Pescuirea minunată
1 Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret și Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, 2 Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieșiseră din ele să-și spele mrejele. 3 S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon, și l-a rugat s-o depărteze puțin de la țărm. Apoi, a șezut jos și învăța pe noroade din corabie. 4 Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc și aruncați-vă mrejele pentru pescuire.” 5 Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic, dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” 6 După ce le-au aruncat, au prins o așa de mare mulțime de pești că începeau să li se rupă mrejele. 7 Au făcut semn tovarășilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit și au umplut amândouă corăbiile, așa că au început să se afunde corăbiile. 8 Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus și I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” 9 Fiindcă îl apucase spaima pe el și pe toți cei ce erau cu el din pricina pescuirii pe care o făcuseră. 10 Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarășii lui Simon. Atunci, Isus a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” 11 Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul și au mers după El.
Vindecarea unui lepros
12 Isus era într-una din cetăți. Și iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s-a aruncat cu fața la pământ, L-a rugat și I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.” 13 Isus a întins mâna, S-a atins de el și i-a zis: „Da, voiesc, fii curățit!” Îndată l-a lăsat lepra. 14 Apoi , i-a poruncit să nu spună nimănui. „Ci du-te” , i-a zis El, „de te arată preotului și adu, pentru curățirea ta, ce a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.” 15 Se răspândea tot mai mult vestea despre El, și oamenii se strângeau cu grămada ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor. 16 Iar El Se ducea în locuri pustii și Se ruga.
Vindecarea unui slăbănog
17 Într-una din zile, Isus învăța pe noroade. Niște farisei și învățători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii și Iudeii și din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece. 18 Și iată că niște oameni purtau într-un pat pe un slăbănog și căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui. 19 Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperișul casei și l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. 20 Când le-a văzut credința, Isus a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!” 21 Cărturarii și fariseii au început să cârtească și să zică în ei înșiși: „Cine este acesta de rostește hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” 22 Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul și le-a zis: „Pentru ce cârtiți în inimile voastre? 23 Ce este mai lesne: a zice: ‘Păcatele îți sunt iertate’ sau a zice: ‘Scoală-te și umblă’? 24 Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, ție îți poruncesc” , a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă.” 25 Și numaidecât, slăbănogul s-a sculat în fața lor, a ridicat patul pe care zăcea și s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. 26 Toți au rămas uimiți și slăveau pe Dumnezeu; plini de frică ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”
Chemarea lui Levi
27 După aceea, Isus a ieșit afară și a văzut pe un vameș, numit Levi, șezând la vamă. Și i-a zis: „Vino după Mine!” 28 Vameșul a lăsat totul, s-a sculat și a mers după El. 29 Levi I-a făcut un ospăț mare la el în casă; și o mulțime de vameși și de alți oaspeți ședeau la masă cu ei. 30 Fariseii și cărturarii cârteau și ziceau ucenicilor Lui: „Pentru ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii?” 31 Isus a luat cuvântul și le-a zis: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. 32 N-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.”
Întrebarea despre post
33 Ei I-au zis: „Ucenicii lui Ioan, ca și ai fariseilor, postesc des și fac rugăciuni, pe când ai Tăi mănâncă și beau.” 34 El le-a răspuns: „Oare puteți face pe nuntași să postească în timpul când mirele este cu ei? 35 Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei; atunci vor posti în acele zile.” 36 Le-a spus și o pildă: „Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petic ca să-l pună la o haină veche; altminteri, rupe și haina cea nouă și nici peticul luat de la ea nu se potrivește la cea veche. 37 Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, și burdufurile se prăpădesc; 38 ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi și amândouă se păstrează. 39 Și nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voiește vin nou, căci zice: ‘Este mai bun cel vechi.’”
Primii ucenici
1 Pe când mulţimea se îmbulzea în jurul Lui şi asculta cuvântul lui Dumnezeu, iar El stătea pe malul lacului Ghenezaret, 2 Iisus a văzut două bărci oprite lângă ţărm. Pescarii coborâseră din ele şi îşi spălau mrejele. 3 Urcând într-una din ele, care era a lui Simon, i-a cerut să o îndepărteze puţin de ţărm. Apoi s-a aşezat şi a început să înveţe din barcă mulţimile. 4 După ce a terminat de vorbit i-a spus lui Simon: „Ieşi din nou la apă adâncă şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuit.” 5 Dar Simon I-a răspuns: „Stăpâne, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar la cuvântul Tău voi arunca mrejele.” 6 Şi, făcând aşa, au prins atât de mulţi peşti încât se rupeau mrejele. 7 Le-au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă barcă să vină să-i ajute. Au venit şi au umplut ambele bărci încât erau gata să se scufunde. 8 Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Iisus şi a spus: „Îndepărtează-Te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos”; 9 fiindcă îi cuprinsese spaima pe el şi pe cei care erau cu el din cauza pescuitului pe care îl făcuseră; 10 la fel şi pe Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau tovarăşii lui Simon. Dar Iisus i-a zis lui Simon: „Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni.” 11 Iar ei, ducând corabia la mal, au lăsat totul şi L-au urmat.
Vindecarea unui lepros şi a unui om paralizat
12 Şi pe când era Iisus într-o cetate, iată, a venit un om plin de lepră; acesta, văzându-L pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi L-a rugat: „Doamne, dacă vrei poţi să mă curăţeşti.” 13 Iisus a întins mâna şi l-a atins spunând: „Vreau, curăţeşte-te!” Şi îndată lepra l-a părăsit. 14 El i-a poruncit să nu spună nimănui şi i-a zis: „Du-te şi arată-te preotului şi adu jertfă pentru curăţirea ta, aşa cum a poruncit Moise, ca să fie mărturie înaintea lor.” 15 Şi vestea despre El se răspândea tot mai mult, iar mulţimile veneau să-L asculte şi să se vindece de boli. 16 Dar El se retrăgea în locuri pustii şi se ruga.
17 Într-o zi, pe când Iisus învăţa mulţimile, stăteau acolo şi fariseii, învăţătorii Legii care veniseră din toate satele din Galileea, Iudeea şi din Ierusalim, iar puterea Domnului lucra ca să vindece. 18 Şi iată, nişte oameni, care aduceau pe targă un om paralizat, încercau să-l ducă şi să-l pună în faţa Lui. 19 Dar pentru că n-au găsit pe unde să-l ducă din cauza mulţimii au urcat pe casă şi l-au coborât cu tot cu targă prin acoperiş, până în mijloc, în faţa lui Iisus. 20 Şi văzând credinţa lor, El a spus: „Omule, îţi sunt iertate păcatele.” 21 Fariseii şi cărturarii au început să se întrebe: „Cine este acesta care rosteşte blasfemii? Cine poate ierta păcatele în afară de Dumnezeu?” 22 Dar Iisus, cunoscându-le gândurile, le-a răspuns: „Ce gândiţi în inimile voastre? 23 Ce este mai uşor? Să zici: păcatele îţi sunt iertate! sau să spui: ridică-te şi umblă? 24 Dar, ca să vedeţi că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele” – i-a zis paraliticului: „Îţi spun: ridică-te, ia-ţi patul şi mergi acasă!” 25 Şi îndată paraliticul, ridicându-se în faţa lor, şi-a luat targa pe care zăcuse şi a plecat acasă slăvindu-L pe Dumnezeu. 26 Pe toţi i-a cuprins uimirea, Îl slăveau pe Dumnezeu şi spuneau plini de frică: „Astăzi am văzut lucruri nemaiîntâlnite.”
Chemarea lui Levi
27 După aceea, Iisus a ieşit şi a văzut un vameş, pe nume Levi, stând la vamă şi i-a spus: „Urmează-Mă!” 28 Iar el, lăsând totul, s-a ridicat şi L-a urmat. 29 Levi a făcut un ospăţ mare la el acasă şi erau acolo o mulţime de vameşi şi alţi oameni care luau masa cu ei. 30 Dar fariseii şi cărturarii cârteau, zicând ucenicilor: „De ce mâncaţi şi beţi cu vameşii şi păcătoşii?” 31 Iisus le-a răspuns: „Nu au nevoie de medic cei sănătoşi, ci bolnavii. 32 Nu am venit să-i chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe păcătoşi.”
Despre post
33 Unii I-au zis: „Ucenicii lui Ioan postesc des şi fac rugăciuni, la fel şi ucenicii fariseilor, dar ai Tăi mănâncă şi beau.” 34 Iisus le-a spus: „Oare puteţi pune nuntaşii să postească cât timp mirele este cu ei? 35 Va veni însă o vreme când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti.” 36 Şi le-a mai spus o pildă: „Nimeni nu rupe un petic de la o haină nouă ca să-l pună la una veche, pentru că aşa şi haina nouă se rupe, iar celei vechi nu i se potriveşte peticul de la cea nouă. 37 Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi pentru că vinul nou va sparge burdufurile şi se va vărsa, iar burdufurile se vor strica. 38 Ci vinul nou se pune în burdufuri noi. 39 Nimeni nu vrea vin nou după ce a băut din cel vechi, căci spune: vinul vechi este mai bun.”