1 Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2 ca slujitor al Locului Preasfânt și al adevăratului cort , care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. 3 Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri și jertfe. De aceea era de trebuință ca și celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus. 4 Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. 5 Ei fac o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama” , i s-a zis, „să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte.” 6 Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune. 7 În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. 8 Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „‘Iată , vin zile’, zice Domnul, ‘când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou, 9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu și nici Mie nu Mi-a păsat de ei’, zice Domnul. 10 ‘Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile’, zice Domnul: ‘Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. 11 Și nu va mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând: «Cunoaște pe Domnul!» Căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. 12 Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor.’” 13 Prin faptul că zice : „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.
Marele preot al noului legământ
1 Cel mai important lucru din cele spuse este că avem un astfel de mare preot, care stă la dreapta tronului măririi, în ceruri, 2 şi slujitor al celor sfinte şi al cortului celui adevărat, care a fost ridicat de Domnul, nu de vreun om. 3 Pentru că orice mare preot este pus să aducă daruri şi jertfe, de aceea trebuia ca şi marele nostru preot să aibă ceva de adus. 4 Dacă ar fi fost pe pământ, nici nu ar fi putut fi preot, pentru că aici erau deja cei ce aduc darurile după Lege. 5 Aceştia slujesc chipului şi umbrei celor cereşti, aşa cum i s-a spus lui Moise când a fost să ridice cortul: Vezi , i s-a zis, să faci totul după modelul care ţi s-a arătat pe munte! 6 Acum, însă, El a dobândit o slujire mai bună, pentru că este mijlocitorul unui legământ mai bun, care se întemeiază pe făgăduinţe mai bune.
7 Dacă legământul dintâi ar fi fost desăvârşit, atunci nu s-ar fi lăsat loc pentru un al doilea legământ. 8 Căci Dumnezeu îi mustră şi le zice:
Iată vin zile, zice Domnul,
când voi încheia un nou legământ
cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda,
9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor
când i-am luat de mână şi i-am scos afară din ţara Egiptului.
Pentru că ei nu au rămas în legământul meu,
nici Eu nu m-am mai îngrijit de ei, zice Domnul.
10 Acesta este legământul
pe care îl voi încheia cu casa lui Israel
după zilele acelea, spune Domnul:
Voi pune legile Mele în cugetul lor
şi le voi scrie în inima lor.
Eu voi fi Dumnezeul lor
şi ei vor fi poporul Meu.
11 Şi nimeni nu-l va mai învăţa pe aproapele său
sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte-L pe Domnul!”
căci toţi Mă vor cunoaşte,
de la cel mai mic
la cel mai mare dintre ei.
12 Pentru că Mă voi purta cu milă faţă de nedreptăţile lor
şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor.
13 Iar când zice nou , legământul dintâi devine vechi; iar ceea ce este vechi şi îmbătrânit este gata să piară.