Judecățile în Biserica din Corint
1 Cum! Când vreunul din voi are vreo neînțelegere cu altul, îndrăznește el să se judece cu el la cei nelegiuiți și nu la sfinți? 2 Nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și dacă lumea va fi judecată de voi, sunteți voi nevrednici să judecați lucruri de foarte mică însemnătate? 3 Nu știți că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieții acesteia? 4 Deci , când aveți neînțelegeri pentru lucrurile vieții acesteia, voi puneți judecători pe aceia pe care Biserica nu-i bagă în seamă? 5 Spre rușinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înțelept, care să fie în stare să judece între frate și frate? 6 Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, și încă înaintea necredincioșilor! 7 Chiar faptul că aveți judecăți între voi este un cusur pe care-l aveți. Pentru ce nu suferiți mai bine să fiți nedreptățiți? De ce nu răbdați mai bine paguba? 8 Dar voi singuri sunteți aceia care nedreptățiți și păgubiți, și încă pe frați! 9 Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, 10 nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. 11 Și așa erați unii din voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.
Despre curvie
12 Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. 13 Mâncărurile sunt pentru pântece și pântecele este pentru mâncăruri. Și Dumnezeu va nimici și pe unul, și pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul și Domnul este pentru trup. 14 Și Dumnezeu , care a înviat pe Domnul, ne va învia și pe noi cu puterea Sa. 15 Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos și voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! 16 Nu știți că cine se lipește de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup.” 17 Dar cine se lipește de Domnul este un singur duh cu El. 18 Fugiți de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârșit afară din trup, dar cine curvește păcătuiește împotriva trupului său. 19 Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? 20 Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
Evitarea tribunalelor păgâne
1 Atunci când cineva dintre voi are o plângere împotriva celuilalt, îndrăzneşte să se ducă să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu se duce la cei sfinţi? 2 Oare nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Iar dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi cumva nevrednici să fiţi judecători ai unor lucruri atât de mici? 3 Nu ştiţi că şi pe îngeri îi vom judeca? Şi atunci, de ce nu şi lucrurile vieţii acesteia? 4 Dacă aveţi de judecat ceva din lucrurile vieţii, îi puneţi cumva drept judecători pe cei care nu înseamnă nimic în Biserică? 5 Spre ruşinea voastră o spun. Nu este oare nimeni între voi înţelept ca să poată judeca între fraţii săi? 6 La voi însă se judecă frate cu frate şi, mai mult, înaintea celor necredincioşi! 7 Deja faptul că vă judecaţi unul cu altul este înjositor pentru voi. De ce n-aţi rămâne mai degrabă nedreptăţiţi? De ce n-aţi suferi mai bine pagubă? 8 Dar voi înşivă sunteţi cei care nedreptăţiţi şi păgubiţi pe alţii, mai ales pe fraţi. 9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Şi nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, 10 nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici bârfitorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. 11 Şi unii dintre voi aţi fost aşa. Dar v-aţi spălat, v-aţi sfinţit, aţi fost făcuţi drepţi în Numele Domnului nostru Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.
Trupul este pentru slava lui Dumnezeu
12 „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nu toate sunt de folos. „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nu mă voi lăsa stăpânit de nimic. 13 „Mâncărurile sunt pentru pântece” şi „pântecele pentru mâncăruri”, iar Dumnezeu le va nimici pe amândouă. Trupul, însă, nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul pentru trup; 14 Iar Dumnezeu L-a înviat şi pe Domnul şi ne va învia şi pe noi prin puterea Sa. 15 Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua aşadar mădularele lui Hristos pentru a le face mădulare ale unei desfrânate? Niciodată! 16 Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de o desfrânată este un singur trup cu ea? Căci cei doi, zice Scriptura, vor fi un singur trup. 17 Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un singur duh cu El.
18 Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care îl va face omul este în afară de trup. Cel ce se desfrânează însă păcătuieşte chiar în trupul său. 19 Nu ştiţi că trupul vostru este templu al celui ce este în voi, al Duhului Sfânt, pe care Îl aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri? 20 Şi asta pentru că aţi fost cumpăraţi cu preţ mare. Slăviţi-l, aşadar, pe Dumnezeu în trupul vostru.