Hristos, Mijlocitorul nostru
1 Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor , pe Isus Hristos cel drept. 2 El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
3 Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui. 4 Cine zice: „Îl cunosc”, dar nu păzește poruncile Lui este un mincinos, și adevărul nu este în el. 5 Dar în cel care păzește Cuvântul Lui dragostea lui Dumnezeu a ajuns cu adevărat desăvârșită ; prin aceasta știm că suntem în El. 6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus .
Porunca cea nouă
7 Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care ați avut‑o de la început. Porunca cea veche este cuvântul pe care l‑ați auzit. 8 Totuși, vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât și cu privire la voi; căci întunericul trece și deja strălucește lumina cea adevărată. 9 Cine zice că este în lumină, dar îl urăște pe fratele său este încă în întuneric. 10 Cine îl iubește pe fratele său rămâne în lumină, iar în el nu este niciun prilej de poticnire. 11 Dar cine îl urăște pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric și nu știe încotro merge, pentru că întunericul i‑a orbit ochii.
12 Vă scriu, copilașilor,
fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui.
13 Vă scriu, părinților,
fiindcă L‑ați cunoscut pe Cel ce este de la început.
Vă scriu, tinerilor,
fiindcă l‑ați biruit pe Cel Rău.
14 V‑am scris, copilașilor,
fiindcă L‑ați cunoscut pe Tatăl.
V‑am scris, părinților,
fiindcă L‑ați cunoscut pe Cel ce este de la început.
V‑am scris, tinerilor,
fiindcă sunteți tari
și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi
și l‑ați biruit pe Cel Rău.
15 Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. 16 Căci tot ce este în lume – pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții – nu este de la Tatăl, ci din lume. 17 Iar lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.
Antihristul
18 Copilașilor , este ceasul de pe urmă. Ați auzit că vine antihristul ; să știți că acum au apărut deja mulți antihriști, de unde cunoaștem că este ceasul de pe urmă. 19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre ai noștri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; dar au ieșit ca să se arate că nu sunt toți dintre ai noștri. 20 Dar voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și cunoașteți toți adevărul . 21 Nu v‑am scris pentru că n‑ați cunoaște adevărul, ci pentru că îl cunoașteți și știți că nicio minciună nu vine din adevăr.
22 Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acesta este antihristul, care Îi tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. 23 Oricine Îl tăgăduiește pe Fiul nu‑L are nici pe Tatăl. Cine Îl mărturisește pe Fiul Îl are și pe Tatăl. 24 Cât despre voi, ce ați auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, și voi veți rămâne în Fiul și în Tatăl. 25 Și făgăduința pe care ne‑a făcut‑o El este aceasta: viața veșnică.
26 V‑am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească. 27 Cât despre voi, ungerea pe care ați primit‑o de la El rămâne în voi și n‑aveți nevoie să vă învețe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învață despre toate lucrurile și este adevărată și nu este o minciună, rămâneți în El, după cum v‑a învățat ea!
Copii ai lui Dumnezeu
28 Și acum, copilașilor, rămâneți în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală și, la venirea Lui, să nu rămânem de rușine și depărtați de El! 29 Dacă știți că El este drept, să știți și că oricine trăiește în dreptate este născut din El.
1 Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor , pe Isus Hristos, Cel neprihănit. 2 El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
Păzim poruncile
3 Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui. 4 Cine zice: „Îl cunosc”, și nu păzește poruncile Lui este un mincinos, și adevărul nu este în el. 5 Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El. 6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.
Dragostea frățească
7 Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care ați avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul, pe care l-ați auzit. 8 Totuși vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât și cu privire la voi; căci întunericul se împrăștie, și lumina adevărată și răsare chiar. 9 Cine zice că este în lumină și-l urăște pe fratele său este încă în întuneric până acum. 10 Cine-l iubește pe fratele său rămâne în lumină, și în el nu este niciun prilej de poticnire. 11 Dar cine-l urăște pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric și nu știe încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.
Dezlipirea de lume
12 Vă scriu, copilașilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui. 13 Vă scriu, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă l-ați biruit pe Cel Rău. V-am scris, copilașilor, fiindcă L-ați cunoscut pe Tatăl. 14 V-am scris, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteți tari, și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și l-ați biruit pe Cel Rău. 15 Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. 16 Căci tot ce este în lume – pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții – nu este de la Tatăl, ci din lume. 17 Și lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.
Antihriștii
18 Copilașilor , este ceasul cel de pe urmă. Și după cum ați auzit că are să vină Antihristul , să știți că acum s-au ridicat mulți antihriști – prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă. 19 Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri. 20 Dar voi ați primit ungerea din partea Celui Sfânt și știți orice lucru. 21 V-am scris nu că n-ați cunoaște adevărul, ci pentru că îl cunoașteți și știți că nicio minciună nu vine din adevăr. 22 Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care-I tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. 23 Oricine-L tăgăduiește pe Fiul nu-L are pe Tatăl. Oricine-L mărturisește pe Fiul Îl are și pe Tatăl. 24 Ce ați auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, și voi veți rămâne în Fiul și în Tatăl. 25 Și făgăduința pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viața veșnică. 26 V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească. 27 Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și n-aveți trebuință să vă învețe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învață despre toate lucrurile și este adevărată și nu este o minciună, rămâneți în El, după cum v-a învățat ea!
Copiii lui Dumnezeu
28 Și acum, copilașilor, rămâneți în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală și la venirea Lui să nu rămânem de rușine și depărtați de El! 29 Dacă știți că El este neprihănit, să știți și că oricine trăiește în neprihănire este născut din El.