Spicele de grâu și Sabatul
1 Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile și le mâncau. 2 Unii dintre farisei le-au zis: „Pentru ce faceți ce nu este îngăduit să faceți în ziua Sabatului?” 3 Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el și cei ce erau împreună cu el? 4 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele și a dat și celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoții?” 5 Și le zicea: „Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.”
Omul cu mâna uscată
6 În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă și învăța pe norod. Acolo era un om care avea mâna dreaptă uscată. 7 Cărturarii și fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască. 8 Dar El le știa gândurile și a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te și stai în mijloc!” El s-a sculat și a stat în picioare. 9 Și Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viață sau a o pierde?” 10 Atunci, Și-a rotit privirile peste toți și a zis omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă. 11 Ei turbau de mânie și s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.
Alegerea celor doisprezece
12 În zilele acelea, Isus S-a dus în munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. 13 Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi și a ales dintre ei doisprezece pe care i-a numit apostoli, și anume: 14 pe Simon, pe care l-a numit și Petru, pe Andrei, fratele lui, pe Iacov, pe Ioan, pe Filip, pe Bartolomeu, 15 pe Matei, pe Toma, pe Iacov, fiul lui Alfeu, pe Simon, numit Zelotul, 16 pe Iuda, fiul lui Iacov, și pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător.
Felurite vindecări
17 S-a coborât împreună cu ei și S-a oprit într-un podiș, unde se aflau mulți ucenici de-ai Lui și o mare mulțime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe lângă marea Tirului și a Sidonului, ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor. 18 Cei chinuiți de duhuri necurate erau vindecați. 19 Și tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieșea o putere care-i vindeca pe toți.
Fericirile
20 Atunci, Isus Și-a ridicat ochii spre ucenicii Săi și a zis:
„Ferice de voi care sunteți săraci, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a voastră!
21 Ferice de voi care sunteți flămânzi acum, pentru că voi veți fi săturați!
Ferice de voi care plângeți acum, pentru că voi veți râde! 22 Ferice de voi când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî și vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23 Bucurați-vă în ziua aceea și săltați de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot așa făceau părinții lor cu prorocii. 24 Dar vai de voi, bogaților , pentru că voi v-ați primit aici mângâierea!
25 Vai de voi care sunteți sătui acum, pentru că voi veți flămânzi!
Vai de voi care râdeți acum, pentru că voi veți plânge și vă veți tângui!
26 Vai de voi când toți oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot așa făceau părinții lor cu prorocii mincinoși!
Iubirea vrăjmașilor
27 Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultați: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, 28 binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. 29 Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i și pe cealaltă. Dacă îți ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ți ia și cămașa. 30 Oricui îți cere, dă-i; și celui ce-ți ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi. 31 Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. 32 Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. 33 Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii fac așa. 34 Și dacă dați cu împrumut acelora de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să ia înapoi întocmai. 35 Voi însă iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare și veți fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun și cu cei nemulțumitori, și cu cei răi. 36 Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv.
Paiul și bârna, pomul și roada
37 Nu judecați, și nu veți fi judecați; nu osândiți, și nu veți fi osândiți; iertați, și vi se va ierta. 38 Dați , și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.” 39 Le-a spus și pilda următoare: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? 40 Ucenicul nu este mai presus de învățătorul lui, dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul lui. 41 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? 42 Sau cum poți să zici fratelui tău: ‘Frate, lasă-mă să-ți scot paiul din ochi’ și, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău. 43 Nu este niciun pom bun care să facă roadă rea și niciun pom rău care să facă roadă bună. 44 Căci orice pom se cunoaște după roada lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbește gura.
Casa zidită pe stâncă
46 De ce-Mi ziceți: ‘Doamne, Doamne!’ și nu faceți ce spun Eu? 47 Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele și le face. 48 Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte și a așezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape și s-a năpustit șuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă. 49 Dar cine aude și nu face se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Și s-a năpustit șuvoiul asupra ei, ea s-a prăbușit îndată, și prăbușirea acestei case a fost mare.”
Despre sâmbătă
1 Şi, într-o sâmbătă, s-a întâmplat ca Iisus să treacă prin nişte lanuri de grâu. Iar ucenicii Lui au început să culeagă spice de grâu şi, frecându-le în mâini, să le mănânce. 2 Unii dintre farisei au spus: „De ce faceţi ce nu este îngăduit sâmbăta?” 3 Iisus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei care îl însoţeau? 4 Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, a luat pâinile punerii înainte, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii, a mâncat şi le-a dat şi celor care erau cu el?” 5 Şi le zicea: „Fiul Omului este Domn al sâmbetei.”
6 În altă sâmbătă a intrat în sinagogă şi învăţa. Şi acolo era un om cu mâna dreaptă uscată. 7 Iar cărturarii şi fariseii Îl pândeau să vadă dacă vindecă sâmbăta ca să aibă pentru ce-L învinui. 8 Însă El le cunoştea gândurile şi i-a spus omului cu mâna uscată: „Ridică-te şi stai în mijloc.” Şi s-a ridicat şi a stat. 9 Iisus le-a spus: „Vă întreb dacă sâmbăta este îngăduit să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viaţă sau să o pierzi?” 10 Şi privindu-i de jur împrejur pe toţi, i-a zis: „Întinde-ţi mâna!” Omul a făcut aşa şi mâna i s-a vindecat. 11 Şi ei s-au umplut de furie şi vorbeau între ei ce să-I facă lui Iisus.
Alegerea celor doisprezece apostoli
12 În zilele acelea Iisus a ieşit să se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. 13 Când s-a făcut ziuă, şi-a chemat ucenicii şi a ales dintre ei doisprezece pe care i-a numit apostoli: 14 Simon, pe care l-a numit Petru, şi Andrei, fratele său, Iacov, Ioan, Filip, Bartolomeu, 15 Matei, Toma, Iacov al lui Alfeu, Simon numit Zelotul, 16 Iuda al lui Iacov şi Iuda Iscarioteanul, care a ajuns trădător.
Iisus predică mulţimilor
17 Şi a coborât împreună cu ei. S-a oprit pe un câmp şi erau acolo o mulţime de ucenici şi mult popor din toată Iudeea, Ierusalim şi din ţinutul de coastă al Tirului şi Sidonului, 18 care veniseră să-L asculte şi să fie vindecaţi de boli. Erau vindecaţi şi unii care erau tulburaţi de duhuri necurate. 19 Toată mulţimea încerca să-L atingă fiindcă puterea care ieşea din El îi vindeca pe toţi.
20 Iar El şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a spus:
„Fericiţi voi, cei săraci,
căci a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu.
21 Fericiţi voi, cei care acum sunteţi flămânzi,
căci vă veţi sătura.
Fericiţi voi, cei care plângeţi acum,
căci veţi râde.
22 Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî, când vă vor izgoni şi vă vor batjocori şi vor şterge numele vostru socotindu-l rău din pricina Fiului Omului. 23 Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie în ziua aceea. Pentru că iată, plata voastră va fi mare în cer; fiindcă la fel făceau părinţii lor cu profeţii.
24 Dar vai vouă, celor bogaţi,
pentru că v-aţi primit mângâierea.
25 Vai vouă, celor care sunteţi sătui acum,
căci veţi flămânzi.
Vai vouă, care râdeţi acum,
pentru că veţi jeli şi veţi plânge.
26 Vai vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine, fiindcă tot aşa făceau şi părinţii lor cu profeţii falşi.
27 Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: iubiţi-vă duşmanii, faceţi bine celor care vă urăsc, 28 binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează. 29 Celui care te loveşte peste un obraz, întoarce-i-l şi pe celălalt, iar pe cel care îţi ia haina, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa. 30 Dă-le tuturor celor care îţi cer şi nu cere înapoi de la cel care îţi ia lucrurile. 31 Aşa cum vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. 32 Şi dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce mulţumire aveţi? Şi păcătoşii îi iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. 33 Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce mulţumire aveţi? Şi păcătoşii fac aşa. 34 Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care speraţi să primiţi înapoi, ce mulţumire aveţi? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor ca să ia înapoi întocmai. 35 Voi însă iubiţi-vă duşmanii, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să aşteptaţi ceva înapoi, iar plata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că El este bun şi cu cei nerecunoscători şi răi. 36 Fiţi milostivi precum şi Tatăl vostru este milostiv.
37 Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi, nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi. Iertaţi şi vi se va ierta, 38 daţi şi vi se va da: măsură bună, îndesată şi scuturată, gata să se verse, aşa vi se va pune în braţe, căci cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura înapoi.” 39 Şi le-a spus o pildă: „Poate un orb să călăuzească alt orb? Oare nu vor cădea amândoi în groapă? 40 Ucenicul nu este mai mare decât învăţătorul, dar orice ucenic desăvârşit va fi asemenea învăţătorului său. 41 De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? 42 Cum poţi spune fratelui tău: Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi, când tu nu vezi bârna din ochiul tău! Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi apoi vei vedea limpede paiul din ochiul fratelui tău ca să-l scoţi.
43 Nu există pom bun care să dea rod rău şi nici pom rău care să dea rod bun. 44 Fiecare pom după rodul său se cunoaşte, fiindcă nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate din vistieria bună a inimii sale ceea ce este bun, căci gura grăieşte din prea plinul inimii, pe când cel rău scoate din vistieria lui rea ceea ce este rău.
46 De ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne!, dar nu faceţi ce vă spun? 47 Vă voi arăta cu cine seamănă cel care vine la Mine, ascultă cuvintele Mele şi le împlineşte: 48 se aseamănă cu un om care construieşte o casă, care a săpat adânc şi a pus temelia pe stâncă; au crescut apele, a izbit puhoiul în casa aceea, dar n-a putut să o clintească pentru că era bine construită. 49 Astfel, cel care ascultă dar nu împlineşte este asemenea omului care şi-a construit casa pe pământ, fără temelie. A izbit puhoiul şi îndată casa aceea s-a prăbuşit, iar căderea ei a fost mare.”