Cei doi martori
1 Apoi mi s‑a dat o trestie asemenea unui toiag și mi s‑a zis: „Scoală‑te și măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei ce se închină acolo! 2 Dar curtea de afară a Templului las‑o afară și n‑o măsura, căci a fost dată neamurilor; și ele vor călca în picioare cetatea sfântă patruzeci și două de luni.
3 Iar celor doi martori ai Mei le voi da să profețească îmbrăcați în sac o mie două sute șaizeci de zile.” 4 Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului. 5 Dacă vrea cineva să le facă rău, din gura lor iese un foc care îi mistuie pe vrăjmașii lor; dacă cineva vrea să le facă rău, trebuie să fie ucis în felul acesta. 6 Ei au puterea să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele când vor profeți, și au putere să prefacă apele în sânge și să lovească pământul cu tot felul de urgii ori de câte ori vor dori.
7 Când își vor isprăvi mărturia, fiara care se ridică din Adânc va face război cu ei, îi va birui și‑i va omorî. 8 Și trupurile lor moarte vor zăcea în piața cetății celei mari, care, în înțeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” și „Egipt”, unde a fost răstignit și Domnul lor. 9 Și , timp de trei zile și jumătate, oameni din orice popor, din orice seminție, de orice limbă și de orice neam vor privi trupurile lor moarte și nu vor da voie ca trupurile lor să fie puse în mormânt. 10 Și locuitorii pământului se vor bucura din pricina lor, se vor veseli și își vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi profeți îi chinuiseră pe locuitorii pământului. 11 Dar, după cele trei zile și jumătate, duh de viață de la Dumnezeu a intrat în ei și s‑au ridicat în picioare și o mare frică i‑a apucat pe cei ce i‑au văzut. 12 Și au auzit din cer un glas puternic, care le zicea: „Suiți‑vă aici!” Și s‑au suit la cer în nor , iar vrăjmașii lor i‑au văzut. 13 În ceasul acela s‑a făcut un mare cutremur și a zecea parte din cetate s‑a prăbușit. Șapte mii de oameni au fost uciși în cutremurul acela , iar ceilalți s‑au îngrozit și au dat slavă Dumnezeului cerului.
14 Al doilea vai a trecut. Iată că al treilea vai vine curând.
A șaptea trâmbiță
15 Al șaptelea înger a sunat din trâmbiță. Și în cer s‑au auzit glasuri puternice, care ziceau:
„Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru
și ale Unsului Său.
Și El va împărăți în vecii vecilor.”
16 Și cei douăzeci și patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, s‑au aruncat cu fețele la pământ , I s‑au închinat lui Dumnezeu 17 și au zis:
„Îți mulțumim, Doamne Dumnezeule atotputernic,
care ești și care erai [și care vii],
fiindcă ai luat puterea Ta cea mare
și ai început să împărățești!
18 Neamurile se mâniaseră,
dar a venit mânia Ta;
a venit vremea să‑i judeci pe cei morți,
să‑i răsplătești pe robii Tăi, profeții,
pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău,
pe cei mici și pe cei mari,
și să‑i prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul.”
19 Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, s‑a deschis și s‑a văzut Chivotul Legământului Său în Templul Său. Și au fost fulgere, glasuri, tunete, cutremur și grindină mare.
Viziunea Templului şi a celor doi martori
1 Şi mi s-a dat o trestie asemenea unui toiag, spunându-mi-se: „Ridică-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu şi altarul şi pe cei care se închină în el. 2 Însă curtea din afară a Templului las-o deoparte şi nu o măsura, fiindcă a fost dată neamurilor şi timp de patruzeci şi două de luni ele vor călca în picioare cetatea cea sfântă. 3 Şi le voi da putere celor doi martori ai mei, iar ei vor profeţi, îmbrăcaţi în sac, timp de o mie două sute şaizeci de zile.” 4 Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea stăpânului pământului. 5 Şi dacă vrea cineva să-i vatăme, va ieşi foc din gura lor şi îi va mistui pe duşmanii lor; aşa trebuie ucis oricine va vrea să îi vatăme. 6 Ei au puterea să închidă cerul ca să nu cadă ploaie în zilele profeţiei lor şi au putere asupra apelor să le schimbe în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de plagă ori de câte ori vor dori. 7 Şi atunci când vor termina mărturia lor, Fiara care se ridică din Abis va face război cu ei şi-i va învinge şi-i va ucide. 8 Şi trupurile lor vor fi în piaţa oraşului celui mare care în înţeles duhovnicesc se numeşte Sodoma şi Egipt, unde şi Domnul lor a fost răstignit. 9 Şi timp de trei zile şi jumătate, oameni din felurite popoare şi triburi şi limbi şi neamuri vor privi trupurile şi nu vor lăsa să fie îngropate. 10 Şi locuitorii pământului se vor bucura de moartea lor şi se vor înveseli şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi profeţi fuseseră un chin pentru locuitorii pământului. 11 Şi după cele trei zile şi jumătate, Duhul vieţii de la Dumnezeu a intrat în ei şi ei s-au ridicat în picioare şi toţi cei care îi priveau au fost cuprinşi de groază. 12 Şi au auzit o voce puternică din cer care le-a spus: „Urcaţi aici!”, iar ei s-au înălţat la cer într-un nor şi duşmanii lor i-au privit. 13 Şi în acel ceas a fost un cutremur mare şi o zecime din oraş a căzut şi au fost ucişi în cutremur şapte mii de oameni, iar restul s-au înspăimântat şi au dat slavă Dumnezeului cerului.
14 Al doilea „vai” a trecut; iată, al treilea „vai” vine îndată.
A şaptea trâmbiţă şi începutul sfârşitului
15 Şi al şaptelea înger a trâmbiţat. Şi s-au auzit glasuri puternice în cer zicând:
Împărăţia lumii a devenit a Domnului nostru
şi a Hristosului Său şi El va domni în vecii vecilor!
16 Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni aşezaţi înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor au căzut cu faţa la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, 17 zicând:
Îţi mulţumim ţie, Doamne Dumnezeule, Atotputernice,
Cel care eşti şi Cel care erai,
pentru că ai luat puterea Ta cea mare
şi ai început să domneşti.
18 Neamurile s-au mâniat,
dar a venit mânia Ta
şi vremea ca cei morţi să fie judecaţi
şi ca să-I răsplăteşti pe robii tăi, pe profeţi,
pe sfinţi şi pe toţi cei ce se tem de Numele Tău,
pe cei mici şi pe cei mari
şi să-I distrugi pe cei ce distrug pământul!
19 Şi s-a deschis templul din cer al lui Dumnezeu şi s-a văzut chivotul legământului său în Templul lui Dumnezeu; şi au fost fulgere şi glasuri şi tunete şi cutremur şi grindină mare.