Prolog
1 Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele petrecute printre noi, 2 după cum ni le‑au încredințat cei care le‑au văzut de la început cu ochii lor și au ajuns slujitori ai Cuvântului, 3 am socotit și eu nimerit ca, după ce le‑am urmărit pe toate cu migală de la început, să ți le scriu pe rând , preaalesule Teofile, 4 ca să fii încredințat de temeinicia învățăturilor pe care le‑ai primit.
Anunțarea nașterii lui Ioan Botezătorul
5 În zilele lui Irod, regele Iudeei, era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia, iar soția lui era dintre fetele lui Aaron și se numea Elisabeta. 6 Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, trăind fără prihană, după toate poruncile și rânduielile Domnului. 7 Dar nu aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; și amândoi erau înaintați în vârstă.
8 Pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui, 9 după obiceiul preoției, a ieșit la sorți să intre să tămâieze în Templul Domnului. 10 Și o mulțime de popor se ruga afară la ceasul tămâierii. 11 Atunci, i s‑a arătat un înger al Domnului, care stătea în picioare în partea dreaptă a altarului tămâierii. 12 Când l‑a văzut, Zaharia s‑a tulburat și a fost cuprins de spaimă. 13 Dar îngerul i‑a spus:
„Nu te teme, Zaharia,
căci rugăciunea ta a fost ascultată,
și soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu,
căruia îi vei pune numele Ioan!
14 El îți va fi bucurie și veselie,
și mulți se vor bucura de nașterea lui.
15 Va fi mare înaintea Domnului,
vin și băutură amețitoare nu va bea ,
ci va fi plin de Duhul Sfânt
încă din pântecele mamei lui,
16 și pe mulți dintre fiii lui Israel îi va întoarce
la Domnul, Dumnezeul lor.
17 El va merge înaintea Lui,
în duhul și puterea lui Ilie,
ca să întoarcă inimile părinților spre copii
și pe cei neascultători la înțelepciunea celor drepți,
ca să‑I rânduiască Domnului un popor pregătit.”
18 Zaharia i‑a zis îngerului: „După ce voi cunoaște lucrul acesta, căci eu sunt bătrân și soția mea este înaintată în vârstă?” 19 Drept răspuns, îngerul i‑a zis: „Eu sunt Gabriel , cel care stă înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să‑ți vorbesc și să‑ți aduc această veste bună. 20 Iată, vei fi mut și nu vei putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n‑ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.”
21 Poporul îl aștepta pe Zaharia și se mira că el zăbovește în Templu. 22 Când a ieșit, nu putea să le vorbească, iar ei au înțeles că avusese o vedenie în Templu. El le tot făcea semne căci rămăsese mut. 23 Când i s‑au împlinit zilele de slujbă, a plecat acasă. 24 După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată și s‑a ascuns vreme de cinci luni, căci zicea: 25 „Aceasta a făcut‑o Domnul pentru mine, în zilele când Și‑a aruncat privirea asupra mea, ca să‑mi șteargă ocara dintre oameni.”
Anunțarea nașterii lui Isus Hristos
(Matei 1:18‑25)26 În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într‑o cetate din Galileea numită Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat pe nume Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. 28 [Îngerul] a intrat la ea și i‑a zis: „Plecăciune ție , căreia ți s‑a făcut har! Domnul este cu tine! [Binecuvântată ești tu între femei!]” 29 Tulburată foarte mult de cuvântul acesta, ea se întreba ce fel de salut este acesta. 30 Îngerul i‑a zis:
„Nu te teme, Maria, căci ai găsit har înaintea lui Dumnezeu!
31 Iată , vei zămisli și vei naște un Fiu,
căruia Îi vei pune numele Isus.
32 El va fi mare și va fi numit Fiul Celui Preaînalt;
și Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său.
33 El va domni peste casa lui Iacov în veci,
și împărăția Lui nu va avea sfârșit.”
34 Maria i‑a zis îngerului: „Cum se va întâmpla asta, fiindcă eu nu știu de bărbat?” 35 Îngerul i‑a răspuns zicând:
„Duhul Sfânt Se va coborî peste tine,
și puterea Celui Preaînalt te va umbri.
De aceea, copilul sfânt care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu.
36 Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe și este în a șasea lună, ea, care era numită stearpă. 37 Căci la Dumnezeu niciun lucru nu este cu neputință .” 38 Maria a zis: „Iată roaba Domnului; facă‑mi‑se după cuvântul tău!” Și îngerul a plecat de la ea.
Maria o vizitează pe Elisabeta
39 În zilele acelea, Maria s‑a sculat și a plecat în grabă spre ținutul muntos, într‑o cetate din Iuda. 40 A intrat în casa lui Zaharia și a salutat‑o pe Elisabeta. 41 De îndată ce a auzit Elisabeta salutul Mariei, i‑a tresăltat pruncul în pântec, iar Elisabeta s‑a umplut de Duhul Sfânt. 42 Ea a strigat cu glas tare și a zis:
„Binecuvântată ești tu între femei
și binecuvântat este rodul pântecelui tău!
43 Cum de mi‑a fost dat să vină la mine mama Domnului meu? 44 Fiindcă, iată, cum a ajuns salutul tău la urechile mele, mi‑a tresăltat pruncul în pântec de bucurie. 45 Ferice de cea care a crezut că se vor împlini cele ce i‑au fost spuse de Domnul!”
Cântarea de laudă a Mariei
46 Și Maria a zis:
„Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul
47 și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48 pentru că a privit către starea umilă a roabei Sale .
Iată, de acum toate generațiile mă vor ferici,
49 pentru că Cel Puternic a făcut lucruri mărețe pentru mine .
Numele Lui este sfânt
50 și îndurarea Lui rămâne din generație în generație peste cei ce se tem de El.
51 El a făcut lucrări puternice cu brațul Lui:
i‑a risipit pe cei ce se mândreau în cugetul inimii lor,
52 i‑a răsturnat pe cei puternici de pe tronurile lor
și i‑a înălțat pe cei smeriți;
53 pe cei flămânzi i‑a umplut de bunătăți,
iar pe cei bogați i‑a dat afară cu mâinile goale;
54 a venit în ajutorul robului Său Israel,
căci Și‑a amintit de mila Sa –
55 după cum le‑a vorbit părinților noștri –
față de Avraam și urmașii lui în veac.”
56 Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni, apoi s‑a întors acasă.
Nașterea lui Ioan Botezătorul
57 Elisabetei i s‑a împlinit vremea să nască și a născut un fiu. 58 Vecinii și rudele ei au auzit că Domnul Și‑a arătat marea Lui îndurare față de ea și se bucurau împreună cu ea. 59 În ziua a opta, au venit să‑l circumcidă pe prunc și voiau să‑i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. 60 Dar mama lui a răspuns zicând: „Nu , ci se va numi Ioan!” 61 Ei i‑au zis: „Nimeni dintre rudele tale nu poartă acest nume!” 62 Atunci l‑au întrebat pe tatăl său prin semne cum ar vrea să‑i pună numele. 63 Zaharia a cerut o tăbliță și a scris astfel: „Numele lui este Ioan .” Și toți s‑au mirat. 64 Dintr‑odată , i s‑a deschis gura și i s‑a dezlegat limba și a început să vorbească, binecuvântându‑L pe Dumnezeu. 65 Pe toți vecinii lui i‑a cuprins teama și în tot ținutul muntos al Iudeei se vorbea despre toate lucrurile acestea. 66 Toți cei ce le auzeau le păstrau în inima lor și ziceau: „Oare ce va fi copilul acesta?” Și mâna Domnului era cu el.
Profeția lui Zaharia
67 Zaharia, tatăl lui, s‑a umplut de Duhul Sfânt, a profețit și a zis:
68 „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel,
pentru că Și‑a cercetat și Și‑a răscumpărat poporul
69 și pentru că ne‑a ridicat un Mântuitor puternic
în casa robului Său David,
70 după cum vestise prin gura sfinților Săi profeți din vechime:
71 mântuire de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc!
72 Astfel Se îndură El de părinții noștri
și Își aduce aminte de legământul Său cel sfânt:
73 jurământul cu care S‑a jurat părintelui nostru Avraam
că, 74 după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmașilor,
ne va lăsa să‑I slujim fără frică 75 în sfințenie și dreptate,
înaintea Lui, în toate zilele noastre.
76 Și tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt,
căci vei merge înaintea Domnului ca să‑I pregătești căile
77 și să‑i dai poporului Său cunoștința mântuirii,
spre iertarea păcatelor lui.
78 Prin mila cea mare a Dumnezeului nostru,
ne va cerceta Soarele din înălțime,
79 ca să‑i lumineze pe cei ce zac în întuneric și în umbra morții ,
și să ne îndrume pașii pe calea păcii!”
80 Iar copilul creștea și se întărea în duh, și a stat în pustiu până în ziua arătării sale înaintea lui Israel.
Cuvânt-înainte
1 Fiindcă mulți s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunțită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, 2 după cum ni le-au încredințat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început și au ajuns slujitori ai Cuvântului, 3 am găsit și eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârșia lor, să ți le scriu în șir unele după altele, 4 ca să poți cunoaște astfel temeinicia învățăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.
Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul
5 În zilele lui Irod, împăratul Iudeei, era un preot numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron și se chema Elisabeta. 6 Amândoi erau neprihăniți înaintea lui Dumnezeu și păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului. 7 Nu aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; și amândoi erau înaintați în vârstă. 8 Dar pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui, 9 după obiceiul preoției, a ieșit la sorți să intre să tămâieze în Templul Domnului. 10 În ceasul tămâierii toată mulțimea norodului se ruga afară. 11 Atunci un înger al Domnului i s-a arătat lui Zaharia și a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere. 12 Zaharia s-a înspăimântat când l-a văzut și l-a apucat frica. 13 Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta, Elisabeta, îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. 14 El va fi pentru tine o pricină de bucurie și de veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui. 15 Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare și se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. 16 El îi va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. 17 Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să-I gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” 18 Zaharia i-a zis îngerului: „Din ce voi cunoaște lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, și nevasta mea este înaintată în vârstă.” 19 Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gavril , care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți aduc această veste bună. 20 Iată că vei fi mut și nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.” 21 Norodul însă îl aștepta pe Zaharia și se mira de zăbovirea lui în Templu. 22 Când a ieșit afară, nu putea să le vorbească; și au înțeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne întruna și a rămas mut. 23 După ce i s-au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s-a dus acasă. 24 Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată și s-a ținut ascunsă de tot cinci luni. Căci zicea ea: 25 „Iată ce mi-a făcut Domnul când Și-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.”
Vestirea nașterii lui Isus Hristos
26 În luna a șasea îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. 28 Îngerul a intrat la ea și i-a zis: „Plecăciune ție, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!” 29 Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. 30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu! 31 Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. 32 El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33 Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.” 34 Maria i-a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?” 35 Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. 36 Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe; și ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a șasea lună. 37 Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” 38 Maria i-a zis: „Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Și îngerul a plecat de la ea.
Cântarea Mariei
39 Maria s-a sculat chiar în zilele acelea și a plecat în grabă spre munți, într-o cetate a lui Iuda. 40 A intrat în casa lui Zaharia și i-a urat de bine Elisabetei. 41 Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, și Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. 42 Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău! 43 Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? 44 Fiindcă, iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. 45 Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini.” 46 Și Maria a zis: „Sufletul meu Îl mărește pe Domnul 47 și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo toate neamurile îmi vor zice «fericită», 49 pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine . Numele Lui este sfânt , 50 și îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. 51 El a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. 52 I-a răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie și i-a înălțat pe cei smeriți. 53 Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale. 54 A venit în ajutorul robului Său Israel, căci Și-a adus aminte de îndurarea Sa – 55 cum le făgăduise părinților noștri – față de Avraam și sămânța lui în veac.” 56 Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.
Nașterea lui Ioan Botezătorul
57 Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; și a născut un fiu. 58 Vecinii și rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare față de ea și se bucurau împreună cu ea. 59 În ziua a opta au venit să taie pruncul împrejur și voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. 60 Dar mama lui a luat cuvântul și a zis: „Nu ! Ci are să se cheme Ioan.” 61 Ei i-au zis: „Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta.” 62 Și au început să-i facă semne tatălui său, ca să știe cum ar vrea să-i pună numele. 63 Zaharia a cerut o tăbliță de scris și a scris, zicând: „Numele lui este Ioan .” Și toți s-au minunat. 64 În clipa aceea i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba și el vorbea și-L binecuvânta pe Dumnezeu. 65 Pe toți vecinii i-a apucat frica, și în tot ținutul acela muntos al Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri. 66 Toți cei ce le auzeau le păstrau în inima lor și ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Și mâna Domnului era într-adevăr cu el.
Cântarea lui Zaharia
67 Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit și a zis: 68 „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că l-a cercetat și l-a răscumpărat pe poporul Său! 69 Și ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David, 70 cum vestise prin gura sfinților Săi proroci, care au fost din vechime – 71 mântuire de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc. 72 Astfel Își arată El îndurarea față de părinții noștri și Își aduce aminte de legământul Lui cel sfânt, 73 potrivit jurământului prin care i Se jurase părintelui nostru Avraam, 74 că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmașilor noștri, ne va îngădui să-I slujim fără frică, 75 trăind înaintea Lui în sfințenie și în neprihănire, în toate zilele vieții noastre. 76 Și tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt, căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui 77 și să-i dai poporului Său cunoștința mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui, 78 datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime, 79 ca să-i lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morții și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii.” 80 Iar pruncul creștea și se întărea în duh. Și a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.