Învierea lui Isus.
1 Iar în ziua întâi a săptămânii, dis‐de‐dimineață, au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră. 2 Și au găsit piatra prăvălită de la mormânt. 3 Și au intrat și n‐au aflat trupul Domnului Isus. 4 Și a fost așa : pe când ele erau în nedumerire despre aceasta, iată doi bărbați au stat lângă ele în veșminte luminând ca fulgerul. 5 Și pe când ele erau speriate și își plecau fețele la pământ, ei au zis către ele: Pentru ce căutați pe cel viu cu cei morți? 6 Nu este aici, ci s‐a sculat. Aduceți‐vă aminte cum v‐a vorbit pe când era încă în Galileea, 7 zicând că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit și a treia zi să învie. 8 Și ele și‐au adus aminte de vorbele lui.
Petru se duce la mormânt.
9 Și s‐au întors de la mormânt și au vestit toate acestea la cei unsprezece și la toți ceilalți. 10 Și erau Maria Magdalena și Ioana și Maria, mama lui Iacov și altele cu ele, care ziceau acestea către apostoli. 11 Și vorbele acestea s‐au părut înaintea lor ca un basm și nu le‐au crezut. 12 Dar Petru s‐a sculat și a alergat la mormânt și plecându‐se vede fâșiile de pânză singure: și a plecat acasă minunându‐se de ceea ce se făcuse.
Isus se arată la doi ucenici.
13 Și iată doi dintre ei se duceau în aceeași zi la un sat al cărui nume era Emaus, depărtat de Ierusalim de șaizeci de stadii. 14 Și ei vorbeau unul către altul de toate întâmplările acestea. 15 Și a fost așa : pe când vorbeau ei și cercetau împreună, Isus însuși s‐a apropiat și mergea împreună cu ei. 16 Dar ochii lor erau ținuți ca să nu‐l cunoască. 17 Și el a zis către ei: Ce cuvinte sunt acestea pe care le schimbați unul cu altul mergând? Și ei au stat cu fețele amărâte. 18 Și unul din ei, cu numele Cleopa, răspunzând a zis către el: Tu singur stai vremelnic în Ierusalim și nu cunoști cele întâmplate în el în aceste zile? 19 Și el le‐a zis: Care? Iar ei i‐au zis: Cele despre Isus din Nazaret, care a fost bărbat proroc, puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. 20 Și cum mai marii preoților și mai marii noștri l‐au dat la osândă de moarte și l‐au răstignit. 21 Iar noi nădăjduiam că el este cel ce avea să răscumpere pe Israel, dar cu toate acestea astăzi merge pe a treia zi de când s‐au făcut acestea. 22 Ci și unele femei dintr‐ale noastre ne‐au pus în uimire: fiind duse dis‐de‐dimineață la mormânt 23 și negăsind trupul lui, au venit spunând că au văzut și arătare de îngeri care zic că el este viu. 24 Și unii dintre cei ce erau cu noi au plecat la mormânt și au găsit astfel cum au spus și femeile, iar pe el nu l‐au văzut. 25 Și el a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima să credeți în cele ce au vorbit prorocii! 26 Oare nu trebuia ca Hristosul să sufere acestea și să intre în slava sa? 27 Și începând de la Moise și de la toți prorocii, le‐a tâlcuit prin toate scripturile cele despre el. 28 Și s‐au apropiat de satul unde mergeau și el s‐a făcut că merge mai departe. 29 Iar ei au stăruit de el zicând: Rămâi cu noi pentru că este spre seară și ziua aproape s‐a plecat. Și a intrat ca să rămână cu ei. 30 Și a fost așa : pe când stătea el la masă cu ei, a luat pâinea și a binecuvântat‐o și a frânt și le‐a dat. 31 Și li s‐au deschis ochii și l‐au cunoscut; și el s‐a făcut nevăzut de la ei. 32 Și au zis unul către altul: Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe cale și când ne deschidea scripturile? 33 Și s‐au sculat chiar în acel ceas și s‐au întors la Ierusalim și au aflat adunați laolaltă pe cei unsprezece și pe cei împreună cu ei, 34 zicând: Într‐adevăr Domnul s‐a sculat și s‐a arătat lui Simon . 35 Și ei au istorisit cele de pe cale și cum li se făcuse cunoscut la frângerea pâinii.
Isus se arată celor unsprezece și celorlalți
36 Și pe când vorbeau ei acestea, el însuși a stat în mijlocul lor și le zice: Pace vouă! 37 Iar ei s‐au înspăimântat și s‐au înfricoșat și li se părea că văd un duh . 38 Și el le‐a zis: Pentru ce sunteți tulburați și pentru ce se suie gânduri în inima voastră? 39 Vedeți mâinile mele și picioarele mele că eu însumi sunt; pipăiți‐mă și vedeți; pentru că un duh n‐are carne și oase după cum mă vedeți pe mine că am. 40 Și zicând aceasta le‐a arătat mâinile și picioarele. 41 Iar pe când de bucurie nu credeau încă și se minunau, le‐a zis: Aveți ceva de mâncare aici? 42 Iar ei i‐au dat o bucată de pește fript și dintr‐un fagure de miere. 43 Și a luat‐o înaintea tuturor și a mâncat. 44 Și a zis către ei: Acestea sunt cuvintele mele pe care vi le‐am vorbit când eram încă împreună cu voi că trebuie să fie împlinite toate cele scrise despre mine în legea lui Moise și în proroci și în psalmi. 45 Atunci le‐a deschis mintea să înțeleagă scripturile. 46 Și le‐a zis: Așa este scris că Hristosul să sufere și să învie dintre cei morți a treia zi 47 și să se propovăduiască în numele său pocăință spre iertare de păcate la toate Neamurile , începând de la Ierusalim. 48 Voi sunteți martori ai acestora. 49 Și iată , eu trimit făgăduința Tatălui meu peste voi, dar voi stați în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.
Înălțarea
50 Și i‐a dus afară până spre Betania și și‐a ridicat mâinile și i‐a binecuvântat. 51 Și a fost așa : pe când îi binecuvânta s‐a despărțit de ei și era dus în sus în cer. 52 Și ei i s‐au închinat și s‐au întors la Ierusalim cu mare bucurie. 53 Și erau neîncetat în Templu binecuvântând pe Dumnezeu.
Învierea lui Isus
(Matei 28:1‑10. Marcu 16:1‑8. Ioan 20:1‑10)
1 În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea [și altele împreună cu ele] au venit la mormânt dis‑de‑dimineață și au adus miresmele pe care le pregătiseră. 2 Au găsit piatra de la mormânt rostogolită, 3 au intrat , dar n‑au găsit trupul Domnului Isus. 4 Și pe când erau nedumerite de lucrul acesta, iată că s‑au ivit înaintea lor doi bărbați în haine strălucitoare. 5 Înspăimântate, ele s‑au plecat cu fața la pământ, dar ei le‑au zis: „De ce‑L căutați pe Cel Viu între cei morți? 6 Nu este aici, a înviat. Amintiți‑vă ce v‑a spus pe când era încă în Galileea, 7 când zicea că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși, să fie răstignit și a treia zi să învie!” 8 Atunci, ele și‑au amintit de cuvintele lui Isus .
9 Când s‑au întors de la mormânt, le‑au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece și tuturor celorlalți. 10 Femeile acestea erau: Maria Magdalena, Ioana , Maria lui Iacov și celelalte care erau împreună cu ele. Le spuneau apostolilor toate acestea, 11 însă lor cuvintele femeilor li se păreau aiureli și nu le credeau. 12 Dar Petru s‑a ridicat și a alergat la mormânt, s‑a aplecat și a văzut doar fâșiile de pânză pe jos; apoi a plecat acasă uimit de cele petrecute.
Isus Se arată pe drumul către Emaus
13 Și iată că, în aceeași zi, doi dintre ucenici mergeau într‑un sat numit Emaus, aflat la o depărtare de șaizeci de stadii de Ierusalim, 14 și vorbeau despre tot ce se petrecuse. 15 Pe când vorbeau ei și discutau, Isus Însuși S‑a apropiat și mergea împreună cu ei, 16 dar ochii lor erau împiedicați să‑L recunoască. 17 El le‑a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?” Și ei s‑au oprit triști. 18 Drept răspuns, unul dintre ei, numit Cleopa, I‑a zis: „Tu ești singurul străin în Ierusalim, de nu știi ce s‑a întâmplat în el zilele acestea?” 19 „Ce?” , i‑a întrebat El. Și ei I‑au răspuns: „Ce s‑a întâmplat cu Isus din Nazaret, care a fost un profet puternic în faptă și cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. 20 Cum preoții de seamă și mai‑marii noștri L‑au dat să fie osândit la moarte și L‑au răstignit. 21 Noi nădăjduiam că El este Cel care îl va izbăvi pe Israel; totuși, este a treia zi de când s‑au petrecut toate acestea. 22 Ba încă niște femei de‑ale noastre ne‑au și tulburat: au mers dis‑de‑dimineață la mormânt, 23 nu I‑au găsit trupul și au venit spunând că ar fi avut o vedenie cu îngeri, care ziceau că El este viu. 24 Unii dintre cei ce erau cu noi au mers la mormânt și au găsit așa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L‑au văzut.” 25 Atunci Isus le‑a zis: „O, nepricepuți și greoi la inimă când e vorba să credeți tot ce au spus profeții! 26 Oare nu trebuia să îndure Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?” 27 Și a început de la Moise și de la toți profeții și le‑a tâlcuit din toate Scripturile cele privitoare la El.
28 Când s‑au apropiat de satul unde mergeau, El S‑a făcut că vrea să meargă mai departe. 29 Dar ei au stăruit, zicând: „Rămâi cu noi, căci se înserează și ziua este pe sfârșite!” Și a intrat să rămână cu ei. 30 Pe când stătea la masă cu ei, a luat pâinea, a rostit binecuvântarea și, după ce a frânt‑o, le‑a dat‑o. 31 Atunci li s‑au deschis ochii și L‑au recunoscut, dar El S‑a făcut nevăzut dinaintea lor. 32 Ei au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deslușea Scripturile?” 33 S‑au ridicat chiar în ceasul acela și s‑au întors la Ierusalim. I‑au găsit pe cei unsprezece și pe cei ce erau cu ei adunați 34 și zicând: „A înviat Domnul cu adevărat și i S‑a arătat lui Simon !” 35 Au povestit și ei cele petrecute pe drum și cum li S‑a făcut cunoscut la frângerea pâinii.
Isus li Se arată ucenicilor
(Matei 28:16‑20. Marcu 16:14‑18. Ioan 20:19‑23. Fapte 1:6‑8)
36 Pe când vorbeau ei astfel, [Isus Însuși] a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!” 37 Speriați și cuprinși de frică, ei credeau că văd un duh . 38 Dar El le‑a zis: „De ce sunteți tulburați și de ce vi se ridică îndoieli în inimă? 39 Priviți‑Mi mâinile și picioarele: Eu sunt; atingeți‑Mă și vedeți: un duh nu are carne și oase, așa cum vedeți că am Eu.” 40 Și după ce a zis aceste vorbe , le‑a arătat mâinile și picioarele Sale . 41 Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, El le‑a zis: „Aveți ceva de mâncare aici?” 42 I‑au dat o bucată de pește fript [și un fagure de miere]. 43 El le‑a luat și a mâncat înaintea lor.
44 Apoi le‑a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le‑am spus pe când încă eram cu voi: trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi.” 45 Atunci le‑a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile. 46 Și le‑a zis: „Așa este scris [și așa trebuia să fie ]: Hristos să pătimească și să învie din morți a treia zi 47 și să fie propovăduite , în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor printre toate neamurile , începând din Ierusalim. 48 Voi sunteți martori ai acestor lucruri . 49 Și, iată , Eu voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu, dar voi rămâneți în cetate până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus!”
Înălțarea lui Isus
(Marcu 16:19‑20. Fapte 1:9‑11)
50 El i‑a dus până aproape de Betania și, ridicându‑Și mâinile, i‑a binecuvântat. 51 Pe când îi binecuvânta, S‑a despărțit de ei și a fost înălțat la cer. 52 După ce I s‑au închinat, s‑au întors în Ierusalim cu mare bucurie 53 și tot timpul erau în Templu, [lăudându‑L și] binecuvântându‑L pe Dumnezeu. [Amin!]