Vindecarea unui îndrăcit
1 Au ajuns pe celălalt țărm al mării, în ținutul gadarenilor. 2 Când a ieșit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieșea din morminte, stăpânit de un duh necurat. 3 Omul acesta își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț. 4 Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mâini, dar rupsese cătușele și sfărâmase obezile, și nimeni nu-l putea domoli. 5 Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipând și tăindu-se cu pietre. 6 Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat 7 și a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu să nu mă chinuiești!” 8 Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși din omul acesta!” 9 „Care-ți este numele?” , l-a întrebat Isus. „Numele meu este Legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulți.” 10 Și Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ținutul acela. 11 Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care pășteau. 12 Și dracii L-au rugat și au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.” 13 Isus le-a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; și turma s-a repezit de pe râpă în mare. Erau aproape două mii și s-au înecat în mare. 14 Porcarii au fugit și au dat de știre în cetate și prin satele vecine. Oamenii au ieșit să vadă ce s-a întâmplat. 15 Au venit la Isus, și iată pe cel ce fusese îndrăcit și avusese legiunea de draci șezând jos îmbrăcat și întreg la minte; și s-au înspăimântat. 16 Cei ce văzuseră cele întâmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit și cu porcii. 17 Atunci au început să roage pe Isus să plece din ținutul lor. 18 Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El. 19 Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi și povestește-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine.” 20 El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Și toți se minunau.
Învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei bolnave de doisprezece ani
21 După ce a trecut Isus iarăși de cealaltă parte cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lângă mare. 22 Atunci a venit unul din fruntașii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntașul s-a aruncat la picioarele Lui 23 și I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetița mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ți pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască.” 24 Isus a plecat împreună cu el. Și după El mergea mult norod și-L îmbulzea. 25 Și era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. 26 Ea suferise mult de la mulți doctori, cheltuise tot ce avea și nu simțise nicio ușurare, ba încă îi era mai rău. 27 A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulțime și s-a atins de haina Lui. 28 Căci își zicea ea: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” 29 Și îndată, a secat izvorul sângelui ei. Și a simțit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală. 30 Isus a cunoscut îndată că o putere ieșise din El și, întorcându-Se spre mulțime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” 31 Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulțimea Te îmbulzește și mai zici: ‘Cine s-a atins de Mine?’ 32 El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. 33 Femeia, înfricoșată și tremurând, căci știa ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui și I-a spus tot adevărul. 34 Dar Isus i-a zis: „Fiică, credința ta te-a mântuit; du-te în pace și fii tămăduită de boala ta.” 35 Pe când vorbea El încă , iată că vin niște oameni de la fruntașul sinagogii, care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învățătorul?” 36 Dar Isus, fără să țină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntașului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” 37 Și n-a îngăduit nimănui să-L însoțească, afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. 38 Au ajuns la casa fruntașului sinagogii. Acolo, Isus a văzut o zarvă și pe unii care plângeau și se tânguiau mult. 39 A intrat înăuntru și le-a zis: „Pentru ce faceți atâta zarvă și pentru ce plângeți? Copila n-a murit, ci doarme .” 40 Ei își băteau joc de El. Atunci , după ce i-a scos afară pe toți, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce-L însoțiseră și a intrat acolo unde zăcea copila. 41 A apucat-o de mână și i-a zis: „Talita cumi” , care, tălmăcit, înseamnă: „Fetițo, scoală-te, îți zic!” 42 Îndată, fetița s-a sculat și a început să umble, căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniți. 43 Isus le-a poruncit cu tărie să nu știe nimeni lucrul acesta și a zis să dea de mâncare fetiței.
Vindecarea unui om demonizat
1 Şi au mers pe ţărmul celălalt al mării, în ţinutul gherasenilor. 2 Iar când a coborât Iisus din corabie, îndată I-a ieşit înainte, din morminte, un om cu duh necurat, 3 care îşi avea locuinţa în morminte şi nu-l putea lega nimeni, nici cu lanţuri, 4 pentru că de multe ori fusese legat cu cătuşe şi lanţuri, dar el rupea lanţurile şi sfărâma cătuşele şi nimeni nu reuşea să îl potolească. 5 Tot timpul, ziua şi noaptea, era în morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. 6 Când L-a văzut de departe pe Iisus, a alergat şi I s-a închinat 7 şi a strigat cu glas puternic: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!” 8 Pentru că Iisus îi zicea: „Ieşi afară din om, duh necurat!” 9 Şi Iisus l-a întrebat: „Care ţi-e numele?” iar el I-a zis: „Legiune este numele meu, pentru că suntem mulţi.” 10 Şi se ruga mult de El, ca să nu îi trimită afară din ţinut.
11 Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păştea. 12 Şi s-au rugat de El zicându-i: „Trimite-ne în porci, să intrăm în ei.” 13 Atunci El le-a dat voie. Şi ieşind duhurile necurate din om, au intrat în porci, iar turma, aproape două mii de capete, s-a aruncat de pe mal în mare şi s-a înecat. 14 Cei ce păşteau porcii au fugit şi au vestit în cetate şi în sate şi toţi au venit să vadă ce s-a întâmplat. 15 Şi au venit la Iisus şi l-au văzut pe cel îndrăcit, cel care avusese o legiune de demoni, aşezat, îmbrăcat şi întreg la minte, şi s-au înfricoşat. 16 Apoi, când cei ce văzuseră le-au povestit ce s-a întâmplat cu îndrăcitul şi despre porci, 17 au început să-L roage să plece din hotarele lor. 18 Iar demonizatul, când Iisus urca în corabie, îl rugă să-l lase să vină şi el să fie cu Iisus. 19 Dar Iisus nu l-a lăsat, ci i-a zis: „Mergi în casa ta, la ai tăi, şi vesteşte-le câte ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.” 20 Şi el s-a dus şi a început să vestească în Decapolis ce a făcut Iisus pentru el şi toţi se minunau.
Vindecarea unei femei şi învierea fiicei lui Iair
21 După ce Iisus a trecut iarăşi în partea cealaltă a ţărmului, s-a adunat o mare mulţime în jurul lui, pe malul mării. 22 Şi cineva cu numele Iair, unul dintre mai marii sinagogii, a venit şi, când L-a văzut, a căzut la picioarele lui 23 şi L-a rugat mult, zicând: „Fiica mea e pe moarte. Vino, dar, să-ţi pui mâinile peste ea ca să scape şi să trăiască.” 24 Şi Iisus a mers cu el.
Mulţimea mare Îl urma şi Îl îmbulzea. 25 Iar o femeie, bolnavă de doisprezece ani de hemoragie, 26 care suferise multe de la doctori şi cheltuise tot ce avea fără să aibă vreun folos, ba chiar ajunsese mai rău, 27 auzind despre Iisus, a venit în mulţime în urma lui şi s-a atins de haina sa, 28 pentru că zicea: „Dacă mă voi atinge fie şi de hainele lui, voi scăpa de boală.” 29 Şi îndată a secat izvorul sângelui ei şi a simţit în trupul ei că s-a vindecat de boală. 30 Iar Iisus, cunoscând numaidecât în Sine puterea care a ieşit din El, s-a întors către mulţime, zicând: „Cine s-a atins de hainele Mele?” 31 Dar ucenicii I-au zis: „Vezi mulţimea care Te îmbulzeşte şi întrebi: Cine s-a atins de Mine?” 32 Iar El se uita de jur împrejur să o vadă pe cea care a făcut aceasta. 33 Atunci femeia, cuprinsă de frică şi tremurând, ştiind ceea ce se petrecuse cu ea, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a spus tot adevărul. 34 Iar El i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace şi fii vindecată de boala ta.”
35 Pe când Iisus vorbea încă, au venit unii de la mai marele sinagogii să-i zică: „Fiica ta a murit. De ce-L mai superi pe Învăţător?” 36 Iisus însă auzind vorbele lor, i-a spus mai marelui sinagogii: „Nu te teme! Crede numai!” 37 Şi nu a lăsat pe nimeni să-L urmeze, afară de Petru, de Iacov şi de Ioan, fratele lui Iacov. 38 Şi au mers la casa mai marelui sinagogii şi au văzut tulburare mare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult. 39 Şi intrând, le-a zis: „De ce vă tânguiţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.” 40 Iar ei râdeau de El. El însă, scoţându-i pe toţi afară, l-a luat de o parte pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce erau cu El şi a intrat în locul în care era copila. 41 Şi apucând copila de mână, i-a zis: „Talitha kumi!” care înseamnă: „Fiică, Îţi zic, scoală-te!” 42 Şi îndată copila s-a ridicat şi a început să meargă, căci era de doisprezece ani. Şi îndată ei s-au minunat foarte mult, cu mare uimire. 43 Şi le-a poruncit straşnic ca nimeni să nu afle acest lucru, apoi le-a zis să-i dea fetiţei să mănânce.