1 El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.”
Schimbarea la față
2 După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la față înaintea lor. 3 Hainele Lui s-au făcut strălucitoare și foarte albe , de o albeață pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da. 4 Ilie li s-a arătat împreună cu Moise și sta de vorbă cu Isus. 5 Petru a luat cuvântul și a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să stăm aici, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” 6 Căci nu știa ce să zică, atât de mare spaimă îi apucase. 7 A venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați!” 8 Îndată, ucenicii s-au uitat împrejur și n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur cu ei. 9 Pe când se coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul omului dintre cei morți. 10 Ei au păstrat în ei lucrul acesta și se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morți. 11 Ucenicii I-au pus următoarea întrebare: „Pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină întâi Ilie?” 12 El le-a răspuns: „Ilie va veni întâi și va așeza din nou toate lucrurile, tot așa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult și să fie defăimat. 13 Dar Eu vă spun că Ilie a și venit și ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.”
Vindecarea unui îndrăcit
14 Când au ajuns la ucenici, au văzut mult norod împrejurul lor și pe cărturari întrebându-se cu ei. 15 De îndată ce a văzut norodul pe Isus, s-a mirat și a alergat la El să I se închine. 16 El i-a întrebat: „Despre ce vă întrebați cu ei?” 17 Și un om din norod I-a răspuns : „Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpânit de un duh mut. 18 Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. Copilul face spumă la gură, scrâșnește din dinți și rămâne țeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, și n-au putut.” 19 „O, neam necredincios!” , le-a zis Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceți-l la Mine.” 20 L-au adus la El. Și, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere, copilul a căzut la pământ și se zvârcolea făcând spumă la gură. 21 Isus a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când îi vine așa?” „Din copilărie”, a răspuns el. 22 „Și, de multe ori, duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar, dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne.” 23 Isus a răspuns: „Tu zici: ‘Dacă poți.’ Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!” 24 Îndată, tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” 25 Când a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat și i-a zis: „Duh mut și surd, îți poruncesc să ieși din copilul acesta și să nu mai intri în el.” 26 Și duhul a ieșit, țipând și scuturându-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau: „A murit!” 27 Dar Isus l-a apucat de mână și l-a ridicat. Și el s-a sculat în picioare. 28 Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” 29 „Acest soi de draci” , le-a zis El, „nu poate ieși decât prin rugăciune și post.”
Isus vestește moartea și învierea Sa
30 Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni că trece. 31 Căci învăța pe ucenicii Săi și zicea: „Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî, și a treia zi după ce-L vor omorî, va învia.” 32 Dar ucenicii nu înțelegeau cuvintele acestea și se temeau să-L întrebe.
Cine este cel mai mare?
33 Apoi au venit la Capernaum. Când era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum?” 34 Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei ca să știe cine este cel mai mare. 35 Atunci, Isus a șezut jos, a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toți și slujitorul tuturor!” 36 Și a luat un copilaș și l-a așezat în mijlocul lor, apoi l-a luat în brațe și le-a zis: 37 „Oricine primește pe unul din acești copilași în Numele Meu Mă primește pe Mine și oricine Mă primește pe Mine nu Mă primește pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
Pricinile de păcătuire
WhatsApp Image 2022-01-23 at 8.49.48 AM(1)
38 Ioan I-a zis: „Învățătorule, noi am văzut pe un om scoțând draci în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu venea după noi.” 39 „Nu-l opriți” , a răspuns Isus, „căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu și să Mă poată grăi de rău îndată după aceea. 40 Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. 41 Și oricine vă va da de băut un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata. 42 Dar , dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară și să fie aruncat în mare. 43 Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, tai-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viață decât să ai două mâini și să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, 44 unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 45 Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop decât să ai două picioare și să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge, 46 unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 47 Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul gheenei, 48 unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 49 Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc și orice jertfă va fi sărată cu sare. 50 Sarea este bună , dar, dacă sarea își pierde puterea de a săra, cu ce îi veți da înapoi puterea aceasta? Să aveți sare în voi înșivă și să trăiți în pace unii cu alții.”
1 Şi le zicea: „Adevărat vă zic, că vor fi unii din cei ce sunt aici de faţă care nu vor gusta moartea până când nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”
Schimbarea la faţă
2 Şi după şase zile Iisus i-a luat deoparte pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi a urcat cu ei pe un munte înalt, unde erau doar ei. Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor, 3 iar hainele Lui s-au făcut strălucitoare, atât de albe, cum nimeni pe pământ nu le poate albi. 4 Şi li s-au arătat Ilie şi Moise, care vorbeau cu Iisus. 5 Atunci Petru a zis către Iisus: „Rabbi, ce bine e să fim aici! Să facem trei corturi, Ţie unul, lui Moise unul şi lui Ilie unul.” 6 Dar nu ştia ce spune, pentru că erau înfricoşaţi de cele întâmplate. 7 Atunci a venit un nor care i-a umbrit şi un glas s-a auzit din nor: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe El să-L ascultaţi!” 8 Iar ei, cum au auzit glasul, au privit împrejur, dar n-au văzut pe nimeni, în afară de Iisus, care era singur cu ei.
9 Pe când coborau de pe munte, Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui ceea ce văzuseră, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morţi. 10 Iar ei au păstrat cuvintele acestea în sinea lor, dar se întrebau unul pe altul: „Ce înseamnă a învia din morţi?” 11 Apoi l-au întrebat: „De ce zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?” 12 Iar El le-a răspuns: „Ilie va veni mai întâi şi va reaşeza toate. Şi oare nu stă scris despre Fiul Omului că trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat? 13 Vă spun însă, că Ilie a şi venit, iar ei i-au făcut ce-au vrut, după cum stă scris despre el.”
Vindecarea unui tânăr posedat de demon
14 Când a venit la ceilalţi ucenici, a văzut o mulţime mare de oameni împrejurul lor şi pe cărturari certându-se cu ei. 15 Şi când L-a văzut mulţimea, îndată au început să se agite şi au alergat cu toţii la El şi l-au întâmpinat. 16 Atunci El i-a întrebat: „Pentru ce vă certaţi?” 17 Unul din mulţime I-a răspuns: „Învăţătorule, l-am adus la Tine pe fiul meu, care are un duh mut 18 şi oriunde îl apucă, îl aruncă la pământ, face spume la gură, scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte şi le-am zis ucenicilor Tăi să scoată acest duh, dar ei n-au putut.” 19 Atunci Iisus a răspuns: „Neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda? Aduceţi-l la Mine.” 20 Şi l-au adus la El. Şi duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a scuturat pe copil, care, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. 21 Atunci l-a întrebat pe tatăl copilului: „De câtă vreme i se întâmplă aşa?” El I-a zis: „Din copilărie. 22 Şi de multe ori l-a aruncat în foc şi în apă ca să-l omoare. Dacă poţi însă, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne!” 23 Iar Iisus i-a spus: „Dacă poţi? Toate sunt cu putinţă celui ce crede.” 24 Şi-ndată tatăl copilului a strigat: „Cred! Ajută necredinţei mele!” 25 Când Iisus a văzut că mulţimea năvălea peste El, a certat duhul necurat, zicându-i: „Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: ieşi şi să nu mai intri în el!” 26 Şi duhul, răcnind şi zguduindu-l cu putere, a ieşit, iar copilul era ca mort, aşa încât mulţi ziceau că a murit. 27 Iisus însă, prinzându-l de mână, l-a ridicat, iar acesta s-a sculat. 28 Şi după ce a intrat în casă, ucenicii L-au întrebat deoparte: „Noi de ce nu l-am putut scoate?” 29 El le-a zis: „Acest soi de demoni nu iese decât cu rugăciune.”
A doua anunţare a morţii şi învierii lui Iisus
30 După ce au ieşit ei de acolo, au trecut prin Galileea şi El nu voia să afle nimeni, 31 căci îi învăţa pe ucenicii Săi şi le zicea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi ei Îl vor omorî, iar după ce îl vor omorî, va învia a treia zi. 32 Dar ei nu înţelegeau aceste vorbe şi se temeau să-L întrebe.
Despre slujire
33 Au ajuns apoi în Capernaum. Şi fiind în casă, El i-a întrebat: „Ce tot vorbeaţi între voi pe drum?” 34 Ei însă tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei cine este mai mare. 35 Atunci, aşezându-se, i-a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, să fie cel din urmă dintre toţi şi să le fie slujitor tuturor.” 36 Şi, luând un copil, l-a pus în mijlocul lor, l-a luat în braţe şi le-a spus: 37 „Dacă cineva va primi pe unul dintre aceşti copii în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte, şi dacă cineva Mă primeşte pe Mine, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis.”
38 Ioan I-a zis: „Învăţătorule, am văzut pe cineva care scotea demoni în Numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu ne urmează.” 39 Iar Iisus a spus: „Nu-l opriţi, pentru că nu este nimeni care, făcând vreo minune în Numele Meu, să Mă poată vorbi de rău îndată după aceea. 40 Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi. 41 Şi oricine vă va da să beţi un pahar de apă în Numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat vă zic, nu îşi va pierde răsplata!”
Despre poticnire
42 Şi dacă cineva va face să se poticnească unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi s-ar arunca în mare. 43 Dacă mâna ta te face să te poticneşti, tai-o; mai bine este să intri în viaţă ciung, decât, având amândouă mâinile, să ajungi în gheenă, în focul cel nestins. 45 Dacă piciorul tău te face să te poticneşti, taie-l; mai bine este să intri în viaţă şchiop, decât, având amândouă picioarele, să te afunzi în gheenă. 47 Dacă ochiul tău te face să te poticneşti, scoate-l; mai bine este să intri cu un singur ochi în Împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să te afunzi în gheenă, 48 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 49 Pentru că totul va fi sărat cu foc . 50 Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege? Să aveţi sare în voi şi să trăiţi în pace unii cu alţii.