Pilda vierilor
1 Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde.
„Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn, apoi a arendat-o unor vieri și a plecat din țară. 2 La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob ca să ia de la ei din roadele viei. 3 Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 A trimis iarăși la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap și l-au batjocorit. 5 A mai trimis un altul, pe care l-au omorât, apoi a trimis mulți alții, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât. 6 Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis și pe el la ei. ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu’, zicea el. 7 Dar vierii aceia au zis între ei: ‘Iată moștenitorul, veniți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră.’ 8 Și au pus mâna pe el, l-au omorât și i-au aruncat trupul afară din vie. 9 Acum ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia și via o va da altora. 10 Oare n-ați citit locul acesta din Scriptură: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; 11 Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri’?” 12 Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Și L-au lăsat și au plecat.
Birul Cezarului
13 Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei și din irodieni ca să-L prindă cu vorba. 14 Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? 15 Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut fățărnicia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban ca să-l văd.” 16 I-au adus un ban, și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. 17 Atunci, Isus le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Și se mirau foarte mult de El.
Despre înviere
18 Saducheii , care zic că nu este înviere, au venit la Isus și I-au pus următoarea întrebare: 19 „Învățătorule, iată ce ne-a scris Moise : ‘Dacă moare fratele cuiva și-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui și să ridice urmaș fratelui său.’ 20 Erau dar șapte frați. Cel dintâi s-a însurat și a murit fără să lase urmaș. 21 Al doilea a luat de nevastă pe văduvă și a murit fără să lase urmaș. Tot așa și al treilea. 22 Și niciunul din cei șapte n-a lăsat urmaș. După ei toți, a murit și femeia. 23 La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de nevastă.” 24 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci după ce vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. 26 În ceea ce privește învierea morților, oare n-ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: ‘Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov’? 27 Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!”
Cea mai mare poruncă
28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” 29 Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă , Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’ 30 și ‘Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi. 31 Iar a doua este următoarea: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 32 Cărturarul I-a zis: „Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El 33 și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul și cu toată puterea și a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele.” 34 Isus a văzut că a răspuns cu pricepere și i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” Și nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.
Al cui fiu este Hristosul?
35 Pe când învăța pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? 36 Însuși David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis:
‘Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.»’
37 Deci chiar David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?” Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
Mustrarea cărturarilor
38 În învățătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi și să le facă lumea plecăciuni prin piețe. 39 Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi și după locurile dintâi la ospețe; 40 casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”
Văduva săracă
41 Isus ședea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulți, care erau bogați, aruncau mult. 42 A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți , care fac un gologan . 43 Atunci, Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie, 44 căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”
Parabola viticultorilor
1 Şi a început să le vorbească în parabole: „Un om a sădit o vie, a înconjurat-o cu gard, a săpat în ea un teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. 2 Când a venit vremea roadelor, a trimis la lucrători un rob, ca să ia de la ei din roadele viei. 3 Dar ei, luându-l pe acel rob, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 El a trimis un alt rob la ei şi aceluia i-au spart capul şi l-au necinstit. 5 A trimis altul apoi. Pe acesta l-au ucis. Apoi pe mulţi alţii, pe unii i-au bătut, pe alţii i-au omorât. 6 Avea şi un fiu iubit. Şi pe acela l-a trimis în cele din urmă la ei, zicând: Le va fi ruşine de fiul meu. 7 Dar lucrătorii s-au vorbit între ei: Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră. 8 Şi, luându-l, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. 9 Deci ce va face stăpânul viei? Va veni şi îi va nimici pe lucrători, iar via o va da altora. 10 N-aţi citit niciodată Scriptura aceasta:
Piatra pe care au nesocotit-o zidarii,
aceasta a ajuns în capul unghiului.
11 De la Domnul a venit lucrul acesta
şi este minunat în ochii noştri ”?
12 Atunci căutau să-L prindă, dar se temeau de popor, fiindcă înţeleseseră că lor le spusese parabola. Şi lăsându-L, au plecat.
Tributul către Cezar
13 Apoi au trimis la El pe unii dintre farisei şi irodieni, ca să-L prindă cu vreun cuvânt. 14 Şi ei au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu priveşti la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Este bine să dăm bir Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm?” 15 Iar El, cunoscându-le ipocrizia, le-a zis: „De ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd.” 16 Când I-au adus, El le-a zis: „Al cui este chipul acesta şi a cui este inscripţia?” Ei au spus: „Ale Cezarului.” 17 Iar Iisus le-a spus: „Daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.” Şi se minunau de El.
Confruntări şi polemici în Ierusalim
18 Au venit apoi la El saducheii, cei care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat: 19 „Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris că dacă moare fratele cuiva şi soţia rămâne fără să aibă copil, fratele lui să o ia de soţie şi să-i ridice un urmaş fratelui său. 20 Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie şi, murind, n-a lăsat urmaş. 21 Atunci a luat-o cel de-al doilea frate. Dar a murit şi el şi nu a lăsat urmaş; la fel şi al treilea. 22 Şi toţi şapte au luat-o, dar n-au lăsat urmaş. În urma tuturor, a murit şi femeia. 23 La înviere, deci când vor învia, a cui dintre aceştia va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie.” 24 Iisus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi din pricina aceasta: pentru că nu cunoaşteţi Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? 25 Pentru că atunci când vor învia din morţi, oamenii nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. 26 Şi despre faptul că morţii vor învia nu aţi citit niciodată în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug şi i-a zis: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? 27 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”
28 Atunci unul dintre cărturarii care îi auzise discutând s-a apropiat şi, văzând că le-a răspuns bine, L-a întrebat: „Care este prima dintre porunci?” 29 Iisus i-a răspuns: „Prima este: Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. 30 şi Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta . 31 A doua este aceasta: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi . Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 32 Atunci cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule, adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El. 33 Şi că a-L iubi pe El din toată inima şi din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.” 34 Atunci Iisus, văzând că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: „Nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu”. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe nimic.
35 Iisus le spunea, învăţând în Templu: „Cum de zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? 36 fiindcă David însuşi a zis în Duhul Sfânt:
Domnul a zis Domnului meu:
Şezi la dreapta Mea,
până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi
aşternut picioarelor Tale.
37 Dacă David însuşi îl numeşte Domn, cum dar îi este el şi fiu?” Şi mulţimea de oameni Îl asculta cu bucurie.
38 Iarăşi le zicea pe când îi învăţa: „Aveţi grijă la cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să-i salute oamenii prin pieţe, 39 să se aşeze pe locurile din frunte în sinagogi şi să stea în capul mesei la ospeţe. 40 Ei secătuiesc casele văduvelor şi se roagă îndelung de ochii lumii. Aceştia vor primi mult mai multă pedeapsă.”
Ofranda văduvei
41 Pe când şedea în preajma cutiei darurilor, a văzut cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mulţi bani. 42 Şi a venit şi o văduvă săracă şi a pus doi bănuţi, adică un codrant. 43 Atunci a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun, că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât au aruncat toţi ceilalţi în cutia darurilor. 44 Pentru că toţi au aruncat din ceea ce le prisosea, dar ea, din ceea ce-i lipsea, a pus acolo toată viaţa ei.”