PSALMUL 81
Către mai-marele cântăreților. De cântat pe ghitit. Un psalm al lui Asaf
1 Cântați-I cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră!
Înălțați strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!
2 Cântați o cântare, sunați din tobă,
din harfa cea plăcută și din alăută!
3 Sunați din trâmbiță la luna nouă,
la luna plină, în ziua sărbătorii noastre!
4 Căci aceasta este o lege pentru Israel,
o poruncă a Dumnezeului lui Iacov.
5 El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif,
când a mers împotriva țării Egiptului…
Atunci am auzit un glas pe care nu l-am cunoscut:
6 „I-am descărcat povara de pe umăr
și mâinile lui nu mai țin coșul.
7 Ai strigat în necaz și te-am izbăvit;
ți-am răspuns din locul tainic al tunetului
și te-am încercat la apele Meriba. (Oprire)
8 Ascultă , poporul Meu, și te voi sfătui!
Israele, de M-ai asculta!
9 Niciun dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău
și să nu te închini înaintea dumnezeilor străini!
10 Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,
care te-am scos din țara Egiptului;
deschide-ți gura larg, și ți-o voi umple!
11 Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu,
Israel nu M-a ascultat.
12 Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor
și au urmat sfaturile lor.
13 O ! de M-ar asculta poporul Meu,
de ar umbla Israel în căile Mele!
14 Într-o clipă i-aș înfrunta pe vrăjmașii lor,
Mi-aș întoarce mâna împotriva potrivnicilor lor;
15 cei ce-L urăsc pe Domnul L-ar linguși,
și fericirea lui Israel ar dăinui în veci.
16 L-aș hrăni cu cel mai bun grâu
și l-aș sătura cu miere din stâncă.”