1 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, 2 învățătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică. 3 Și vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu. 4 Căci cei ce au fost luminați odată și au gustat darul ceresc și s-au făcut părtași Duhului Sfânt 5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor , 6 și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. 7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. 8 Dar , dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc. 9 Măcar că vorbim astfel, preaiubiților, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat și ajutorați pe sfinți. 11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o deplină nădejde, 12 așa încât să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele. 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine Însuși 14 și a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta și îți voi înmulți foarte mult sămânța.” 15 Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința. 16 Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezășie care pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17 De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, 19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20 unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
1 De aceea, lăsând deoparte începuturile învăţăturii despre Hristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem iarăşi temelia pocăinţei pentru faptele moarte şi temelia credinţei în Dumnezeu, 2 a învăţăturii despre botezuri şi despre punerea mâinilor sau despre învierea morţilor şi judecata veşnică. 3 Şi aşa vom face, dacă ne va îngădui Dumnezeu. 4 Căci cei care au fost luminaţi mai înainte, care au gustat darul din cer şi au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt, 5 care au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor 6 – şi totuşi au căzut – nu mai pot fi înnoiţi spre pocăinţă, fiindcă ei înşişi Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi Îl dau să fie batjocorit. 7 Căci dacă un ogor, adăpat de ploaia care cade adesea pe el, dă naştere unei plante folositoare agricultorului, el primeşte binecuvântare din partea lui Dumnezeu; 8 dar dacă aduce spini şi mărăcini, este nevrednic şi aproape blestemat, iar sfârşitul său va fi focul.
9 Cu privire la voi însă, preaiubiţilor, chiar dacă vorbim astfel, noi credem lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care o arătaţi în Numele Lui, ca unii care i-aţi slujit pe sfinţi şi încă îi slujiţi. 11 Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate acelaşi zel faţă de împlinirea nădejdii, până la sfârşit, 12 ca să nu deveniţi leneşi, ci să-i urmaţi pe cei care moştenesc făgăduinţele prin credinţă şi îndelungă răbdare.
Făgăduinţele lui Dumnezeu
13 Pentru că Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam şi, de vreme ce nu putea jura pe cineva mai mare, s-a jurat pe Sine, 14 zicând: Te voi binecuvânta pe deplin şi te voi înmulţi nespus de mult . 15 Şi aşa, cu îndelungă răbdare, Avraam a căpătat făgăduinţa. 16 Pentru că oamenii jură pe cineva mai mare şi pentru ei jurământul este o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. 17 La fel şi Dumnezeu, vrând să arate şi mai limpede moştenitorilor făgăduinţei că hotărârea Lui este una de nestrămutat, a întărit-o cu un jurământ, 18 aşa încât, prin două lucruri de neschimbat, pentru că este cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, să avem o încurajare puternică noi, cei care am scăpat, ca să ne ţinem de nădejdea pusă înaintea noastră. 19 Ea ne este o ancoră a sufletului, sigură şi de nezdruncinat, care pătrunde dincolo de perdea , 20 în locul unde Iisus, înainte-mergătorul nostru, a intrat pentru noi, fiind mare preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.