Urarea
1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi. 3 Ea privește pe Fiul Său, născut din sămânța lui David, în ce privește trupul, 4 iar în ce privește duhul sfințeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morților, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, 5 prin care am primit harul și apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinței pe toate neamurile, 6 între care sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Hristos. 7 Deci, vouă tuturor, care sunteți preaiubiți ai lui Dumnezeu în Roma, chemați să fiți sfinți: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
Pavel și creștinii din Roma
8 Mai întâi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toți, căci credința voastră este vestită în toată lumea. 9 Dumnezeu , căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele 10 și cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am, în sfârșit, fericirea să vin la voi. 11 Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră 12 sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi, și eu. 13 Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum. 14 Eu sunt dator și grecilor, și barbarilor, și celor învățați, și celor neînvățați. 15 Astfel, în ce mă privește pe mine, am o vie dorință să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma.
Neprihănirea se capătă prin credință
16 Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; 17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.”
Starea de păcat a omenirii
18 Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înădușă adevărul în nelegiuirea lor. 19 Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu . 20 În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți, 21 fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. 22 S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit 23 și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. 24 De aceea , Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor, așa că își necinstesc singuri trupurile, 25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. 26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27 tot astfel, și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor. 28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite . 29 Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sunt șoptitori, 30 bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, 31 fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă. 32 Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.
Salutări
1 Pavel, rob al lui Hristos Iisus, chemat să fiu apostol, ales pentru evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care a făgăduit-o mai dinainte prin profeţii Săi în Sfintele Scripturi, 3 evanghelia despre Fiul Său, care, după trup, s-a născut din sămânţa lui David, 4 şi care, după Duhul sfinţeniei, prin învierea din morţi, a fost rânduit Fiul lui Dumnezeu cu putere, Iisus Hristos, Domnul nostru. 5 Prin El noi am primit har şi apostolat, ca, în Numele Lui, să asculte de credinţă toate neamurile, 6 între care sunteţi şi voi chemaţi să fiţi ai lui Iisus Hristos.
7 Către toţi cei din Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi să fiţi sfinţi: har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos.
Rugăciune şi planuri de vestire a evangheliei în Roma
8 Înainte de toate, îi mulţumesc Dumnezeului meu prin Iisus Hristos pentru voi toţi, deoarece credinţa voastră este vestită în întreaga lume. 9 Şi martor îmi este Dumnezeu, căruia îi slujesc în duhul meu prin evanghelia Fiului Său, că vă pomenesc neîncetat, 10 şi cer întotdeauna în rugăciunile mele ca, prin voia lui Dumnezeu, să reuşesc în cele din urmă să vin la voi. 11 Fiindcă doresc mult să vă văd ca să vă împărtăşesc vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, 12 sau mai degrabă să fim încurajaţi împreună prin credinţa pe care o împărtăşim în comun, voi şi eu. 13 Fraţilor, nu vreau să vă ascund că de multe ori mi-am pus în gând să vin la voi ca să am şi între voi roade, la fel ca între celelalte neamuri, însă am fost împiedicat până acum. 14 Le sunt dator şi grecilor şi barbarilor, şi celor înţelepţi şi celor neînţelepţi, 15 aşa că, în ceea ce mă priveşte, doresc să vă vestesc evanghelia şi vouă, celor din Roma.
16 Căci eu nu mă ruşinez de evanghelie, pentru că ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricui crede, mai întâi a iudeului, dar şi a grecului. 17 Fiindcă în evanghelie se descoperă dreptatea lui Dumnezeu, din credinţă spre credinţă, după cum este scris: cel drept va fi viu prin credinţă.
Degradarea omenirii necredincioase
18 Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei fărădelegi şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul cu nedreptatea. 19 Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este limpede, fiindcă Dumnezeu le-a arătat: 20 puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, deşi nevăzute, se văd încă de la întemeierea lumii, fiind înţelese din lucrările Lui. Aşadar, ei nu se pot dezvinovăţi, 21 pentru că, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, ci au rătăcit în gândurile lor deşarte, iar inima lor necugetată s-a întunecat. 22 Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni 23 şi au schimbat slava lui Dumnezeu cel nepieritor cu chipuri asemenea omului supus putrezirii, păsărilor, dobitoacelor şi târâtoarelor.
24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, după poftele inimii lor, aşa încât şi-au necinstit trupurile între ei, 25 ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci. Amin! 26 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă unor patimi josnice, aşa încât femeile lor au schimbat relaţiile fireşti cu cele împotriva firii. 27 În acelaşi fel şi bărbaţii, părăsind relaţiile fireşti cu femeile, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, săvârşind bărbaţi cu bărbaţi ceea ce este ruşinos, şi au primit în ei înşişi răsplata cuvenită rătăcirii lor. 28 Şi după cum nu au încercat să Îl aibă pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor necugetate, să facă ceea ce nu se cuvine, 29 plini de orice fel de nedreptate, viclenie, lăcomie, răutate, plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelăciune şi obiceiuri rele, bârfitori, 30 calomniatori, vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, batjocoritori, îngâmfaţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31 necugetaţi, fără cuvânt, fără inimă, fără milă. 32 Aceştia, deşi cunosc hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu, anume că cei care săvârşesc asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, nu numai că le săvârşesc ei înşişi, dar îi şi aprobă pe cei care le săvârşesc.