Pavel la Cezareea
1 După cinci zile, a venit marele preot Anania cu unii din bătrâni și cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plângere împotriva lui Pavel. 2 Pavel a fost chemat, și Tertul a început să-l pârască astfel: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare și neamul acesta a căpătat îmbunătățiri sănătoase prin îngrijirile tale. 3 Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulțumirea, în toată vremea și în tot locul. 4 Dar, ca să nu te țin prea mult, te rog să asculți, în bunătatea ta, câteva cuvinte. 5 Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toți iudeii de pe tot pământul, este mai-marele partidei nazarinenilor 6 și a încercat să spurce chiar și Templul. Și am pus mâna pe el. Am vrut să-l judecăm după Legea noastră, 7 dar a venit căpitanul Lisias, l-a smuls din mâinile noastre, cu mare silă, 8 și a poruncit pârâșilor lui să vină înaintea ta. Dacă-l vei cerceta, tu însuți vei putea afla de la el toate lucrurile de care îl pârâm noi.” 9 Iudeii s-au unit la învinuirea aceasta și au spus că așa stau lucrurile.
Apărarea lui Pavel
10 După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă știu că de mulți ani ești judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea. 11 Nu sunt mai mult de douăsprezece zile – te poți încredința de lucrul acesta – de când m-am suit să mă închin la Ierusalim. 12 Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod. 13 Așa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum. 14 Îți mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinților mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege și în Proroci 15 și am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au și ei înșiși, că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți. 16 De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. 17 După o lipsă de mai mulți ani, am venit să aduc milostenii neamului meu și să aduc daruri la Templu. 18 Tocmai atunci niște iudei din Asia m-au găsit curățit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă. 19 Ei înșiși ar trebui să se înfățișeze înaintea ta și să mă pârască, dacă au ceva împotriva mea. 20 Sau să spună aceștia singuri de ce nelegiuire m-au găsit vinovat, când am stat înaintea soborului, 21 afară numai doar de strigătul acesta pe care l-am scos în mijlocul lor: ‘Pentru învierea morților sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră.’” 22 Felix, care știa destul de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: „Am să cercetez pricina voastră când va veni căpitanul Lisias.” 23 Și a poruncit sutașului să păzească pe Pavel, dar să-l lase puțin mai slobod și să nu oprească pe nimeni din ai lui să-i slujească sau să vină la el.
Pavel stă de vorbă cu Felix
24 După câteva zile, a venit Felix cu nevastă-sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel și l-a ascultat despre credința în Hristos Isus. 25 Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare și despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.” 26 Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani, de aceea trimitea și mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el.
Pavel înaintea lui Festus
27 Doi ani au trecut astfel; și în locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Felix a vrut să facă pe placul iudeilor și a lăsat pe Pavel în temniță.
Apărarea lui Pavel înaintea lui Felix, la Cezareea
1 După cinci zile au coborât marele preot Anania şi câţiva bătrâni împreună cu Tertul, un orator; ei s-au înfăţişat la procurator cu plângere împotriva lui Pavel. 2 După ce l-au chemat şi pe el, Tertul a început să-l acuze zicând: „Multă pace a venit peste noi prin tine, prea puternice Felix, şi multe îndreptări s-au adus neamului acestuia prin grija ta 3 şi noi le mărturisim în orice fel şi pretutindeni cu toată recunoştinţa. 4 Dar, ca să nu te obosesc prea mult, ascultă-ne, te rog, pe scurt, în bunăvoinţa ta. 5 Am descoperit că omul acesta este o pacoste şi stârneşte răzvrătiri printre toţi iudeii din Imperiu, fiind cap al ereziei nazarinenilor. 6 A încercat să pângărească şi Templul, dar noi l-am prins 8 şi poţi să-l judeci tu însuţi cu privire la toate acestea, ca să afli de ce îl acuzăm.” 9 Aici toţi iudeii l-au susţinut, spunând că aşa este.
10 Apoi, guvernatorul i-a făcut semn lui Pavel şi el a răspuns: „Ştiu că de mulţi ani eşti judecător peste neamul acesta şi de aceea mă voi apăra cu încredere. 11 Poţi vedea tu însuţi că nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când am urcat la Ierusalim să mă închin 12 şi nu m-au găsit certându-mă cu cineva, nici răzvrătind mulţimea, nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate. 13 Nici nu pot să-ţi dovedească acum lucrurile de care mă acuză. 14 Cât despre Calea pe care ei o numesc erezie, îţi mărturisesc că aşa mă închin eu Dumnezeului părinţilor mei, crezând toate cele scrise în Lege şi în profeţi 15 şi având nădejdea în Dumnezeu, pe care şi ei înşişi o aşteaptă, că va veni învierea celor drepţi şi a celor nedrepţi. 16 Pentru aceasta mă străduiesc şi eu să am întotdeauna conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. 17 După mai mulţi ani, am venit să aduc milostenii poporului meu şi daruri 18 şi aşa m-au găsit nişte iudei din Asia, în Templu, după curăţire, fără mulţime şi fără tulburare, 19 – ei înşişi ar fi trebuit să vină în faţa ta şi să mă acuze, dacă aveau ceva împotriva mea. 20 Şi chiar şi cei de aici să spună ei înşişi ce vină au găsit când am stat în faţa sinedriului, 21 afară de strigătul pe care l-am scos când am zis: Pentru învierea morţilor sunt judecat astăzi înaintea voastră!”
22 Dar Felix i-a amânat, cunoscând destul de multe despre Calea aceasta, şi le-a zis: „Când va coborî şi comandantul Lisias, atunci voi hotărî asupra acuzaţiilor voastre!” 23 I-a poruncit centurionului să-l ţină sub pază pe Pavel, dar să-i dea şi oarecare libertate şi să nu împiedice pe nimeni dintre ai lui să vină şi să-l slujească.
24 După câteva zile, Felix a venit cu Drusila, soţia lui, care era evreică, şi l-a chemat pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Iisus. 25 În timp ce vorbea el despre îndreptăţire, despre înfrânarea poftelor şi despre judecata viitoare, Felix i-a spus cuprins de frică: „Du-te acum şi, când voi mai avea prilej, te voi chema!” 26 În acelaşi timp, el spera că Pavel îi va da bani; de aceea îl chema des să-i vorbească.
27 Au trecut astfel doi ani şi în locul lui Felix a venit Porcius Festus; vrând să le facă o favoare iudeilor, Felix l-a lăsat pe Pavel în lanţuri.