Visul despre copacul cel mare
1 Nebucadnețar, împăratul tuturor popoarelor, neamurilor și limbilor care locuiesc pe tot pământul: pacea să vi se înmulțească. 2 Mi‐a plăcut să vă arăt semnele și minunile pe care le‐a făcut Dumnezeul Cel Preaînalt față de mine. 3 Cât sunt de mari semnele lui! Și cât de puternice sunt minunile lui! Împărăția lui este o împărăție veșnică și domnia lui din neam în neam. 4 Eu, Nebucadnețar, eram liniștit în casa mea și înfloream în palatul meu. 5 Am văzut un vis care m‐a înfricoșat; și gândurile în patul meu și vedeniile capului meu m‐au tulburat. 6 De aceea am dat o hotărâre să se aducă înaintea mea toți înțelepții Babilonului ca să‐mi facă cunoscut tălmăcirea visului. 7 Atunci au intrat cărturarii, descântătorii, haldeii și fermecătorii și am spus visul înaintea lor, dar nu mi‐au arătat tălmăcirea lui. 8 Dar la urmă a intrat înaintea mea Daniel, al cărui nume este Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și în care este duhul dumnezeilor celor sfinți; și am pus înaintea lui visul zicând : 9 Beltșațare, capul cărturarilor, fiindcă știu că duhul dumnezeilor sfinți este în tine și nicio taină nu‐ți este prea grea, spune‐mi vedeniile visului meu pe care l‐am văzut și tălmăcirea lui. 10 Iată vedeniile capului meu pe patul meu: Priveam și iată un copac în mijlocul pământului și înălțimea lui era mare. 11 Copacul a crescut și s‐a întărit și înălțimea lui ajungea până la ceruri și se vedea până la marginile întregului pământ. 12 Frunzele lui erau frumoase și roadele lui îmbelșugate și în el era mâncare pentru toți; fiarele câmpului găseau umbră sub el și păsările cerurilor locuiau în ramurile lui și toată carnea se hrănea din el. 13 Am văzut în vedeniile capului meu pe patul meu și iată un veghetor și un sfânt s‐a coborât din ceruri. 14 A strigat tare și a zis: Tăiați copacul și smulgeți‐i ramurile, scuturați‐i frunzele și risipiți‐i roadele; să fugă fiarele de sub el și păsările de pe ramurile lui. 15 Dar lăsați tulpina cu rădăcinile ei în pământ cu o legătură de fier și de aramă în iarba verde a câmpului și să fie udat cu roua cerurilor și partea lui să fie cu fiarele în iarba pământului. 16 Inima să i se schimbe din inimă de om și să i se dea o inimă de fiară, și să treacă șapte vremuri peste el. 17 Hotărârea aceasta este din porunca veghetorilor și cererea este prin cuvântul sfinților, ca să cunoască cei vii că Cel Preaînalt domnește asupra împărăției oamenilor și o dă oricui vrea și ridică peste ea pe cel mai de jos din oameni. 18 Acest vis l‐am văzut eu, Nebucadnețar, împăratul; și tu, Beltșațare, spune tălmăcirea lui, căci toți înțelepții împărăției mele nu sunt în stare să‐mi arăte tălmăcirea, dar tu ești în stare, căci duhul dumnezeilor sfinți este în tine. 19 Atunci Daniel, al cărui nume este Beltșațar, s‐a îngrozit un ceas și gândurile lui l‐au tulburat. Împăratul a răspuns și a zis: Beltșațare, să nu te tulbure visul și tălmăcirea lui. Beltșațar a răspuns și a zis: Domnul meu, visul să fie pentru cei ce te urăsc și tălmăcirea lui pentru vrăjmașii tăi. 20 Copacul pe care l‐ai văzut crescând și întărindu‐se, a cărui înălțime ajungea până la ceruri și se vedea peste tot pământul, 21 ale cărui frunze erau frumoase și roadele lui îmbelșugate și în care era hrană pentru toți, sub care locuiau fiarele câmpului și pe ramurile căruia își aveau locuința păsările cerurilor, 22 ești tu , împărate, care ai crescut și te‐ai întărit; căci mărimea ta s‐a înălțat și ajunge până la ceruri și domnia ta până la capătul pământului. 23 Și că împăratul a văzut un veghetor și un sfânt coborându‐se din ceruri și zicând: Tăiați copacul și dărâmați‐l, totuși lăsați‐i tulpina rădăcinilor în pământ, cu legături de fier și de aramă în iarba verde a câmpului și să fie scăldat în roua cerurilor și partea sa să fie cu fiarele câmpului până vor trece peste el șapte vremuri; 24 aceasta este tălmăcirea, o, împărate, și aceasta este hotărârea Celui Preaînalt care vine peste domnul meu împăratul. 25 Te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi cu fiarele câmpului și te vor face să mânânci iarba ca boii și te vor scălda cu roua cerurilor și șapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaște că Cel Preaînalt domnește peste împărăția oamenilor și o dă oricui vrea. 26 Și că s‐a poruncit să se lase tulpina rădăcinelor copacului: împărăția ta îți va rămâne ție după ce vei cunoaște că cerurile domnesc. 27 De aceea, împărate, placă‐ți sfatul meu și rupe‐o cu păcatele tale prin dreptate și cu nelegiuirile tale prin îndurare către cei săraci; poate că aceasta îți va lungi pacea. 28 Toate acestea au venit asupra împăratului Nebucadnețar. 29 După trecere de douăsprezece luni, umbla încoace și încolo pe palatul domnesc al Babilonului. 30 Împăratul a vorbit și a zis: Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l‐am zidit eu pentru casa împărăției prin tăria puterii mele și spre slava împărăției mele? 31 Cuvântul era încă în gura împăratului și a căzut un glas din ceruri zicând : Ți se spune, împărate Nebucadnețar: împărăția s‐a depărtat de la tine. 32 Și te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi cu fiarele câmpului; te vor face să mănânci iarbă ca boii și șapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaște că Cel Preaînalt domnește peste împărăția oamenilor și o dă oricui vrea. 33 Și în același ceas s‐a împlinit cuvântul asupra lui Nebucadnețar: și a fost alungat dintre oameni și a mâncat iarbă cu boii și i s‐a scăldat trupul cu roua cerurilor, până i‐au crescut perii ca penele de vultur și unghiile ca ghiarele păsărilor. 34 Și la sfârșitul zilelor eu, Nebucadnețar, mi‐am ridicat ochii către ceruri și priceperea mea s‐a întors la mine și am binecuvântat pe Cel Preaînalt și am lăudat și am cinstit pe Cel ce trăiește în veac, a cărui domnie este o domnie veșnică și a cărui împărăție este din neam în neam. 35 Și toți locuitorii pământului sunt socotiți ca o nimica și el face toate după voința sa în oștirea cerurilor și între locuitorii pământului; și nimeni nu poate să‐i oprească mâna sau să‐i zică: Ce faci? 36 În vremea aceea cunoștința mea s‐a întors la mine; și spre slava împărăției mele, strălucirea mea și măreția mea s‐au întors la mine și sfetnicii mei și cei mai mari ai mei m‐au căutat și am fost pus în împărăția mea și mi s‐a adus o mărire foarte mare . 37 Și acum eu, Nebucadnețar, laud și înalț și cinstesc pe Împăratul cerurilor ale cărui fapte toate sunt adevăr și ale cărui căi sunt judecată, și el poate coborî pe cei ce umblă în mândrie.
Nebucadnețar visează un copac uriaș
1 Împăratul Nebucadnețar, către oamenii din toate popoarele, neamurile și limbile care locuiesc pe tot pământul : Pacea să vă fie înmulțită!
2 Am găsit cu cale să vă povestesc semnele și minunile pe care le‑a făcut cu mine Dumnezeul cel Preaînalt.
3 Semnele Lui sunt atât de mari
și minunile Lui, atât de puternice!
Împărăția Lui este o împărăție veșnică
și stăpânirea Lui este din neam în neam!
4 Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu. 5 Dar am avut un vis care m‑a înspăimântat. Imaginile din somnul meu și vedeniile din capul meu m‑au umplut de teamă . 6 Am poruncit să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să‑mi dezvăluie tâlcul visului. 7 Îndată au venit vrăjitorii, descântătorii, caldeenii și astrologii. Le‑am spus visul, dar nu mi‑au putut dezvălui tâlcul lui.
8 La urmă de tot, s‑a înfățișat înaintea mea Daniel, care este numit Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el Duhul Dumnezeului sfânt. I‑am spus visul și i‑am zis: 9 „Beltșațare, care ești mai-mare peste vrăjitori, știu că ai în tine Duhul Dumnezeului sfânt și că pentru tine nicio taină nu este grea. Iată visul pe care l‑am văzut; tu spune‑mi tâlcuirea! 10 Iată vedeniile care mi s‑au perindat prin minte pe când dormeam:
Priveam și se făcea că era un copac
în mijlocul pământului, foarte înalt.
11 Copacul crescuse mare și puternic,
vârful lui ajungea până la ceruri
și se vedea de la marginile întregului pământ.
12 Frunzișul îi era frumos, iar rodul, bogat;
și se găsea hrană în el pentru toți.
Fiarele câmpului stăteau la umbra lui,
păsările cerului se cuibăreau în ramurile lui
și orice făptură vie se hrănea din el.
13 Și în vedenia din mintea mea, în somn, se făcea
că un străjer , un sfânt , a coborât din cer.
14 El a strigat cu putere și a vorbit așa:
«Tăiați copacul și rupeți‑i ramurile;
scuturați‑i frunzișul și risipiți‑i rodul;
fugăriți fiarele de sub el
și păsările din ramurile lui!
15 Dar ciotul cu rădăcinile lui lăsați‑l în pământ,
în lanțuri de fier și de aramă, în verdeața câmpului,
ca să fie udat de roua cerului,
și partea lui să fie împreună cu fiarele, în iarba pământului.
16 Inima lui de om se va schimba în inimă de fiară
și vor trece peste el șapte vremuri .
17 Sentința a fost dată în sfatul străjerilor
și hotărârea a fost luată la cererea sfinților ,
ca să știe muritorii
că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor,
că El o dă cui vrea
și‑l înalță în ea pe cel mai de jos dintre oameni!»
18 Acesta a fost visul pe care l‑am visat eu, împăratul Nebucadnețar. Tu, Beltșațar, spune‑mi tâlcuirea, fiindcă toți înțelepții din împărăția mea nu pot să‑mi spună tâlcuirea; tu însă poți, pentru că ai în tine Duhul Dumnezeului sfânt.”
19 Atunci, Daniel, al cărui nume este Beltșațar, a rămas încremenit pentru un timp și tulburat de gândurile lui. Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis: „Beltșațare, să nu te tulbure visul și tâlcuirea!” Și Beltșațar a răspuns astfel:
„Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi; și tâlcuirea lui, pentru dușmanii tăi! 20 Copacul pe care l‑ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic, încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate marginile pământului, 21 al cărui frunziș era atât de frumos, care avea atât de mult rod și hrană pentru toți, sub care stăteau la umbră fiarele câmpului și în ramurile căruia cuibăreau păsările cerului, 22 copacul acesta ești tu , împărate! Tu ai ajuns mare și puternic, ai crescut și te‑ai înălțat până la ceruri, iar stăpânirea ta se întinde până la marginile pământului.
23 Dacă împăratul a văzut un străjer, un sfânt, coborându‑se și zicând: «Tăiați copacul și nimiciți‑l, dar ciotul cu rădăcinile lui lăsați‑l în pământ, în lanțuri de fier și de aramă, în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului, și partea lui să fie împreună cu fiarele câmpului, până vor trece peste el șapte vremuri», 24 aceasta are următoarea tâlcuire, împărate, și este hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul: 25 Te vor izgoni dintre oameni, vei locui împreună cu fiarele câmpului și îți vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El. 26 Porunca de a lăsa ciotul cu rădăcinile pomului înseamnă că împărăția ta îți va fi dată înapoi atunci când vei recunoaște că Cerul este stăpân. 27 De aceea, împărate, placă‑ți sfatul meu: pune capăt păcatelor tale ducând o viață dreaptă și nelegiuirilor tale arătând milă celor obidiți, și poate că ți se va prelungi fericirea!”
28 Toate aceste lucruri s‑au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar. 29 După douăsprezece luni, pe când se plimba pe terasa palatului împărătesc din Babilon, 30 împăratul a zis cu glas tare: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l‑am zidit eu ca reședință împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?” 31 Nu‑și sfârșise încă vorba împăratul, când un glas a răsunat din cer zicând : „Află, împărate Nebucadnețar, că ți s‑a luat împărăția! 32 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El!”
33 Chiar în clipa aceea s‑a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i‑a fost udat de roua cerului, până i‑a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor.
34 După trecerea zilelor sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi‑a venit mintea la loc.
L‑am binecuvântat pe Cel Preaînalt,
L‑am lăudat și L-am slăvit pe Cel ce trăiește veșnic,
a cărui stăpânire este veșnică
și a cărui împărăție dăinuie din neam în neam.
35 Toți locuitorii pământului sunt o nimica toată înaintea Lui;
El face ce vrea cu oștirea cerurilor și cu locuitorii pământului;
nimeni nu poate să‑I dea peste mână
și să‑I zică: „Ce faci?”
36 În vremea aceea mi‑a venit mintea la loc. Slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s‑au dat înapoi. Sfetnicii și mai‑marii mei m‑au căutat din nou, am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut .
37 Acum, eu, Nebucadnețar,
Îl laud, Îl înalț și Îl slăvesc
pe Împăratul cerului;
Toate faptele Lui sunt adevărate
și căile Lui sunt drepte.
Iar pe cei ce pășesc cu semeție
El îi poate smeri!