Ținuta femeii în adunări
1 Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos. 2 Vă laud că în toate privințele vă aduceți aminte de mine și că țineți învățăturile întocmai cum vi le-am dat. 3 Dar vreau să știți că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este capul lui Hristos. 4 Orice bărbat care se roagă sau prorocește cu capul acoperit își necinstește Capul său. 5 Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul dezvelit își necinstește capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă . 6 Dacă o femeie nu se învelește, să se și tundă! Iar dacă este rușine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească. 7 Bărbatul nu este dator să-și acopere capul, pentru că el este chipul și slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. 8 În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat, 9 și nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. 10 De aceea, femeia, din pricina îngerilor , trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. 11 Totuși , în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. 12 Căci dacă femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul, prin femeie, și toate sunt de la Dumnezeu. 13 Judecați voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită? 14 Nu vă învață chiar și firea că este rușine pentru un bărbat să poarte părul lung, 15 pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului. 16 Dacă iubește cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei și nici Bisericile lui Dumnezeu.
Despre Cina Domnului
17 Vă dau aceste învățături, dar nu vă laud, pentru că vă adunați laolaltă nu ca să vă faceți mai buni, ci ca să vă faceți mai răi. 18 Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniți la adunare, între voi sunt dezbinări. Și în parte o cred, 19 căci trebuie să fie și partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiți buni. 20 Când vă adunați dar în același loc, nu este cu putință să mâncați Cina Domnului. 21 Fiindcă atunci când stați la masă, fiecare se grăbește să-și ia cina adusă de el înaintea altuia; așa că unul este flămând, iar altul este beat. 22 Ce? N-aveți case pentru ca să mâncați și să beți acolo? Sau disprețuiți Biserica lui Dumnezeu și vreți să faceți de rușine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privința aceasta nu vă laud. 23 Căci am primit de la Domnul ce v-am învățat, și anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. 24 Și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și a zis: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.” 25 Tot astfel, după cină, a luat paharul și a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veți bea din el.” 26 Pentru că, ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului până va veni El. 27 De aceea , oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul și sângele Domnului. 28 Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși și așa să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta. 29 Căci cine mănâncă și bea își mănâncă și bea osânda lui însuși, dacă nu deosebește trupul Domnului. 30 Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi și nu puțini dorm. 31 Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați. 32 Dar când suntem judecați, suntem pedepsiți de Domnul, ca să nu fim osândiți odată cu lumea. 33 Astfel, frații mei, când vă adunați să mâncați, așteptați-vă unii pe alții. 34 Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă , pentru ca să nu vă adunați spre osândă.
Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni.
1 Urmaţi-mă în toate, după cum şi eu Îl urmez pe Hristos.
Atitudinea la închinare
2 Vă laud că vă amintiţi de toate cuvintele mele şi ţineţi învăţăturile pe care vi le-am transmis aşa cum vi le-am dat. 3 Vreau să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos este Dumnezeu. 4 Orice bărbat care se roagă sau profeţeşte cu capul acoperit, îşi necinsteşte capul. 5 Orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul descoperit, îşi necinsteşte capul. Fiindcă este totuna cu a se tunde. 6 Căci dacă o femeie nu îşi acoperă capul, să se şi tundă de tot; iar dacă pentru o femeie este ruşinos să-şi taie părul sau să se tundă, atunci să îşi acopere şi capul. 7 Fiindcă bărbatul nu e dator să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu. Iar femeia este slava bărbatului. 8 Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat 9 şi nu bărbatul a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. 10 De aceea, din pricina îngerilor, femeia este datoare să aibă pe cap semnul stăpânirii. 11 Acum însă, în Domnul, nici femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. 12 Fiindcă aşa cum femeia este din bărbat, la fel şi bărbatul este prin femeie. Şi toate sunt de la Dumnezeu. 13 Judecaţi voi înşivă: se cade ca femeia să se roage cu capul neacoperit? 14 Nu vă învaţă chiar firea lucrurilor că este o necinstire pentru bărbat dacă îşi lasă părul lung 15 şi este o slavă pentru femeie dacă îşi lasă părul lung? Fiindcă părul i-a fost dat ca acoperământ. 16 Deci, dacă îi place cuiva să se certe, noi nu avem un astfel de obicei, nici Bisericile lui Dumnezeu.
Abuzuri la masa Domnului
17 Poruncindu-vă aceasta, nu vă laud, fiindcă vă adunaţi nu spre mai bine, ci spre mai rău. 18 În primul rând aud că atunci când vă adunaţi în Biserică există între voi dezbinări, şi în parte cred. 19 Căci trebuie să fie între voi şi erezii, ca să se arate între voi cei încercaţi. 20 Aşadar, atunci când vă adunaţi în acelaşi loc, nu puteţi mânca cum se cuvine Cina Domnului; 21 fiindcă fiecare se grăbeşte să-şi mănânce mâncarea sa şi astfel unul rămâne flămând, în timp ce altul se îmbată. 22 Nu aveţi case ca să mâncaţi şi să beţi? Sau oare vreţi să vă bateţi joc de Biserica lui Dumnezeu şi să îi faceţi pe cei ce nu au să se ruşineze? Ce să vă mai zic? Să vă laud? Pentru asta nu vă laud.
Instituirea Cinei Domnului
23 Eu am primit de la Domnul ceea ce v-am dat şi vouă; că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine 24 şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi. Faceţi aceasta spre amintirea Mea. 25 La fel, după Cină, a luat şi paharul, zicând: Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu. Aceasta să faceţi, de fiecare dată când veţi bea, spre amintirea Mea. 26 Fiindcă de fiecare dată când veţi mânca această pâine şi veţi bea paharul, voi vestiţi moartea Domnului până când El va veni.
Condiţiile participării la Cina Domnului
27 Astfel, oricine va mânca pâinea sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. 28 Fiecare însă să se judece pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. 29 Fiindcă acela care mănâncă şi bea cu nevrednicie, fără să ţină seama că este trupul Domnului, îşi mănâncă şi îşi bea pedeapsa. 30 Din această pricină sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, iar unii au şi murit. 31 Dacă ne-am judeca noi înşine, nu am mai fi judecaţi. 32 Dar, când suntem judecaţi de Domnul, suntem şi pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea. 33 Astfel, fraţii mei, atunci când vă adunaţi împreună ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. 34 Dacă vreunuia îi este foame, să mănânce acasă, ca în felul acesta să nu vă adunaţi spre pedeapsă. Iar pe celelalte le voi rândui atunci când voi veni.