trimis apoi alți robi și le‑a zis: «Spuneți‑le celor chemați: ‘Iată, ospățul meu este pregătit, taurii și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate și toate sunt gata. Veniți la nuntă!’» 5 Dar ei, fără să le pese, au plecat: unul la ogorul lui, iar altul la negoțul lui. 6 Ceilalți au pus mâna pe robii lui, i‑au batjocorit și i‑au omorât. 7 [Când a auzit aceasta ,] regele s‑a mâniat; a trimis oștile sale, i‑a nimicit pe ucigașii aceia și le‑a pârjolit cetatea. 8 Apoi le‑a zis robilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei chemați n‑au fost vrednici . 9 Mergeți, așadar, la răscrucile drumurilor și chemați‑i la nuntă pe toți aceia pe care‑i veți găsi!» 10 Robii aceia au ieșit pe drumuri, i‑au strâns pe toți aceia pe care i‑au găsit – și răi, și buni – iar camera de nuntă s‑a umplut de oaspeți. 11 Dar când a intrat regele să‑i vadă pe oaspeți, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. 12 «Prietene», i‑a zis el, «cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?» Omul acela a amuțit. 13 Atunci regele le‑a zis slujitorilor: «Legați‑l de mâini și de picioare, [luați‑l] și aruncați‑l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. 14 Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.»”
Birul plătit cezarului
(Marcu 12:13‑17. Luca 20:20‑26)
15 Atunci , fariseii s‑au dus și s‑au sfătuit cum să‑L prindă pe Isus cu vorba. 16 I‑au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii și I‑au zis: „Învățătorule, știm că ești adevărat și că‑i înveți pe oameni calea lui Dumnezeu după adevăr, fără să ții seama de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor. 17 Spune‑ne ce crezi: este îngăduit să‑i dăm bir cezarului sau nu?” 18 Isus, cunoscându‑le răutatea, le‑a răspuns: „De ce Mă ispitiți, fățarnicilor? 19 Arătați‑Mi banul pentru bir!” Și ei I‑au adus un dinar. 20 El i‑a întrebat: „Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?” 21 „Ale cezarului”, I‑au răspuns ei. Atunci El le‑a zis: „Dați‑i dar cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” 22 Când au auzit ei, au rămas uimiți și, lăsându‑L, au plecat.
Despre înviere
(Marcu 12:18‑27. Luca 20:27‑40)
23 În aceeași zi, au venit la Isus saducheii, care zic că nu este înviere, și L‑au întrebat: 24 „Învățătorule, Moise a zis: «Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să se însoare cu soția văduvă și să‑i ridice urmaș fratelui său.» 25 Erau la noi șapte frați. Primul s‑a însurat, apoi a murit și, neavând urmași, i‑a lăsat‑o fratelui său pe soția lui. 26 La fel și al doilea, și al treilea, până la al șaptelea. 27 După ei toți, a murit și femeia. 28 La înviere, soția căruia dintre cei șapte va fi ea? Căci toți au avut‑o de soție .” 29 Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Vă rătăciți pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30 Căci, la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii [lui Dumnezeu] în cer. 31 Cât despre învierea morților, n‑ați citit cele spuse vouă de către Dumnezeu, când zice: 32 Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov ? El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii.” 33 Mulțimile care‑L ascultau erau uimite de învățătura Lui.
Cea mai mare poruncă
(Marcu 12:28‑34. Luca 10:25‑28)
34 Fariseii, auzind Isus le‑a închis gura saducheilor, s‑au adunat laolaltă 35 și unul dintre ei, un învățător al Legii , L‑a întrebat, ca să‑L ispitească: 36 „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” 37 El i‑a răspuns: Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. 38 Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. 39 Iar a doua, asemenea ei, este : Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 40 De aceste două porunci atârnă toată Legea și Profeții.”
Al cui fiu este Hristosul?
(Marcu 12:35‑37. Luca 20:41‑44)
41 Pe când erau fariseii adunați la un loc, Isus i‑a întrebat: 42 „Ce credeți voi despre Mesia ? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I‑au răspuns ei. 43 Și Isus le‑a zis: „Atunci cum se face că David, prin Duhul, Îl numește Domn, când zice:
44 Domnul I‑a zis Domnului meu:
«Șezi la dreapta Mea
până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi
sub picioarele Tale» ?
45 Deci, dacă David Îl numește Domn, cum este fiul lui?” 46 Nimeni n‑a putut să‑I răspundă vreun cuvânt și, din ziua aceea, n‑a mai îndrăznit nimeni să‑I pună alte întrebări.
Parabola invitaţilor la nuntă
1 Iisus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în parabole. Şi a zis: 2 „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un rege care a făcut nuntă fiului său. 3 Şi-a trimis slujitorii să-i cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină. 4 A trimis iarăşi alţi slujitori şi le-a zis: Spuneţi celor poftiţi, Iată că am gătit ospăţul meu; taurii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă! 5 Dar ei, fără să ţină seama, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui. 6 Ceilalţi au pus mâna pe slujitori, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. 7 Când a auzit regele, s-a mâniat. A trimis oştile sale, i-a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. 8 Atunci a zis slujitorilor săi: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost demni de ea. 9 Duceţi-vă deci la răspântiile drumurilor şi chemaţi-i la nuntă pe toţi cei pe care-i veţi găsi. 10 Slujitorii au ieşit la răspântii, i-au strâns pe toţi cei pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi sala ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. 11 Regele a intrat să-şi vadă oaspeţii şi a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. 12 Prietene, i-a zis el, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă? Omul acela a amuţit. 13 Atunci regele le-a zis slujitorilor săi: Legaţi-l de mâini şi de picioare şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. 14 Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”
Controverse şi capcane din partea conducătorilor evrei
15 Atunci fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să-L prindă pe Iisus cu vorba. 16 I-au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi că-i înveţi pe oameni cu-adevărat calea lui Dumnezeu fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu priveşti la faţa oamenilor. 17 Spune-ne deci ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?” 18 Iisus, care le cunoştea viclenia, a răspuns: „De ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? 19 Arătaţi-Mi moneda birului.” Şi ei I-au adus un dinar. 20 El i-a întrebat: „Chipul acesta şi scrierea de sub el, ale cui sunt?” 21 „Ale Cezarului” I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Daţi, atunci, Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” 22 Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat şi au plecat. 23 În aceeaşi zi au venit la Iisus saducheii care zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare: 24 „Învăţătorule, Moise a zis: Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să o ia pe văduva fratelui său şi să-i ridice urmaş. 25 Erau, aşadar, la noi şapte fraţi. Primul s-a însurat şi a murit şi, fiindcă n-avea copii, i-a lăsat fratelui său pe văduva lui. 26 Tot aşa şi al doilea şi al treilea până la al şaptelea. 27 La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. 28 Atunci, la înviere, a cui soţie va fi ea, dintre cei şapte? Fiindcă toţi au avut-o de soţie.” 29 Iisus le-a răspuns: „Vă rătăciţi! Nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30 Căci la înviere nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer. 31 Cât despre învierea morţilor, n-aţi citit oare ce v-a spus Dumnezeu: 32 Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.” 33 Mulţimile care ascultau au rămas uimite de învăţătura lui Iisus. 34 Când au auzit fariseii că Iisus le-a închis gura saducheilor, s-au strâns la un loc. 35 Şi unul dintre ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus următoarea întrebare: 36 „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” 37 Iisus i-a răspuns: „Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta! 38 Aceasta este prima şi cea mai mare poruncă. 39 Iar a doua, asemenea ei, este: Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi. 40 În aceste două porunci sunt cuprinse toată Legea şi Profeţii.”
41 Iisus i-a întrebat pe farisei când erau strânşi la un loc: 42 „Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David” I-au răspuns ei. 43 Şi Iisus le-a zis: „Cum se face atunci că David, inspirat de Duhul Sfânt, Îl numeşte Domn, când zice:
44 Domnul a zis Domnului meu:
Şezi la dreapta Mea,
până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale?
45 Deci, dacă David îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?” 46 Nimeni nu I-a putut răspunde nimic. Şi, din ziua aceea, n-a mai îndrăznit nimeni să-I pună întrebări.