Propovăduirea Evangheliei
1 De aceea, fiindcă avem slujba aceasta , după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală. 2 Ca unii care am lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci , prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu. 3 Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, 4 a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. 5 Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voștri, pentru Isus. 6 Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.
Greutățile slujbei
7 Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. 8 Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; 9 prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos , dar nu omorâți. 10 Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru. 11 Căci noi cei vii totdeauna suntem dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 12 Astfel că în noi lucrează moartea , iar în voi, viața. 13 Însă fiindcă avem același duh de credință, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut , de aceea am vorbit!” și noi credem, și de aceea vorbim. 14 Și știm că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia și pe noi împreună cu Isus și ne va face să ne înfățișăm împreună cu voi. 15 Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu.
Pricinile de încredere
16 De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. 17 Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. 18 Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.
Comoara din vasele de lut
1 De aceea, având această slujire pe care am primit-o prin îndurarea Domnului, noi nu ne pierdem curajul. 2 Dimpotrivă, am părăsit lucrurile ascunse şi ruşinoase, şi nici nu umblăm cu şiretenie, nici nu falsificăm cuvântul lui Dumnezeu, ci, arătând adevărul, ne recomandăm pe noi înşine conştiinţei fiecărui om înaintea lui Dumnezeu. 3 Şi dacă evanghelia noastră rămâne sub un văl, ea este ascunsă pentru cei care pier, 4 pentru necredincioşi, cărora dumnezeul lumii acesteia le-a orbit gândurile necredincioase, ca să nu înţeleagă lumina evangheliei slavei lui Hristos, cel care este chipul lui Dumnezeu. 5 Căci noi nu ne vestim pe noi înşine, ci pe Iisus Hristos Domnul, noi fiind slujitorii voştri pentru Iisus. 6 Fiindcă Dumnezeu, cel care a spus: Să strălucească lumina din întuneric , este şi cel care a strălucit în inimile noastre, ca să lumineze cunoaşterea slavei lui Dumnezeu prin chipul lui Iisus Hristos.
7 Purtăm această comoară în vase de lut, ca puterea nemărginită să fie a lui Dumnezeu şi nu de la noi. 8 Suntem încolţiţi din toate părţile, dar nu suntem striviţi; suntem în impas, dar nu disperaţi; 9 suntem persecutaţi, dar nu părăsiţi; 10 purtăm întotdeauna în trupul nostru uciderea lui Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. 11 Căci noi, cei care trăim, suntem mereu daţi la moarte din cauza lui Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru muritor. 12 Aşa încât în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. 13 Noi avem acelaşi duh al credinţei despre care stă scris: Am crezut, de aceea am vorbit . Şi noi credem şi de aceea vorbim, 14 ştiind că Cel care L-a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi împreună cu Iisus şi ne va aşeza împreună cu voi. 15 Şi toate acestea sunt pentru voi, pentru ca, prisosind harul, să se înmulţească prin cât mai mulţi mulţumirile aduse pentru slava lui Dumnezeu.
Viaţa în credinţă
16 De aceea nu ne pierdem curajul, ci dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se nimiceşte, cel lăuntric se înnoieşte din zi în zi. 17 Pentru că încercarea noastră uşoară de acum ne pregăteşte o nespus de mare şi veşnică slavă. 18 Noi nu privim la cele văzute, ci la cele nevăzute, fiindcă cele care se văd sunt trecătoare, iar cele care nu se văd sunt veşnice.