Sfătuirea împotriva lui Isus
1 După ce a isprăvit Isus toate cuvântările acestea, a zis ucenicilor Săi: 2 „Știți că după două zile vor fi Paștele; și Fiul omului va fi dat ca să fie răstignit!” 3 Atunci , preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii norodului s-au strâns în curtea marelui preot, care se numea Caiafa, 4 și s-au sfătuit împreună cum să prindă pe Isus cu vicleșug și să-L omoare. 5 Dar ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca să nu se facă tulburare în norod.”
Mirul turnat pe capul lui Isus
6 Când era Isus în Betania , în casa lui Simon leprosul, 7 s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; și, pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui. 8 Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, și au zis: „Ce rost are risipa aceasta? 9 Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, și banii să se dea săracilor.” 10 Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceți supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine. 11 Pentru că pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. 12 Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. 13 Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta în toată lumea, se va spune și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”
Vânzarea lui Isus
14 Atunci , unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul , s-a dus la preoții cei mai de seamă 15 și le-a zis: „Ce vreți să-mi dați, și-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginți. 16 Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mâinile lor.
Descoperirea vânzătorului
17 În ziua dintâi a Praznicului Azimilor, ucenicii au venit la Isus și I-au zis: „Unde vrei să-Ți pregătim să mănânci Paștele?” 18 El le-a răspuns: „Duceți-vă în cetate la cutare om și spuneți-i: ‘Învățătorul zice: «Vremea Mea este aproape; voi face Paștele cu ucenicii Mei în casa ta.»’” 19 Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele. 20 Seara , Isus a șezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi. 21 Pe când mâncau, El a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.” 22 Ei s-au întristat foarte mult și au început să-I zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?” 23 Drept răspuns, El le-a zis: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. 24 Negreșit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!” 25 Iuda, vânzătorul, a luat cuvântul și I-a zis: „Nu cumva sunt eu, Învățătorule?” „Da” , i-a răspuns Isus, „tu ești!”
Cina cea de taină
26 Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu.” 27 Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beți toți din el, 28 căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor. 29 Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viței, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu.”
Isus înștiințează pe ucenicii Săi
30 După ce au cântat cântarea, au ieșit în Muntele Măslinilor. 31 Atunci, Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toți veți găsi în Mine o pricină de poticnire, căci este scris: ‘Voi bate Păstorul, și oile turmei vor fi risipite.’ 32 Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.” 33 Petru a luat cuvântul și I-a zis: „Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” 34 „Adevărat îți spun” , i-a zis Isus, „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” 35 Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Și toți ucenicii au spus același lucru.
Ghetsimani
36 Atunci , Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, și a zis ucenicilor: „Ședeți aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.” 37 A luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să Se întristeze și să Se mâhnească foarte tare. 38 Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine.” 39 Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și S-a rugat , zicând: „Tată , dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.” 40 Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind și a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine! 41 Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” 42 S-a depărtat a doua oară și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!” 43 S-a întors iarăși la ucenici și i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. 44 I-a lăsat din nou, S-a depărtat și S-a rugat a treia oară, zicând aceleași cuvinte. 45 Apoi a venit la ucenici și le-a zis: „Dormiți de acum și odihniți-vă!… Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoșilor. 46 Sculați-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”
Prinderea lui Isus
47 Pe când vorbea El încă, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii și cu ciomege, trimiși de preoții cei mai de seamă și de bătrânii norodului. 48 Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta eu, Acela este; să puneți mâna pe El!” 49 Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus și I-a zis: „Plecăciune, Învățătorule!” Și L-a sărutat. 50 Isus i-a zis: „Prietene , ce ai venit să faci, fă!” Atunci, oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus și L-au prins. 51 Și unul din cei ce erau cu Isus a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot și i-a tăiat urechea. 52 Atunci, Isus i-a zis: „Pune-ți sabia la locul ei, căci toți cei ce scot sabia de sabie vor pieri. 53 Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? 54 Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că așa trebuie să se întâmple?” 55 În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: „Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În toate zilele ședeam în mijlocul vostru și învățam norodul în Templu, și n-ați pus mâna pe Mine. 56 Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin proroci.” Atunci , toți ucenicii L-au părăsit și au fugit.
Isus înaintea Sinedriului
57 Cei ce au prins pe Isus L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunați cărturarii și bătrânii. 58 Petru L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot, apoi a intrat înăuntru și a șezut jos cu aprozii, ca să vadă sfârșitul. 59 Preoții cei mai de seamă, bătrânii și tot soborul căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî. 60 Dar n-au găsit niciuna, măcar că s-au înfățișat mulți martori mincinoși. La urmă au venit doi 61 și au spus: „Acesta a zis: ‘Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu și să-l zidesc iarăși în trei zile.’” 62 Marele preot s-a sculat în picioare și I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?” 63 Isus tăcea. Și marele preot a luat cuvântul și I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” 64 „Da” , i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii cerului.” 65 Atunci , marele preot și-a rupt hainele și a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum ați auzit hula Lui. 66 Ce credeți?” Ei au răspuns: „Este vinovat , să fie pedepsit cu moartea.” 67 Atunci , L-au scuipat în față, L-au bătut cu pumnii și L-au pălmuit, 68 zicând: „Hristoase, prorocește-ne cine Te-a lovit!”
Tăgăduirea lui Petru
69 Petru însă ședea afară în curte. O slujnică a venit la el și i-a zis: „Și tu erai cu Isus Galileeanul!” 70 Dar el s-a lepădat înaintea tuturor și i-a zis: „Nu știu ce vrei să zici.” 71 Când a ieșit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică și a zis celor de acolo: „Și acesta era cu Isus din Nazaret.” 72 El s-a lepădat iarăși, cu un jurământ, și a zis: „Nu cunosc pe Omul acesta!” 73 Peste puțin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat și au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că și tu ești unul din oamenii aceia, căci și vorba te dă de gol.” 74 Atunci, el a început să se blesteme și să se jure, zicând: „Nu cunosc pe Omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoșul. 75 Și Petru și-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Și a ieșit afară și a plâns cu amar.
Complotul împotriva lui Iisus şi trădarea lui Iuda
1 După ce a isprăvit Iisus toate cuvântările acestea, a zis ucenicilor Săi: 2 „Ştiţi că după două zile va fi Paştele şi Fiul Omului va fi dat ca să fie răstignit!” 3 Atunci preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii poporului s-au strâns în curtea marelui preot care se numea Caiafa 4 şi s-au sfătuit împreună cum să-L prindă pe Iisus cu vicleşug şi să-L omoare. 5 Dar ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se facă tulburare în popor.” 6 Când era Iisus în Betania, în casa lui Simon leprosul, 7 s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump şi, pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui. 8 Ucenicilor le-a fost necaz când au văzut lucrul acesta şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta? 9 Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump şi banii să se dea săracilor.” 10 Când a auzit Iisus, le-a zis: „De ce necăjiţi femeia? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine. 11 Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. 12 Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. 13 Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” 14 Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la marii preoţi 15 şi le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi şi-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginţi. 16 Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să-L dea pe Iisus în mâinile lor. 17 În prima zi a Sărbătorii Azimelor, ucenicii au venit la Iisus şi I-au zis: „Unde vrei să-Ţi pregătim masa de Paşte?” 18 El le-a răspuns: „Duceţi-vă în cetate la cutare om şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Vremea Mea este aproape, voi sărbători Paştele cu ucenicii Mei în casa ta.” 19 Ucenicii au făcut cum le poruncise Iisus şi au pregătit Paştele.
Aflarea trădătorului
20 Seara, Iisus s-a aşezat la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi. 21 Pe când mâncau, El a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.” 22 Ei s-au întristat foarte mult şi au început să-i zică fiecare pe rând: „Nu cumva sunt eu, Doamne?” 23 El le-a răspuns: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. 24 Fiul Omului se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!” 25 Atunci Iuda, cel care l-a trădat, I-a zis: „Nu cumva sunt eu, Învăţătorule?” Iisus i-a răspuns „Tu ai zis!”
Instituirea Cinei Domnului
26 Pe când mâncau ei, Iisus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.” 27 Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit, le-a dat paharul zicând: „Beţi toţi din el, 28 fiindcă acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor. 29 Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” 30 După ce au cântat au ieşit pe Muntele Măslinilor.
31 Atunci Iisus le-a zis: „În noaptea aceasta, toţi vă veţi poticni din pricina Mea, după cum este scris:
Voi bate Păstorul
şi oile turmei vor fi risipite.
32 Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.” 33 Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Chiar dacă toţi s-ar poticni, eu niciodată nu mă voi poticni.” 34 „Adevărat îţi spun” i-a zis Iisus „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” 35 Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ucenicii spuneau acelaşi lucru.
Iisus pe Muntele Măslinilor
36 Atunci Iisus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.” 37 L-a luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedeu şi a început să se întristeze şi să se mâhnească foarte tare. 38 Iisus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte. Rămâneţi aici şi vegheaţi cu Mine.” 39 Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” 40 Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Cum, nici măcar un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine? 41 Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de zel, dar trupul este neputincios.” 42 S-a depărtat a doua oară şi s-a rugat zicând: „Părintele Meu, dacă paharul acesta nu poate fi îndepărtat de Mine, fără să-l beau, facă-se voia Ta!” 43 S-a întors iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind, pentru că li se îngreunaseră ochii de somn. 44 I-a lăsat din nou, s-a depărtat şi s-a rugat a treia oară zicând aceleaşi cuvinte. 45 Apoi a venit la ucenici şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă! Iată că a venit ceasul ca Fiul Omului să fie dat în mâinile păcătoşilor. 46 Sculaţi-vă, să mergem! Iată, cel care Mă vinde este aproape!”
Arestarea lui Iisus
47 Pe când vorbea El încă, iată că a venit Iuda, unul din cei doisprezece, cu o mulţime mare, cu săbii şi ciomege, trimişi de marii preoţi şi de bătrânii poporului. 48 Iar vânzătorul le dăduse acest semn: „Cel pe care-L voi săruta, Acela este; prindeţi-L!” 49 Îndată, Iuda s-a apropiat de Iisus şi I-a zis: „Bucură-Te, învăţătorule!” Şi L-a sărutat. 50 Iisus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci?” Atunci ei s-au apropiat, au pus mâna pe Iisus şi L-au prins. 51 Şi unul dintre cei ce erau cu Iisus a întins mâna, a scos sabia, l-a lovit pe slujitorul marelui preot şi i-a tăiat urechea. 52 Atunci Iisus i-a zis: „Pune-ţi sabia la loc, fiindcă toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. 53 Crezi că n-aş putea să-L rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune imediat la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? 54 Dar altfel cum se vor împlini Scripturile care zic că aşa trebuie să se întâmple?” 55 În clipa aceea, Iisus a zis mulţimii: „Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi ciomege, ca să Mă prindeţi. În toate zilele stăteam în mijlocul vostru şi învăţam poporul în Templu şi n-aţi pus mâna pe Mine. 56 Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească scrierile profeţilor.” Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.
Iisus înaintea Sinedriului
57 Cei ce L-au prins pe Iisus, L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii. 58 Petru L-a urmat de departe până la curtea marelui preot, apoi a intrat înăuntru şi a şezut jos cu aprozii, ca să vadă cum se va termina. 59 Marii preoţi, bătrânii şi tot Sinedriul căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L poată omorî. 60 Dar n-au găsit nici una, cu toate că s-au înfăţişat mulţi martori mincinoşi. La urmă au venit doi 61 şi au spus: „Acesta a zis: Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu şi să-l zidesc iarăşi în trei zile.” 62 Marele preot s-a sculat în picioare şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?” 63 Iisus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te pun să juri pe Dumnezeu cel Viu dacă Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” 64 „Tu ai spus!” i-a răspuns Iisus. „Ba mai mult vă spun că de acum încolo Îl veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.” 65 Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Blasfemie! Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum aţi auzit blasfemia Lui. 66 Ce credeţi?” Ei au răspuns: „Este vinovat să fie pedepsit cu moartea.” 67 Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit, 68 zicând: „Hristoase, profeţeşte-ne: cine Te-a lovit?”
Petru se leapădă de Iisus
69 Petru şedea afară în curte. Şi a venit la el o slujnică şi i-a zis: „Şi tu erai cu Iisus Galileanul!” 70 Dar el s-a lepădat înaintea tuturor şi i-a zis: „Nu ştiu ce vorbeşti.” 71 Când a ieşit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică şi le-a zis celor de acolo: „Şi acesta era cu Iisus din Nazaret.” 72 El s-a lepădat iarăşi, cu jurământ, şi a zis: „Nu-l cunosc pe omul acesta!” 73 Peste puţin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat şi i-au zis lui Petru: „Nu încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, fiindcă şi vorba te dă de gol.” 74 Atunci el a început să se blesteme şi să se jure zicând: „Nu-l cunosc pe omul acesta!” Şi îndată a cântat cocoşul. 75 Atunci Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Iisus: „Înainte să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi, ieşind afară, a plâns cu amar.