Înmulțirea pâinilor
1 După aceea , Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei. 2 O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. 3 Isus S-a suit pe munte și ședea acolo cu ucenicii Săi. 4 Paștele, praznicul iudeilor, erau aproape. 5 Isus Și-a ridicat ochii și a văzut că o mare gloată vine spre El. Și a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?” 6 Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că știa ce are de gând să facă. 7 Filip i-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei n-ar ajunge ca fiecare să capete puțintel din ele.” 8 Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: 9 „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești, dar ce sunt acestea la atâția?” 10 Isus a zis: „Spuneți oamenilor să șadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au șezut jos, în număr de aproape cinci mii. 11 Isus a luat pâinile, a mulțumit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos; de asemenea, le-a dat și din pești cât au voit. 12 După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” 13 Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toți. 14 Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este prorocul cel așteptat în lume.” 15 Isus, fiindcă știa că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăși la munte, numai El singur.
Isus umblă pe mare
16 Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării. 17 S-au suit într-o corabie și treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, și Isus tot nu venise la ei. 18 Sufla un vânt puternic și marea era întărâtată. 19 După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de corabie. Și s-au înfricoșat. 20 Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeți!” 21 Voiau deci să-L ia în corabie. Și corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.
Pâinea vieții
22 Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie și că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea. 23 A doua zi, sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulțumise lui Dumnezeu. 24 Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit și ele în corăbiile acestea și s-au dus la Capernaum să caute pe Isus. 25 Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învățătorule, când ai venit aici?” 26 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat. 27 Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică Însuși Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” 28 Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?” 29 Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta : să credeți în Acela pe care L-a trimis El.” 30 „Ce semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem și să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? 31 Părinții noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: ‘Le-a dat să mănânce pâine din cer.’” 32 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, 33 căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă lumii viața.” 34 „Doamne ”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.” 35 Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată. 36 Dar v-am spus că M-ați și văzut și tot nu credeți. 37 Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, 38 căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. 39 Și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. 40 Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” 41 Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care s-a coborât din cer.” 42 Și ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi cunoaștem? Cum dar zice El: ‘Eu M-am coborât din cer’ ?” 43 Isus le-a răspuns: „Nu cârtiți între voi. 44 Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. 45 În proroci este scris: ‘Toți vor fi învățați de Dumnezeu.’ Așa că oricine a ascultat pe Tatăl și a primit învățătura Lui vine la Mine. 46 Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl. 47 Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică. 48 Eu sunt Pâinea vieții. 49 Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. 50 Pâinea care se coboară din cer este de așa fel ca cineva să mănânce din ea și să nu moară. 51 Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; și pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii.” 52 La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei și ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” 53 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă. 54 Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. 55 Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană și sângele Meu este cu adevărat o băutură. 56 Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, și Eu rămân în el. 57 După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine. 58 Astfel este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinții voștri, și totuși au murit; cine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac.” 59 Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când învăța pe oameni în Capernaum.
Unii ucenici Îl părăsesc. Mărturisirea lui Petru
60 Mulți din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” 61 Isus, care știa în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? 62 Dar dacă ați vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?… 63 Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață. 64 Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred și cine era cel ce avea să-L vândă. 65 Și a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” 66 Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El. 67 Atunci, Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?” 68 „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. 69 Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” 70 Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.” 71 Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul, căci el avea să-L vândă; el, unul din cei doisprezece.
Înmulţirea pâinilor
1 După acestea, Iisus a plecat pe ţărmul celălalt al Mării Galileii, care este numită şi Marea Tiberiadei. 2 Îl urma o mulţime mare, fiindcă vedeau semnele pe care le săvârşea cu cei bolnavi. 3 Iisus s-a suit pe munte şi acolo s-a aşezat jos cu ucenicii Lui. 4 Paştele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. 5 Iisus a ridicat ochii şi a văzut că o mare mulţime venea spre El. Şi i-a spus lui Filip: „De unde vom cumpăra pâine să mănânce aceştia?” 6 Dar spunea aceasta ca să-l încerce, căci El ştia ce urma să facă. 7 Filip I-a răspuns: „Pâine de două sute de dinari nu le-ar fi de ajuns ca să primească fiecare măcar câte puţin.” 8 Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a spus: 9 „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce înseamnă acestea pentru atât de mulţi?” 10 Iisus a spus: „Puneţi-i pe oameni să se aşeze.” În acel loc era multă iarbă. Aşadar s-au aşezat; bărbaţii, cam cinci mii la număr. 11 Iisus a luat pâinile şi, după ce a adus mulţumire, le-a împărţit celor aşezaţi şi la fel şi din peşti, cât au voit. 12 După ce s-au săturat, le-a spus ucenicilor: „Adunaţi fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” 13 Au strâns deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărâmituri care rămăseseră de la cei care mâncaseră din cele cinci pâini de orz. 14 Iar oamenii care văzuseră semnul pe care îl făcuse spuneau: „Într-adevăr acesta este profetul care trebuia să vină în lume.” 15 Dar Iisus, ştiind că vor să vină să Îl ia cu de-a sila să Îl facă rege, a plecat iar pe munte, singur.
Iisus merge pe apă
16 Când a venit seara, ucenicii Lui au coborât la mare 17 şi, după ce s-au urcat în barcă, mergeau de partea cealaltă a mării, spre Capernaum. Se făcuse deja întuneric şi Iisus nu venise încă la ei. 18 Şi marea era agitată, fiindcă bătea un vânt puternic. 19 Iar după ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Iisus umblând pe mare şi venind aproape de barcă, şi s-au speriat. 20 Dar Iisus le-a spus: „Eu sunt, nu vă temeţi.” 21 Şi, când au vrut să Îl ia în barcă, îndată au şi ajuns la ţărmul spre care se îndreptau.
Iisus, adevărata pâine a vieţii
22 A doua zi, mulţimea, care stătea de partea cealaltă a mării, a văzut că acolo nu era decât o corăbioară şi că Iisus nu se urcase cu ucenicii Lui în barcă, ci doar ucenicii Lui plecaseră. 23 Au venit şi alte bărci din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră pâinea când adusese El mulţumire Domnului. 24 Aşadar când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo şi nici ucenicii Lui, s-au suit în bărci şi au venit la Capernaum, căutându-L pe Iisus. 25 Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au spus: „Rabbi, când ai ajuns aici?” 26 Iisus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun: voi Mă căutaţi nu fiindcă aţi văzut semne, ci fiindcă aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat. 27 Să nu lucraţi pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne pentru viaţa veşnică, pe care v-o va da Fiul Omului, căci Dumnezeu Tatăl L-a pecetluit pe El.” 28 I-au spus aşadar: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” 29 Iisus le-a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în Cel pe care El L-a trimis.” 30 I-au spus deci: „Ce semn faci Tu ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrări săvârşeşti? 31 Părinţii noştri au mâncat mană în deşert, după cum stă scris: Le-a dat să mănânce pâine din cer .” 32 Atunci Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată, 33 căci pâinea lui Dumnezeu este cea care coboară din cer şi dă viaţă lumii.”
34 Aşadar I-au spus: „Doamne, dă-ne întotdeauna această pâine!” 35 Iisus le-a spus: „Eu sunt pâinea vieţii. Cel care vine la Mine nu va flămânzi şi cel care crede în Mine nu va înseta niciodată. 36 Dar v-am spus că M-aţi văzut şi nu credeţi. 37 Toţi cei pe care Mi-i dă Tatăl vor veni la Mine, iar pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară, 38 fiindcă Eu nu am coborât din cer ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. 39 Şi aceasta este voia Celui care M-a trimis, să nu pierd nimic din ce Mi-a dat, ci să-l învii în ziua din urmă. 40 Aceasta este voia Tatălui Meu: oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică, iar Eu îl voi învia în ziua din urmă.”
41 Iudeii murmurau, aşadar, împotriva Lui, fiindcă spusese: „Eu sunt pâinea care a coborât din cer” 42 şi spuneau: „Oare nu este acesta Iisus, fiul lui Iosif, nu-i cunoaştem noi pe tatăl şi pe mama Lui? Cum de spune acum: Am coborât din cer?” 43 Iisus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi! 44 Nimeni nu poate veni la Mine dacă Tatăl care M-a trimis nu îl atrage, iar Eu îl voi învia în ziua din urmă. 45 Stă scris în profeţi: Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Oricine a auzit de la Tatăl şi a învăţat, vine la Mine. 46 Nu că L-a văzut cineva pe Tatăl, în afară de Cel ce este de la Dumnezeu: acesta L-a văzut pe Tatăl. 47 Adevărat, adevărat vă spun, cel ce crede în Mine are viaţă veşnică. 48 Eu sunt Pâinea vieţii. 49 Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu şi au murit. 50 Pâinea care coboară din cer este aceasta: oamenii să mănânce din ea şi să nu moară. 51 Eu sunt pâinea cea vie care am coborât din cer: dacă va mânca cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.”
Iudeii şi unii ucenici cârtesc împotriva lui Iisus
52 Atunci iudeii se certau între ei: „Cum poate acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” 53 Aşa că Iisus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. 54 Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua din urmă. 55 Căci trupul Meu este hrană adevărată, iar sângele Meu este băutură adevărată. 56 Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el. 57 După cum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu, iar Eu trăiesc prin Tatăl, şi cel care se va hrăni cu Mine va trăi prin Mine. 58 Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca aceea pe care au mâncat-o părinţii voştri şi au murit. Cel care mănâncă această pâine va trăi în veci.” 59 Acestea le-a spus în sinagogă pe când învăţa în Capernaum.
60 Mulţi dintre ucenicii Lui care Îl auziseră, au spus: „Cuvântul acesta este greu! Cine e în stare să-l asculte?” 61 Iisus ştia în Sinea sa că ucenicii Lui cârtesc cu privire la aceasta, şi le-a spus: „Vă scandalizează acest lucru? 62 Dar dacă L-aţi vedea pe Fiul Omului urcând unde era mai înainte? 63 Duhul este cel care dă viaţă, trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi sunt viaţă. 64 Dar printre voi sunt unii care nu cred”, căci Iisus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este cel care Îl va trăda. 65 Şi a zis: „De aceea v-am spus că nimeni nu poate veni la Mine dacă nu îi este dat de Tatăl.”
66 De atunci mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El. 67 Aşadar Iisus le-a spus celor doisprezece: „Voi nu vreţi să plecaţi?” 68 Simon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice 69 şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Sfântul lui Dumnezeu.” 70 Iisus i-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Unul dintre voi însă este diavol!” 71 Vorbea despre Iuda al lui Simon Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, care avea să-L trădeze.