1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră, 2 către Timotei , adevăratul meu copil în credință: Har , îndurare și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Hristos Isus, Domnul nostru! 3 După cum te-am rugat, la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes ca să poruncești unora să nu învețe pe alții altă învățătură 4 și să nu se țină de basme și de înșirări de neamuri fără sfârșit, care dau naștere mai mult la certuri de vorbe decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credință, așa fac și acum. 5 Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută. 6 Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s-au apucat de flecării . 7 Ei vor să fie învățători ai Legii și nu știu nici măcar ce spun , nici ce urmăresc. 8 Noi știm că Legea este bună dacă cineva o întrebuințează bine, 9 căci știm că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege și nesupuși, pentru cei nelegiuiți și păcătoși, pentru cei fără evlavie, necurați, pentru ucigătorii de tată și ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, 10 pentru curvari, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoși, pentru cei ce jură strâmb și pentru orice este împotriva învățăturii sănătoase – 11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredințată mie. 12 Mulțumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere și m-a pus în slujba Lui, 13 măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor și batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neștiință , în necredință! 14 Și harul Domnului nostru s-a înmulțit peste măsură de mult împreună cu credința și cu dragostea care este în Hristos Isus. 15 O, adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”, dintre care cel dintâi sunt eu. 16 Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Și arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viața veșnică. 17 A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului , nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin. 18 Porunca pe care ți-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupți lupta cea bună 19 și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii le-au pierdut și au căzut din credință. 20 Din numărul lor sunt Imeneu și Alexandru , pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se învețe să nu hulească .
Salutări
1 Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a lui Hristos Iisus, nădejdea noastră, 2 către Timotei, adevărat fiu în credinţă, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru.
Sfaturi împotriva învăţătorilor falşi
3 După cum te-am îndemnat când am plecat spre Macedonia, rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu răspândească alte învăţături 4 şi să nu dea atenţie miturilor şi genealogiilor care nu se mai sfârşesc. Acestea aduc mai degrabă certuri decât lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu care se înfăptuieşte prin credinţă. 5 Iar ţinta poruncii este dragostea care vine din inimă curată, din conştiinţa bună şi din credinţa sinceră. 6 Unii s-au abătut de la acestea şi au alunecat în vorbire deşartă. 7 Ei vor să fie învăţători ai Legii, fără să înţeleagă însă nici ce spun, nici lucrurile de care vor să îi convingă pe alţii.
8 Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o foloseşte cum se cuvine. 9 Ştim că Legea nu este dată pentru oamenii drepţi, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, necredincioşi şi păcătoşi, fără evlavie şi întinaţi, pentru ucigaşi de tată şi de mamă, pentru asasini, 10 pentru desfrânaţi, homosexuali, pentru negustori de sclavi, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb sau săvârşesc orice alt lucru care se împotriveşte învăţăturii sănătoase, 11 cea după evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, evanghelie care mi-a fost încredinţată.
Mulţumire pentru bunătatea chemării divine
12 Îi mulţumesc Celui ce m-a întărit, Hristos Iisus, Domnul nostru, fiindcă m-a găsit vrednic de încredere şi m-a chemat să-I slujesc. 13 Deşi în trecut huleam, prigoneam şi batjocoream Biserica, El mi-a arătat îndurare, pentru că am făcut acele lucruri din neştiinţă, în lipsa credinţei. 14 Iar harul Domnului nostru s-a revărsat din plin asupra mea, împreună cu credinţa şi dragostea care sunt în Iisus Hristos.
15 Vrednic de crezut şi pe deplin vrednic de primit este cuvântul: „Hristos Iisus a venit în lume să-i mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu. 16 De aceea mi s-a arătat îndurare, ca în mine, cel dintâi dintre păcătoşi, Hristos Iisus să-şi arate pe deplin îndelunga Sa răbdare, ca exemplu pentru cei care vor crede în El şi vor primi viaţa veşnică. 17 Iar Împăratului veacurilor, nemuritorului, nevăzutului, unicului Dumnezeu – cinste şi slavă, în vecii vecilor. Amin!
Responsabilitatea lui Timotei
18 Această poruncă ţi-o încredinţez, Timotei, fiule, potrivit profeţiilor făcute în trecut despre tine, ca prin ele să duci lupta cea bună, 19 având credinţă şi o conştiinţă bună, pe care unii au părăsit-o şi de aceea şi-au pierdut credinţa. 20 Printre ei sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat Satanei, ca să se înveţe să nu mai vorbească împotriva lui Dumnezeu.