Pilda semănătorului
1 Isus a început iarăși să învețe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit și a șezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe țărm lângă mare. 2 Apoi a început să-i învețe multe lucruri în pilde; și , în învățătura pe care le-o dădea, le spunea: 3 „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4 Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc, 6 dar, când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înecat-o și n-a dat rod. 8 O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălța și creștea; și au adus una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.” 9 Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.” 10 Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde. 11 „Vouă” , le-a zis El, „v-a fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, 12 pentru ca , măcar că privesc, să privească și să nu vadă și, măcar că aud, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu și să li se ierte păcatele.” 13 El le-a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci toate celelalte pilde? 14 Semănătorul seamănă Cuvântul. 15 Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar, după ce l-au auzit, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. 16 Tot așa, cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, 17 dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. 18 Alții sunt cei înfățișați prin sămânța căzută între spini; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, 19 dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul și-l fac astfel neroditor. 20 Alții, apoi, sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac rod: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.”
Lumina
21 El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniță sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeșnic? 22 Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va ieși la lumină. 23 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.” 24 El le-a mai zis: „Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura și vi se va da și mai mult. 25 Căci , celui ce are, i se va da; dar, de la cel ce n-are, se va lua și ce are.”
Pilda cu sămânța
26 El a mai zis: „Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; 27 fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. 28 Pământul rodește singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic 29 și, când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul.”
Pilda grăuntelui de muștar
30 El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa? 31 Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ, 32 dar, după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate zarzavaturile și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.” 33 Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă. 34 Nu le vorbea deloc fără pildă, dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.
Potolirea furtunii
35 În aceeași zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.” 36 După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care Se afla și așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte corăbii. 37 S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia. 38 Și El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” 39 El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. 40 Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?” 41 I-a apucat o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?”
Parabola semănătorului
1 Şi iarăşi a început să-i înveţe lângă mare şi s-au adunat la El o mulţime de oameni, încât a trebuit să urce în corabie, ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era aşezată pe pământ, lângă mare. 2 Şi îi învăţa multe prin parabole şi, pe când îi învăţa, le zicea: 3 „Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene. 4 Şi, pe când semăna, o sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. 5 Alta a căzut pe piatră, unde nu a avut pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc, 6 iar când a ieşit soarele, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 Alta a căzut între spini, iar spinii s-au ridicat şi au înăbuşit-o şi nu a mai dat rod. 8 Iar altele au căzut în pământ bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat rod şi una a adus treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.” 9 Şi zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă.”
Scopul parabolelor
10 Când au rămas singuri cu El, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabole. 11 Şi le zicea: „Vouă vi s-a dat taina Împărăţiei lui Dumnezeu, iar pentru cei din afară toate sunt arătate în parabole, 12 ca
privind, să privească şi să nu vadă,
şi auzind, să audă şi să nu le intre în urechi,
ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele. ”
Explicarea parabolei semănătorului
13 Şi le-a zis: „Nu înţelegeţi această parabolă? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Iar seminţele de lângă drum sunt cei în care se seamănă cuvântul, dar numai ce îl aud şi îndată vine Satana şi fură cuvântul semănat în ei. 16 Iar cele semănate pe loc pietros sunt cei care, atunci când aud cuvântul, îl primesc numaidecât cu bucurie, 17 dar pentru că nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici, când se întâmplă vreun necaz sau vine vreo prigoană pentru cuvânt, îndată se poticnesc şi cad. 18 Altele sunt cele semănate între spini: aceştia sunt cei care aud cuvântul, 19 dar grijile veacului şi ademenirea bogăţiei şi celelalte pofte care intră în ei înăbuşă cuvântul şi devine neroditor. 20 Iar cele care sunt semănate pe pământ bun sunt cei care aud cuvântul, îl primesc şi rodesc apoi unul treizeci, unul şaizeci şi unul o sută.”
Parabola candelei
21 Şi le zicea: „Oare făclia este adusă ca să fie aşezată sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeşnic? 22 Căci nu este nimic ascuns, fără să fie arătat, şi nimic tăinuit care nu va ieşi la vedere. 23 Dacă cineva are urechi, să audă ceea ce e de auzit.”
24 Şi le zicea: „Aveţi grijă la ceea ce auziţi! Cu măsura cu care veţi măsura, vi se va măsura şi vouă; şi vi se va şi adăuga. 25 Pentru că celui ce are i se va da, iar celui ce nu are şi ceea ce are i se va lua.”
Parabola seminţei
26 Şi zicea: „Aşa este Împărăţia lui Dumnezeu, ca atunci când un om pune sămânţa în pământ. 27 El se culcă noaptea şi se scoală ziua, zi de zi, iar sămânţa tot încolţeşte şi creşte, fără să ştie el cum. 28 Pământul rodeşte de la sine, mai întâi firul ierbii, apoi spicul, apoi bobul de grâu deplin în spic. 29 Iar când rodul se coace, omul trimite îndată secerătorii, pentru că a venit vremea secerişului.”
Parabola grăuntelui de muştar
30 Şi zicea: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau în ce parabolă o vom înfăţişa? 31 Ea este ca grăuntele de muştar, care atunci când este semănat pe pământ este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32 iar după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri atât de mari, încât la umbra lui se pot adăposti păsările cerului.”
33 Şi prin multe astfel de parabole le grăia cuvântul, după cum puteau ei să-L asculte. 34 Şi nu le vorbea decât în parabole, iar când era singur cu ucenicii Săi, le lămurea totul.
Liniştirea furtunii
35 Şi în acea zi, pe când se lăsa seara, le-a zis: „Să trecem pe malul celălalt.” 36 Şi lăsând mulţimea, L-au luat aşa cum era în corabie şi mai erau şi alte corăbii cu El. 37 Şi s-a pornit furtună mare de vânt, iar valurile veneau peste corabie, aşa încât corabia deja se umpluse. 38 Şi El dormea pe un căpătâi pe partea dinspre cârmă a corăbiei. L-au sculat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39 Iar El, ridicându-se, a certat vântul şi i-a zis mării: „Taci, potoleşte-te!” Şi vântul a încetat şi s-a făcut linişte adâncă. 40 Şi le-a spus: „De ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?” 41 Iar ei s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de frică şi ziceau unii către alţii: „Oare cine este acesta, de Îl ascultă şi vântul şi marea?”